Instrucțiuni · 2017 24 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Instrucțiunile nr. 1/2017 privind aplicarea unitară la nivelul unităților de învățământ preuniversitar a Standardului 9 - Proceduri prevăzut în Codul controlului intern managerial al entităților publice, aprobat prin Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 400/2015
    Instrucțiuni · Ministerul Educației Naționale · 11 decembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 59 din 19 ianuarie 2018
  • Instrucțiunile nr. 5/2017 privind organizarea și desfășurarea referendumului local pentru demiterea primarului orașului Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud
    Instrucțiuni · Autoritatea Electorală Permanentă · 29 noiembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 956 din 4 decembrie 2017
  • Instrucțiunile din 27 noiembrie 2017 pentru organizarea și desfășurarea licitațiilor publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", a Contractului-cadru de închiriere a bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", precum și a Listei cuprinzând bunurile imobile propuse spre închiriere și durata închirierii
    Instrucțiuni · Ministerul Apelor și Pădurilor · 27 noiembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2018
  • Instrucțiunile din 27 noiembrie 2017 privind realizarea obiectivelor de investiții, recepția construcțiilor și stabilirea valorii finale a lucrărilor de construcții, cuprinse în programul de investiții al Ministerului Apărării Naționale
    Instrucțiuni · Ministerul Apărării Naționale · 27 noiembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 979 din 11 decembrie 2017
  • Instrucțiunile nr. 142/2017 privind stabilirea competenței pentru aprobarea scăderii din evidența contabilă a unităților militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale a pagubelor pentru care, potrivit legii, nu se angajează răspundere materială sau a sumelor ce depășesc cuantumul imputabil al pagubelor
    Instrucțiuni · Ministerul Apărării Naționale · 10 noiembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 923 din 23 noiembrie 2017
  • Instrucțiunile nr. 4/2017 privind acreditarea observatorilor, a delegaților mass-mediei străini și a delegaților formațiunilor politice la alegerile locale parțiale din data de 5 noiembrie 2017
    Instrucțiuni · Autoritatea Electorală Permanentă · 9 octombrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 802 din 10 octombrie 2017
  • Instrucțiunile din 4 octombrie 2017 privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile Ministerului Apărării Naționale
    Instrucțiuni · Ministerul Apărării Naționale · 4 octombrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 810 din 13 octombrie 2017
  • Instrucțiunile nr. 3/2017 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea unitară a alegerilor locale parțiale pentru primari și un consiliu local din data de 5 noiembrie 2017
    Instrucțiuni · Autoritatea Electorală Permanentă · 3 octombrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 787 din 4 octombrie 2017
  • Instrucțiunile din 25 septembrie 2017 privind organizarea muncii persoanelor private de libertate
    Instrucțiuni · Administrația Națională a Penitenciarelor · 25 septembrie 2017 · Monitorul Oficial nr. 904 din 17 noiembrie 2017
  • Instrucțiunile nr. 3/2017 privind modificările contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/ acordului-cadru și încadrarea acestor modificări ca fiind substanțiale sau nesubstanțiale
    Instrucțiuni · Agenția Națională pentru Achiziții Publice · 8 august 2017 · Monitorul Oficial nr. 673 din 17 august 2017
  • Instrucțiunile din 2 august 2017 de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora care se execută la clădirile și construcțiile speciale din patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al unităților subordonate
    Instrucțiuni · Administrația Națională a Penitenciarelor · 2 august 2017 · Monitorul Oficial nr. 687 din 24 august 2017
  • Instrucțiunile nr. 94/2017 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 45/2015 privind Corpul instructorilor de ordine publică din instituțiile de formare profesională inițială ale Ministerului Afacerilor Interne
    Instrucțiuni · Ministerul Afacerilor Interne · 31 iulie 2017 · Monitorul Oficial nr. 646 din 7 august 2017
  • Instrucțiunile din 26 iulie 2017 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invențiilor românești
    Instrucțiuni · Oficiul de Stat pentru Invenții-Mărci · 26 iulie 2017 · Monitorul Oficial nr. 675 din 18 august 2017
  • Instrucțiunile nr. 2/2017 privind întocmirea și depunerea raportării contabile la 30 iunie 2017 de către Fondul de garantare a asiguraților
    Instrucțiuni · Fondul de Garantare a Asiguraților · 20 iunie 2017 · Monitorul Oficial nr. 617 din 31 iulie 2017
  • Instrucțiunile din 17 mai 2017 privind organizarea și funcționarea școlilor de aplicație
    Instrucțiuni · Ministerul Apărării Naționale · 17 mai 2017 · Monitorul Oficial nr. 419 din 7 iunie 2017
  • Instrucțiunile nr. 2/2017 privind acreditarea observatorilor, a delegaților mass-mediei străini și a delegaților formațiunilor politice la alegerile locale parțiale pentru primari din data de 11 iunie 2017
    Instrucțiuni · Autoritatea Electorală Permanentă · 16 mai 2017 · Monitorul Oficial nr. 367 din 17 mai 2017
  • Instrucțiunile nr. 2/2017 privind abrogarea Ordinului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 142/2007 pentru aprobarea Instrucțiunii nr. 7/2007 privind raportarea unor operațiuni
    Instrucțiuni · Autoritatea de Supraveghere Financiară · 15 mai 2017 · Monitorul Oficial nr. 398 din 26 mai 2017
  • Instrucțiunile nr. 1/2017 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea unitară a alegerilor locale parțiale pentru primari din data de 11 iunie 2017
    Instrucțiuni · Autoritatea Electorală Permanentă · 5 mai 2017 · Monitorul Oficial nr. 340 din 9 mai 2017
  • Instrucțiunile nr. 46/2017 privind asigurarea geografică în Ministerul Afacerilor Interne
    Instrucțiuni · Ministerul Afacerilor Interne · 2 mai 2017 · Monitorul Oficial nr. 387 din 24 mai 2017
  • Instrucțiunile nr. 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale
    Instrucțiuni · Agenția Națională pentru Achiziții Publice · 19 aprilie 2017 · Monitorul Oficial nr. 300 din 27 aprilie 2017
  • Instrucțiunile nr. 1/2017 privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și pentru modificarea Instrucțiunii Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2016 privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare
    Instrucțiuni · Autoritatea de Supraveghere Financiară · 2 martie 2017 · Monitorul Oficial nr. 173 din 9 martie 2017
  • Instrucțiunile nr. 23/2017 pentru modificarea Instrucțiunilor ministrului administrației și internelor nr. 82/2010 privind organizarea și desfășurarea activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative
    Instrucțiuni · Ministerul Afacerilor Interne · 27 februarie 2017 · Monitorul Oficial nr. 172 din 9 martie 2017
  • Instrucțiunile nr. 1/2017 privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către Fondul de garantare a asiguraților
    Instrucțiuni · Fondul de Garantare a Asiguraților · 22 februarie 2017 · Monitorul Oficial nr. 234 din 5 aprilie 2017
  • Instrucțiunile nr. 1/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) și art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) și a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale
    Instrucțiuni · Agenția Națională pentru Achizitii Publice · 4 ianuarie 2017 · Monitorul Oficial nr. 32 din 11 ianuarie 2017