Decizia nr. 1248/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gerhard Truetsch și Martha Schutz în Dosarul nr. 5.065/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 507/2008 , arătând că soluția acestei decizii este pe deplin valabilă și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.065/62/2008, Tribunalul Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Gerhard Truetsch și Martha Schutz într-o cauză civilă având ca obiect contestația, formulată în baza

Legii nr. 10/2001 , împotriva deciziei prin care s-a respins notificarea comunicată societății deținătoare a imobilului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că impunerea unui termen în care să se formuleze atât notificarea în vederea restituirii imobilului, cât și contestația împotriva deciziei prin care s-a soluționat notificarea îngrădește dreptul de proprietate și dreptul persoanelor de a se adresa justiției.

Tribunalul Brașov - Secția civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, reține ceea ce a statuat Curtea Constituțională în mod constant, respectiv faptul că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce, implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. Totodată, soluția de restituire a acestor imobile este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la dreptul de proprietate privată. Face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 592/2006 , nr. 507/2008 și nr. 3/2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării

Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut: "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 44 alin. (2)

referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității textelor de lege criticate, prin raportare la dispozițiile constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății private, s-a pronunțat prin

Decizia nr. 507 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008. În decizia menționată, Curtea a reținut că recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalității reparatorii urmărite, dar nepermis, într-un stat de drept, pe o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp. Împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de contestare, ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Atât considerentele, cât și soluția acestei decizii sunt pe deplin valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie.

În ceea ce privește invocarea

art. 21 din Constituție , Curtea reține ceea ce a statuat în

Decizia Plenului nr. 1/1994 , cu privire la accesul liber la justiție. Astfel, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă în mod categoric din dispozițiile constituționale ale

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și ale

art. 129 , în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Legea fundamentală , potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", au semnificația că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit niciun cetățean ori categorie sau grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în decizia de principiu pronunțată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, 1975, că dreptul la instanță nu este un drept absolut; statele sunt libere să stabilească condiționări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanței dreptului.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauzele Aydin contra Turciei, 1997, și Conka contra Belgiei, 2002, că efectul esențial al dispoziției cuprinse în art. 13 din Convenție constă în a impune existența unui recurs intern ce abilitează instanța națională să ofere o "reparație adecvată", recursul trebuind să fie "efectiv" atât în cadrul reglementărilor legale, cât și în practica de aplicare a acestora. Or,

Legea nr. 10/2001

este o lege specială reparatorie, prin a cărei adoptare legiuitorul a dorit să evite perpetuarea stării de incertitudine cu privire la situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituind o procedură efectivă de restituire a acestora. Condiționarea exercițiului dreptului la restituire de respectarea unor termene nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al persoanelor interesate și nici dreptului lor de acces liber la justiție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gerhard Truetsch și Martha Schutz în Dosarul nr. 5.065/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 octombrie 2009.