Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 41/1993

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

prezumat în vigoare

Data actului
7 iulie 1993
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 218 din 6 septembrie 1993
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
1 articol · 8.636 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Decizia nr. 102/1994 2 noiembrie 1994 referitoare la soluționarea recursului declarat de Șerban Paulina împotriva Deciziei Curți…

Mihai Constantinescu - președinte

Antonie Iorgovan - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

------------

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata:

Prin Încheierea nr. 1 din 29 aprilie 1993, Judecătoria Medias, județul Sibiu, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de Șerban Paulina, reclamanta în Dosarul C nr. 1325/1993, în contradictoriu cu Comisia judeteana Sibiu de aplicare a Legii fondului funciar. În memoriu depus de reclamanta pentru susținerea excepției se arata, în esenta, ca

art. 11 din Legea nr. 18/1991

stabilește o jurisdicție specială anterioară Constituției, astfel încât, după intrarea acesteia în vigoare, este abrogat, fiind contrar prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și celelalte instanțe judecătorești.

Exprimandu-și opinia, Judecătoria Medias, prin Încheierea nr. 1 din 29 aprilie 1993, arata ca atât comisiile locale, cat și cele județene, organizate potrivit

Legii nr. 18/1991 , au atribuții limitate la procedura de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate, întocmind în acest sens acte cu caracter tehnico-administrativ. De asemenea, în opinia instanței, atributia comisiilor județene de a rezolva plângerile formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale "nu le conferă acestora un caracter de veriga a organelor de justiție".

Pentru argumentarea excepției de neconstituționalitate, reclamanta a mai invocat și faptul ca ar exista o similitudine între comisiile reglementate de

Legea nr. 18/1991

și fostele comisii de judecată.

Instanța, prin încheierea sus-menționată, a reținut ca între comisiile ce funcționează în baza

Legii nr. 18/1991

și fostele comisii de judecată nu exista nici o legătură și nici un temei de apropiere.

Aplicând dispozițiile art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții s-au solicitat, cu adresa din 3 iunie 1993, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Exprimandu-și punctul de vedere, Guvernul considera ca soluționarea excepției nu este de competența Curții Constituționale întrucât se referă la o lege anterioară Constituției, iar cu privire la excepție își însușește motivarea Judecătoriei Medias, adaugand ca, prin instituirea controlului judecătoresc asupra hotărârii comisiei județene, este asigurat accesul la justiție al celui nemulțumit, asa cum impune art. 21 și, respectiv, art. 125 din Constituție.

Camera Deputaților și Senatul nu și-au exprimat punctul de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

luând act de susținerile reclamantei și de opinia instanței de judecată, de punctul de vedere exprimat de Guvern și de raportul prezentat de judecătorul-raportor și având în vedere dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 18/1991 , art. 21, art. 125 și

art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și prevederile Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În legătură cu competența de soluționare a excepției, Curtea constata ca aceasta intră în atribuțiile sale chiar dacă dispozițiile legale invocate a fi neconstituționale sunt anterioare Constituției, întrucât produc efecte și după intrarea ei în vigoare. Este o soluție consecventa în practica Curții Constituționale în aceasta privinta care, în cazul excepției de fața, este cu atât mai imperioasa cu cat instanța de judecată, considerând excepția neîntemeiată, implicit înțelege să aplice textul de lege, asa încât nu poate fi contestat dreptul constituțional al reclamantei de a invoca neconstituționalitatea acestui text și nici obligația Curții de a se pronunța asupra excepției.

Pe fond, se constată că

art. 11 din Legea nr. 18/1991

prevede că în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comuna, oraș sau municipiu se constituie o comisie condusă de primar. În ce privește comisiile comunale, orășenești sau municipale, textul de lege prevede că ele funcționează sub îndrumarea unei comisii județene care este competența să soluționeze contestațiile și sa valideze sau sa invalideze măsurile stabilite de comisiile subordonate. Totodată, art. 11 din legea sus-menționată prevede că, împotriva hotărârii comisiei județene, cel nemulțumit poate face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul, în termen de 30 de zile de la data când a luat cunoștința de soluția data de comisia judeteana.

În invocarea excepției se pornește de la ideea ca

art. 11 din Legea nr. 18/1991

a instituit o "justiție" în afară sistemului instanțelor judecătorești. Sunt însă doua aspecte distincte: justiția, ca dimensiune fundamentală a statului de drept, ce se înfăptuiește de autoritatea judecătorească, și activitatea administrativ-jurisdicțională, ca mijloc de realizare a administrației publice. De aceea activitatea administrativ-jurisdicțională realizată de organe ale administrației publice se concretizează, sub aspectul naturii juridice, în acte administrative cu caracter jurisdicțional și nu în hotărâri judecătorești.

*) Rămasă definitivă prin nerecurare.

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor

Articolul 125

din Constituție se referă numai la realizarea justiției în sistemul instanțelor judecătorești. Prevederile acestui articol nu au în vedere însă alte activități cu caracter jurisdicțional, asa cum rezultă din interpretarea data de reclamanta în motivarea excepției. De aceea, sub acest aspect,

art. 11 din Legea nr. 18/1991

nu este neconstitutional.

Constituția, prin art. 21, stabilește principiul liberului acces la justiție, fiecare persoana putându-se adresa autorității judecătorești pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Aceasta prevedere constituțională nu este incalcata de

art. 11 din Legea nr. 18/1991 . Chiar dacă articolul respectiv nu ar fi prevăzut expres posibilitatea formulării unei plângeri în fața instanței judecătorești, potrivit

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , exista calea recursului la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție împotriva actelor administrativ-jurisdicționale după epuizarea căilor de atac în cadrul acestei jurisdicții. Cum

art. 11 din Legea nr. 18/1991 , a cărui constituționalitate este contestată, prevede expres posibilitatea celui nemulțumit de hotărârea comisiei județene de a se adresa justiției (judecătoriei), rezultă ca dispozițiile sale nu sunt, nici sub acest aspect, contrare Constituției. El reprezintă o concretizare a principiului prevăzut de art. 21 din Constituție. Caracterul hotărârii instanței, în sensul că este definitivă sau supusă căilor de atac, constituie o alta problema, ce nu face obiectul excepției invocate și care urmează să fie soluționată în funcție de recentele modificări ale procedurii civile.

Orice asemănare dintre fostele comisii de judecată, abrogate prin

Legea nr. 104/1992 , și comisiile administrative, înființate prin

Legea nr. 18/1991 , este nejustificată. Chiar în contextul realitatilor juridice din regimul comunist se făcea o distincție categorica, sub aspectul naturii juridice, între organele administrativ-jurisdicționale și comisiile de judecată. Organele administrative cu caracter jurisdicțional solutionau litigii în diferite domenii de activitate ale administrației de stat, în care, obligatoriu, una din părți era o autoritate de stat, iar fostele comisii de judecată solutionau litigii între persoane fizice, fiind calificate drept organe obștești de influentare și jurisdicție.

Fața de considerentele expuse rezultă ca dispozițiile

art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

nu contravin prevederilor Constituției.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 13 lit. A, c), al art. 24 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a

art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de Șerban Paulina în Dosarul C nr. 1325/1993 al Judecătoriei Medias.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 iulie 1993.

PREȘEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.