Decizia nr. 60/1994
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Republicat prin 1
- Decizia nr. 28/2001 1 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codu…
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 28/2001 1 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codu…
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Ioan Muraru - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală, invocată de inculpatul Rupita Nicolae în Dosarul nr. 57/1993 al Curții de Apel București și de inculpatul Dobre Ilie în Dosarul nr. 587/A/1993 al Curții de Apel Pitesti.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a părții civile - Spitalul Clinic Fundeni - și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea la 18 mai 1994 și apoi la 25 mai 1994.
La termenul de 10 mai 1994, Curtea Constituțională a pus în discuție, din oficiu, necesitatea conexarii celor două excepții ce formează obiectul dosarelor nr. 4C/1994 și nr. 19C/1994, având în vedere ca dispozițiile legale atacate ca neconstituționale sunt identice. Fața și de concluziile favorabile ale procurorului și ale reprezentantului părții civile - Spitalul Clinic Fundeni -, pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea Constituțională a dispus conexarea, urmînd a se pronunța prin decizia de fața.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, retine următoarele:
Cît privește Dosarul nr. 4C/1994, în timpul dezbaterilor ce au avut loc în fața Curții de Apel București, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 57/1993 al acestei instanțe, inculpatul Rupita Nicolae a ridicat, la termenul de judecată din 21 decembrie 1993, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală, aratind ca, deși art. 149 din Codul de procedură penală reia dispozițiile constituționale din art. 23 alin. (4), stabilește "în totală contradictie atât cu alineatele precedente, dar mai ales, cu textul Constituției, ca arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea ei". Se adauga ca aceasta prevedere încalcă grav atât principiul inviolabilitatii persoanei consacrat prin Constituție și tratatele internaționale privind drepturile fundamentale, precum și principiul prezumției de nevinovatie, care trebuie să funcționeze de drept până la soluționarea definitivă a cauzei. De asemenea, se susține ca aceasta prevedere instituie principiul arestării "sine die", procedeu de natura sa afecteze administrarea justiției, instanțele de judecată fiind aproape obligate sa pronunțe condamnarea inculpatului la sancțiuni cel puțin egale cu durata arestării preventive.
Curtea de Apel București, prin Încheierea din ședința publică din 21 decembrie 1993, considera ca în speta s-au respectat dispozițiile constituționale, iar cît privește excepția de neconstituționalitate formulată de inculpat, prin apărător, cu privire la dispozițiile art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală "nu are nici o legătură cu luarea măsurii arestării preventive pe timpul urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, textul mai sus menționat referindu-se la arestarea inculpatului în cursul judecații". De asemenea, se adauga, în încheiere, chiar și dispozițiile
art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
cer sa depindă de judecarea cauzei dispoziția legală a carei neconstituționalitate a fost invocată.
Cît privește Dosarul nr. 19C/1994, inculpatul Dobre Ilie a invocat la termenul de judecată din data de 24 februarie 1994, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 587/A/1993 al Curții de Apel Pitesti, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală, susținând ca acestea sunt contrare dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Constituție. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Pitesti a sesizat Curtea Constituțională, exprimindu-și opinia în sensul că excepția este neîntemeiată întrucît măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar instanța de fond a verificat, din oficiu, regularitatea actului de sesizare și îndeplinirea condițiilor privind luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, neconstatând motive care să ducă la revocarea acesteia.
În vederea soluționării acestei excepții, Curtea Constituțională a solicitat, în temeiul
Legii nr. 47/1992 , Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului României punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se considera ca alineatul final al art. 149 din Codul de procedură penală este constituțional pentru ca: se referă la luarea măsurii de către instanța și nu de către procuror; măsura arestării luată de instanța nu are durata de 30 de zile, aceasta neavînd ca suport art. 23 alin. (4) din Constituție; prevederea constituțională în sensul căreia reținerea sau arestarea este permisă în cazurile și cu procedura prevăzută de lege înseamnă o trimitere la Codul de procedură penală; instituirea unei proceduri distincte de cea referitoare la măsura arestării luată de procuror este de natura a oferi instanței posibilitatea de a exercita nu numai un control judiciar preventiv, ci și un permanent autocontrol, pe tot parcursul judecării procesului penal; din moment ce instanța, potrivit legii, poate mai mult, pronuntind o hotărâre de condamnare, cu executarea pedepsei închisorii într-un loc de deținere, ea poate și mai puțin dispunind asupra arestării inculpatului; din moment ce instanța este singura autoritate căreia i s-a recunoscut o atare competența, aceasta explica de ce legiuitorul nu a mai considerat necesar ca mandatul de arestare emis în cursul judecații să fie limitat la 30 de zile; dacă măsura arestării luată de către instanța s-ar tot prelungi la fiecare alte 30 de zile, aceasta ar exercita o influența asupra fondului procesului.
Camera Deputaților și Senatul nu și-au exprimat punctul de vedere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile părților prezente în ședința publică din 10 mai 1994, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, retine următoarele:
Referitor la competența de soluționare a excepției de neconstituționalitate de către Curte, se constată că, potrivit practicii sale constante, cît timp instanța de judecată nu a reținut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, sesizind Curtea Constituțională cu soluționarea excepției, aceasta este obligată să se pronunțe în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitatea unui text legal pe care instanța înțelege sa-l aplice.
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 15 februarie 1995.
Florin Bucur Vasilescu - președinte
Articolul 23
din Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Regulile privind arestarea persoanei, ca reguli care garantează siguranța acesteia, sunt următoarele: arestarea este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege; arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat; arestarea se poate face pentru o durată de cel mult 30 de zile; asupra legalității mandatului, arestatul se poate plînge judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată; prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată; eliberarea celui arestat este obligatorie, dacă motivele arestării au dispărut; persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub controlul judiciar sau pe cauțiune.
Din dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clara și precisa a arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului ca libertatea individuală se integreaza în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, ca arestarea preventivă este o măsura care afectează grav aceasta libertate, ca prezumția de nevinovatie este unul dintre principiile constituționale.
Articolul 23
din Constituție da arestării preventive o configuratie juridică de sine stătătoare, separabila de restul operațiunilor, firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsura ce se supune unor reguli generale, care protejeaza libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. De aceea textul privește arestarea în sine, fără a nuanta dacă ne aflam în faza urmăririi penale sau a judecații.
Codul de procedură penală, sub titlul "Măsurile preventive și alte măsuri procesuale" (titlul IV), în capitolul I "Măsuri preventive", reglementează în secțiunea a IV-a "Arestarea preventivă". Art. 149 alineatul final stipulează ca "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea ei".
Acest text atesta dreptul instanței de judecată de a dispune arestarea inculpatului și în cursul judecații cauzei, dar această măsură nu poate fi exclusa de la respectarea regulilor constituționale instituite prin art. 23 alin. (4) din Constituție.
Privarea de libertate este un act la fel de grav, indiferent când se produce, în faza de urmărire penală sau în cursul judecații cauzei. Ca atare, nu trebuie să existe nici un element de diferentiere de tratament în funcție de faza în care se găsește procesul penal. Este ceea ce se realizează prin art. 23 din Constituție, care, reglementind condițiile în care se poate dispune arestarea unei persoane, nu distinge după cum aceasta se produce într-o faza sau alta a procesului penal. Rezultă ca normele constituționale trebuie respectate ori de cîte ori se dispune măsura arestării unei persoane, măsura ce afectează grav libertatea acesteia.
Textul art. 149 alineatul final din Codul de procedură penală este constituțional sub raportul arestării, în sensul că aceasta se poate face și în timpul judecații cauzei, dar el devine neconstitutional dacă este interpretat în sensul că durata arestării nu se mai conformează prevederilor art. 23 din Constituție.
Ca atare, dispozițiile art. 149 alineatul final din Codul de procedură penală trebuie interpretate în corelare cu dispozițiile art. 23 din Constituție, în sensul că durata arestării inculpatului este de cel mult 30 de zile. În aceasta interpretare, la expirarea termenului de 30 de zile, în cursul judecații cauzei, instanța are obligația constituțională sa verifice, din oficiu, dacă se impune menținerea arestării preventive și, în acest caz, sa decidă prelungirea arestării.
Fața de cele de mai sus, Curtea Constituțională urmează sa admită în parte excepția de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte excepția de neconstituționalitate invocată de Rupita Nicolae în Dosarul nr. 57/1993 al Curții de Apel București și de Dobre Ilie în Dosarul nr. 587/A/1993 al Curții de Apel Pitesti și constata ca dispozițiile art. 149 alineatul final din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării dispusă de instanța în cursul judecații poate depăși 30 de zile fără a fi necesară prelungirea, în condițiile art. 23 din Constituție.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 mai 1994.
PREȘEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.