Decizia nr. 28/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicusor Adrian Dumitrescu în Dosarul nr. 1.687/2000 al Judecătoriei Calafat, județul Dolj.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, precum și a celorlalte părți: Societatea Comercială "Dalco Simpes" - S.R.L. București, Societatea Comercială "Zonc Com" - S.R.L. București și Gheorghe Izdrita. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibila. În acest sens se arata ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală nu mai pot face obiectul excepției, conform

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, deoarece prin decizii anterioare (Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, și Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997) Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.687/2000, Judecătoria Calafat a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicusor Adrian Dumitrescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, prin avocat, susține ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, referitoare la libertatea individuală, potrivit cărora arestarea se poate face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile, fără a se face referire la fazele procesului. Se invoca în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, și Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile aceluiași text constituțional. Autorul excepției subliniaza ca, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.

Judecătoria Calafat, județul Dolj, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 din Codul de procedură penală, considera ca excepția nu are legătură cu luarea măsurii arestării preventive de către procuror, deoarece textul se referă la arestarea inculpatului în cursul judecații, iar măsura luată de instanța "nu are durata de 30 de zile, aceasta neavând ca suport art. 23 alin. (4) din Constituție; prevederea constituțională în sensul căreia reținerea sau arestarea este permisă în cazurile și cu procedura prevăzute de lege înseamnă o trimitere la Codul de procedură penală. Instituirea unei proceduri distincte de cea referitoare la măsura arestării luată de procuror este de natura să ofere instanței posibilitatea de a exercita nu numai un control judiciar preventiv, ci și un permanent autocontrol, pe tot parcursul judecării procesului penal. Din moment ce instanța, potrivit legii, poate mai mult, pronunțând o hotărâre de condamnare, cu executarea pedepsei într-un loc de deținere, ea poate și mai puțin, dispunând asupra arestării inculpatului". În continuare Judecătoria Calafat argumenteaza: "Pentru ca instanța este singura autoritate căreia i s-a recunoscut o atare competența, aceasta explica de ce legiuitorul nu a mai considerat necesar ca mandatul de arestare emis în cursul judecații să fie limitat la 30 de zile. Deoarece instanța a fost sesizată înainte de expirarea mandatului de arestare emis de procuror, măsura durează până la judecarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea măsurii. Aceasta interpretare sta la baza practicii instanțelor judecătorești de pe raza Curții de Apel Craiova, care o dată sesizate prin rechizitoriul procurorului, cu cauze în care exista inculpați arestați, nu mai prelungesc măsura arestării preventive."

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este intemeiata, arestarea preventivă, indiferent dacă s-a dispus în cursul urmarii penale sau al judecații, fiind conformă cu art. 23 alin. (4) din Constituție, dacă nu depășește 30 de zile. Orice prelungire a arestării preventive nu se poate face decât pentru o durată care nu poate depăși 30 de zile. Se mai arata ca asupra excepției de neconstituționalitate referitoare la aceleași dispoziții legale Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, precum și prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, constatandu-se ca aceste dispoziții sunt neconstituționale, întrucât sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispoziții care prevăd: "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea ei."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare art. 23 alin. (4) din Constituție, privitor la arestarea preventivă, text care are următoarea redactare: "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată."

Curtea constata ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel Curtea, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, a constatat ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanța în cursul judecații, poate depăși 30 de zile, fără să fie necesară prelungirea în condițiile art. 23 alin. (4) din Constituție. S-a reținut ca aceste dispoziții legale trebuie interpretate în corelatie cu prevederile textului constituțional menționat, potrivit căruia durata arestării este de cel mult 30 de zile.

Printr-o

decizie ulterioară, și anume prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală și a constatat ca prevederea potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei" este neconstitutionala, urmând ca în legătură cu durata arestării să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituție.

În aceste condiții Curtea retine ca, potrivit

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Nu pot face obiectul excepției [...] prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". În consecința, întrucât dispozițiile legale criticate au fost constatate ca fiind neconstituționale prin deciziile anterioare menționate, Curtea urmează ca în prezenta cauza sa respingă excepția, ca fiind inadmisibila, în temeiul dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevăd ca, "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o va respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională".

Cu toate acestea, instanța de judecată a ignorat nu numai aceste dispoziții legale, dar și prevederile constituționale cuprinse în art. 145 alin. (2) teza întâi, conform cărora "Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. [...]", precum și prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, referitoare la libertatea individuală, și anume la arestarea preventivă, prevederi potrivit cărora: "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. [...] Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată." Independenta judecătorului prevăzută la art. 125 alin. (2) din Constituție a fost greșit considerată ca o independenta față de lege și față de Constituție, cu toate ca, potrivit art. 51, "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", iar în art. 123 din Legea fundamentală se prevede că: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2)