Decizia nr. 255/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 2 și ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/2001 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens practica în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, precum și Decizia nr. 172 din 23 mai 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 753/2001, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 2 și ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Pantea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține în ședința publică de judecată ca art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală vine în contradictie cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție și cu cele ale art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece limitează dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o arestare preventivă, prin condiția ca persoana sa fi fost scoasa de sub urmărire penală sau achitată, pe motiv că nu a săvârșit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista. De asemenea, considera ca fiind neconstituționale și dispozițiile art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, deoarece limitează termenul de introducere a acțiunii la un an.

Tribunalul Timiș - Secția civilă, exprimandu-și opinia, arata ca asupra neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, excepția fiind admisă. Având în vedere modul în care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a alin. 1 al art. 504 din Codul de procedură penală, instanța de judecată apreciază ca se impune a se analiza și constituționalitatea alin. 2 al acestui text, ele fiind în strânsă legătură. Se mai arata ca, întrucât în cauza a fost ridicată excepția tardivitatii acțiunii, "în situația în care se va da o astfel de interpretare și dispozițiilor art. 504 alin. 2 și 505 alin. 2 din Codul de procedură penală [...], se impune prorogarea discutarii excepției de tardivitate până când Curtea Constituțională se va pronunța în mod definitiv asupra excepției de neconstituționalitate".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, considera ca dispozițiile art. 504 alin. 2 și ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale atât în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituție, cat și în temeiul dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 45/1998 , dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție. Fața de aceasta decizie a Curții Constituționale Guvernul apreciază ca și dispozițiile art. 504 alin. 2 sunt constituționale numai în măsura arătată în decizia menționată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul opineaza ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor Constituției, întrucât orice drept reclamat de o persoană interesată, inclusiv dreptul instituit prin acest text, poate fi dobândit numai dacă persoana în cauza respecta termenele prevăzute de lege.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților și punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 504 alin. 2 și ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții au următorul conținut:

- art. 504 alin. 2: "Are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată.";

- art. 505 alin. 2: "Acțiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire."

Autorul excepției arata ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale".

De asemenea, se considera ca aceleași dispoziții legale încalcă și prevederile art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană care este victima unei arestari sau unei detineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca prin dispozițiile art. 504-507 din Codul de procedură penală au fost reglementate, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție și cu cele ale art. 5 pct. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modul de reparare a pagubelor produse prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. Însă în situația în care o persoană pretinde ca este victima unui abuz comis de un procuror modalitatea de reparare o reprezintă plângerea adresată Ministerului Public. Condițiile repararii pagubei sunt cele prevăzute de lege, urmând ca în cazul constatării unui abuz statul sa exercite acțiunea în regres prevăzută în art. 507 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate ca fiind neconstituționale.

De altfel, asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998. În acea cauza Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.

Prin urmare, Curtea Constituțională a statuat ca, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție (și, în mod corespunzător, conform prevederilor art. 5 pct. 5 din convenție), au dreptul la repararea de către stat a pagubei nu numai persoana condamnata definitiv cu privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista, ci și persoana care, în urma rejudecarii cauzei, a fost achitată pentru oricare dintre motivele prevăzute în Codul de procedură penală.

Dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost considerate ca fiind parțial neconstituționale numai sub raportul sferei lor de aplicare (temeiurile achitării), nu și sub acela al condițiilor repararii pagubelor pricinuite prin erori judiciare în procesele penale.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca acestea nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate, dar din aceleași ratiuni care au motivat Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 excepția urmează să fie admisă în parte, cu precizarea ca textul este neconstitutional în măsura în care este înțeles - contrar prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituție - că nu are dreptul la repararea pagubei persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată în temeiul oricăruia dintre cazurile de achitare prevăzute de Codul de procedură penală.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, statuand ca aceste dispoziții sunt constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 107 din 1 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999, Curtea a statuat ca nici normele constituționale, nici cele din tratatele internaționale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deținere de a porni acțiune în repararea pagubei și nici un termen limita în care acest drept poate fi exercitat. Art. 48 alin. (3) din Constituție, prin expresia "potrivit legii", lasă la opțiunea legiuitorului stabilirea condițiilor procedurale în care dreptul la reparații poate fi exercitat. Termenul de un an, prevăzut în art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, este un termen de prescripție a dreptului la acțiune rezonabil, care asigura condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiune în justiție în scopul obținerii reparațiilor legale.

În același sens s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 172 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite, în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/C/2001 al Tribunalului Timiș - Secția civilă și constata ca dispozițiile art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în alin. 1 al aceluiași articol dreptul la repararea pagubei al persoanei împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate cu privire la celelalte dispoziții ale art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum și excepția de neconstituționalitate privind art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicate de același autor în același dosar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2001.