Decizia nr. 102/1994

Vasile Gionea - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Ion Filipescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Șerban Paulina împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 41 din 7 iulie 1993, prin care s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, ridicată de recurenta în Dosarul C nr. 1.325/1993 al Judecătoriei Medias.

La apelul nominal, părțile lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul procurorului care pune concluzii de respingere a recursului ca tardiv și nemotivat.

Președintele completului declara dezbaterile încheiate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 41 din 7 iulie 1993, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocată de Șerban Paulina în Dosarul C nr. 1.325/1993 al Judecătoriei Medias.

La data de 13 septembrie 1993, cu nr. 792, Șerban Paulina se adresează Curții Constituționale cu solicitarea de a i se aproba recursul împotriva Deciziei nr. 41 din 7 iulie 1993, aratind ca a declarat în termen recurs, dar că nu din vina sa, petiția nu ar fi ajuns la vreme la dosar.

Pentru a-și dovedi susținerile, anexează recursul declarat împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 41 din 7 iulie 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, raportate la prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:

Decizia Curții Constituționale nr. 41 din 7 iulie 1993, atacată cu recurs de Șerban Paulina, a fost comunicată Ministerului Public, reclamantei Șerban Paulina și piritei Comisia judeteana Sibiu pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei a expirat pentru Ministerul Public la data de 2 august 1993, iar pentru reclamanta și pirita la data de 9 august 1993 și, în consecința, prin nota din 30 august 1993 se constată că decizia a rămas definitivă prin nerecurare și s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993.

La data de 13 septembrie 1993, cu nr. 792, Șerban Paulina se adresează Curții Constituționale, solicitând sa i se aprobe recursul împotriva Deciziei nr. 41 din 7 iulie 1993, pe care îl anexează, aratind ca scrisoarea prin care declara recurs ar fi ajuns la o alta instituție, fapt care nu justifica depășirea termenului de recurs prevăzut de lege.

Din analiza actelor depuse rezultă ca față de data comunicării deciziei, recursul a fost introdus cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel ca el urmează a fi respins ca tardiv.

De altfel, și pe fond, recursul nu ar putea fi admis, deoarece este nemotivat și nu vizează nici unul dintre cele 11 motive posibile de casare a unei hotărâri, prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.

Ca atare, Curtea Constituțională, din oficiu, în condițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, a examinat constituționalitatea soluției pronunțate și nu a rezultat ca exista motive pentru casarea Deciziei nr. 41 din 7 iulie 1993, atacată cu prezentul recurs.

În consecința, pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de Șerban Paulina împotriva Curții Constituționale nr. 41 din 7 iulie 1993, pronunțată în Dosarul nr. 31 C/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 1994.