Listă 575 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Lista din 17 iunie 2009 cuprinzând asociațiile și fundațiile care primesc subvenții de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Mediaș, pentru anul 2009, precum și cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Consiliul Local al Municipiului Mediaș · 17 iunie 2009 · Monitorul Oficial nr. 413 din 17 iunie 2009
  • Lista nr. 16/2009 partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți care au depus până la data de 10 iunie 2009 rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile europarlamentare
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 10 iunie 2009 · Monitorul Oficial nr. 394 din 11 iunie 2009
  • Lista din 28 mai 2009 asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care primesc subvenții de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2009, precum și cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca · 28 mai 2009 · Monitorul Oficial nr. 359 din 28 mai 2009
  • Lista din 27 mai 2009 cuprinzând asociațiile și fundațiile cărora li s-au acordat subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în anul 2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Guvernul · 27 mai 2009 · Monitorul Oficial nr. 354 din 27 mai 2009
  • Lista nr. 15/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 21 mai 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 374/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea unui consiliu local și a unor primari
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 21 mai 2009 · Monitorul Oficial nr. 348 din 25 mai 2009
  • Lista nr. 14/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 15 mai 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 374/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea unui consiliu local și a unor primari
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 15 mai 2009 · Monitorul Oficial nr. 341 din 21 mai 2009
  • Lista nr. 12/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 16 aprilie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 74/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale și Hotărârii Guvernului nr. 176/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea unui consiliu local și a unui primar
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 16 aprilie 2009 · Monitorul Oficial nr. 259 din 21 aprilie 2009
  • Lista nr. 11/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 9 aprilie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 74/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale - turul II și Hotărârii Guvernului nr. 176/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea unui consiliu local și a unui primar
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 9 aprilie 2009 · Monitorul Oficial nr. 244 din 13 aprilie 2009
  • Lista din 8 aprilie 2009 cuprinzând asociațiile și fundațiile din municipiul Gheorgheni, județul Harghita, care primesc subvenții de la bugetul local în anul 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Primăria Municipiului Gheorgheni · 8 aprilie 2009 · Monitorul Oficial nr. 232 din 8 aprilie 2009
  • Lista nr. 9/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 2 aprilie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 74/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 2 aprilie 2009 · Monitorul Oficial nr. 225 din 7 aprilie 2009
  • Lista nr. 8/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 25 februarie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 25 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 123 din 27 februarie 2009
  • Lista nr. 7/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 20 februarie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 20 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 105 din 20 februarie 2009
  • Lista nr. 6/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 19 februarie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1/2009 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 19 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 103 din 19 februarie 2009
  • Lista din 3 februarie 2009 asociațiilor și fundațiilor cu personalitate juridică, care primesc subvenții de la bugetul local pentru anul 2009, precum și cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Primăria Municipiului Huși · 3 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 63 din 3 februarie 2009
  • Lista din 2 februarie 2009 cuprinzând asociațiile care primesc subvenții de la bugetul local al municipiului Buzău în anul 2009, în conformitate cu Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Primăria Municipiului Buzău · 2 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 61 din 2 februarie 2009
  • Lista din 2 februarie 2009 cuprinzând asociațiile și fundațiile din municipiul Sibiu care primesc subvenții de la bugetul local în anul 2009, precum și cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Primăria Municipiului Sibiu · 2 februarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 61 din 2 februarie 2009
  • Lista din 28 ianuarie 2009 cuprinzând asociațiile și fundațiile cărora li s-au alocat subvenții de la bugetul local în anul 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Guvernul · 28 ianuarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 52 din 28 ianuarie 2009
  • Lista nr. 4/2009 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 9 ianuarie 2009 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38. alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.395/2008 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarului în Circumscripția electorală
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 9 ianuarie 2009 · Monitorul Oficial nr. 28 din 14 ianuarie 2009
  • Lista din 11 decembrie 2008 partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți participanți la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din 30 noiembrie 2008, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2008 privind stabilirea datei de desfășurare a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2008, pentru care au fost depuse până la data de 10 decembrie 2008 rapoartele detaliate de venituri și cheltuieli electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 11 decembrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 835 din 11 decembrie 2008
  • Lista din 9 decembrie 2008 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 2 decembrie 2008 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.241/2008 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 9 decembrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 826 din 9 decembrie 2008
  • Lista din 11 noiembrie 2008 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 6 noiembrie 2008 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.089/2008 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 11 noiembrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 760 din 11 noiembrie 2008
  • Lista din 17 octombrie 2008 cuprinzând fundațiile din municipiul Gheorgheni, județul Harghita, care primesc subvenții de la bugetul local în anul 2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență juridică
    Listă · Primăria Municipiului Gheorgheni · 17 octombrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 707 din 17 octombrie 2008
  • Lista din 14 octombrie 2008 partidelor politice, alianțelor politice și electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus până la data de 7 octombrie 2008 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerile locale parțiale desfășurate conform Hotărârii Guvernului nr. 810/2008 privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale
    Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 14 octombrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 699 din 14 octombrie 2008
  • Lista din 9 octombrie 2008 semnelor electorale depuse și admise, potrivit legii, la Biroul Electoral Central de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri
    Listă · Biroul Electoral Central · 9 octombrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 688 din 9 octombrie 2008
  • Lista din 25 septembrie 2008 cuprinzând asociațiile din municipiul Gheorgheni, județul Harghita, care primesc subvenții de la bugetul local în anul 2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială
    Listă · Primăria Municipiului Gheorgheni · 25 septembrie 2008 · Monitorul Oficial nr. 667 din 25 septembrie 2008