Senatul 3.223 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Hotărârea nr. 124/2016 referitoare la Propunerea de Decizie a Consiliului de instituire a unui cadru multianual pentru Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene pentru perioada 2018-2022 COM (2016) 442 final
    Hotărâre · Senatul · 4 octombrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 813 din 14 octombrie 2016
  • Decizia nr. 6/2016 privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 29-30 septembrie 2016
    Decizie · Senatul · 29 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 763 din 29 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 123/2016 privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană și Eurogroup - Semestrul european 2016: evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, precum și rezultatele bilanțurilor aprofundate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.176/2011 - COM (2016) 95 final
    Hotărâre · Senatul · 26 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 769 din 30 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 122/2016 referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția pentru Azil a Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010 COM (2016) 271 final
    Hotărâre · Senatul · 26 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 769 din 30 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 121/2016 referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.030/2002 al Consiliului de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe COM (2016) 434 final
    Hotărâre · Senatul · 26 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 769 din 30 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 120/2016 privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 în ceea ce privește anumite dispoziții referitoare la gestiunea financiară pentru anumite state membre care se confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți cu privire la stabilitatea lor financiară - COM (2016) 418 final
    Hotărâre · Senatul · 20 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 756 din 28 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 119/2016 referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate COM (2016) 378 final
    Hotărâre · Senatul · 20 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 753 din 27 septembrie 2016
  • Declarație nr. 1/2016 prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova
    Declarație · Senatul · 20 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 738 din 22 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 118/2016 privind cererea de urmărire penală a domnului senator Oprea Gabriel, fost viceprim-ministru pentru securitate națională și fost ministru al afacerilor interne
    Hotărâre · Senatul · 19 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 726 din 20 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 117/2016 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
    Hotărâre · Senatul · 14 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 731 din 21 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 116/2016 privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European și a Consiliului asupra modificării Regulamentului (UE) nr. 531/2012 în ceea ce privește normele referitoare la piețele de roaming cu ridicata - COM (2016) 399 final
    Hotărâre · Senatul · 13 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 716 din 16 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 115/2016 privind Propunerea de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 445/2014/UE de instituire a unei acțiuni a Uniunii în favoarea evenimentului "Capitalele europene ale culturii" pentru anii 2020-2033 COM (2016) 400 final
    Hotărâre · Senatul · 13 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 716 din 16 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 114/2016 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
    Hotărâre · Senatul · 13 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 731 din 21 septembrie 2016
  • Decizia nr. 5/2016 privind asigurarea conducerii Senatului în ziua de 8 septembrie 2016
    Decizie · Senatul · 8 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 700 din 8 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 113/2016 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
    Hotărâre · Senatul · 5 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 697 din 7 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 112/2016 privind vacantarea unui mandat de senator
    Hotărâre · Senatul · 1 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 683 din 2 septembrie 2016
  • Hotărârea nr. 111/2016 pentru alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Biroului permanent al Senatului
    Hotărâre · Senatul · 1 septembrie 2016 · Monitorul Oficial nr. 683 din 2 septembrie 2016
  • Decizia nr. 4/2016 privind convocarea Senatului în sesiune ordinară
    Decizie · Senatul · 24 august 2016 · Monitorul Oficial nr. 650 din 24 august 2016
  • Decizia nr. 3/2016 privind asigurarea conducerii Senatului în ziua de 13 iulie 2016
    Decizie · Senatul · 12 iulie 2016 · Monitorul Oficial nr. 524 din 12 iulie 2016
  • Hotărârea nr. 110/2016 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 482 din 28 iunie 2016
  • Hotărârea nr. 109/2016 privind Propunerea de Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind formulele pentru copiii de vârstă mică COM (2016) 169 final
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 506 din 6 iulie 2016
  • Hotărârea nr. 108/2016 privind Proiectul de buget rectificativ nr. 1 la bugetul pentru 2016 - Un nou instrument pentru furnizarea de ajutor de urgență pe teritoriul Uniunii COM (2016) 152 final
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 506 din 6 iulie 2016
  • Hotărârea nr. 107/2016 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European în conformitate cu art. 294 alin. (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind poziția Consiliului în ceea ce privește adoptarea unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (Regulament general privind protecția datelor) și de abrogare a Directivei 95/46/CE COM (2016) 214 final
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 506 din 6 iulie 2016
  • Hotărârea nr. 106/2016 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European în conformitate cu art. 294 alin. (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind poziția Consiliului în ceea ce privește adoptarea unei directive a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, identificării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și la libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului COM (2016) 213 final
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 506 din 6 iulie 2016
  • Hotărârea nr. 105/2016 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Posibilități de reformare a sistemului european comun de azil și de îmbunătățire a căilor legale de migrație - COM (2016)197
    Hotărâre · Senatul · 28 iunie 2016 · Monitorul Oficial nr. 495 din 1 iulie 2016