Decizia nr. 353/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar București.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Teodor Nita, lipsind celelalte părți, pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepției arata ca dispozițiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece încalcă prevederile art. 16 și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi și dreptul la integritate fizica și psihică. Astfel, se menționează că se creează o inegalitate a cetățenilor în fața legii câtă vreme dispoziția criticata permite doar pentru faptele incriminate în alin. 1 și 3 ale art. 184 din Codul penal punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și împăcarea părților, care inlatura răspunderea penală. Totodată, se precizează ca aceasta facultate nu este recunoscută și în cazul faptelor prevăzute în alin. 2, 4 și 4^1 ale art. 184 din Codul penal, soluționarea conflictului de drept penal nefiind lăsată la indemana părților, deși valorile sociale ocrotite de lege (integritatea corporală și viața personală) sunt aceleași, fiind garantate distinct și de către Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 182 din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale. În procesul penal principiul oficialitatii constituie regula, iar legiuitorul este suveran sa stabilească, cu titlu de excepție, situațiile în care voința persoanei vătămate ar duce la stingerea acțiunii penale. În cazul dispozițiilor criticate legiuitorul nu a stabilit o astfel de excepție datorită gravitatii faptei incriminate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 81/2003 Tribunalul Militar București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Ponov, inculpat în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca aceste dispoztii sunt neconstituționale, deoarece prevăd ca acțiunea penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpa se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, numai pentru vătămarea corporală simpla, prevăzută în art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal, nu și în cazul în care s-a provocat din culpa o vătămare grava a integrității corporale sau a sănătății, prevăzută în alin. 2 al aceluiași articol, cum a fost cazul în speta, în care autorul a impuscat din imprudenta o altă persoană, căreia i-a cauzat o vătămare corporală grava. În opinia autorului excepției, o astfel de fapta ar trebui să fie urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care are dreptul sa dispună de integritatea corporală și de sănătatea sa. Dispozițiile legale criticate sunt contrare, de aceea, prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, precum și celor ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la integritate fizica și psihică.

Instanța apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 184 alin. 5 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, dar reprezintă chiar o aplicare a acestora. Excluderea de la procedura plângerii prealabile a vatamarii corporale prevăzute în art. 184 alin. 2, 4 și 4^1 nu constituie o problemă de constituționalitate, ci o opțiune legislativă, urmărirea din oficiu a infractorilor în cazul vatamarii corporale din culpa în varianta agravată constituind o garanție pentru apărarea integrității corporale și sănătății persoanei.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul, prin atributul sau exclusiv de legiferare, poate admite excepții de la principiul oficialitatii procesului penal, permitand soluția împăcării părților din proces, dar numai într-o sfera restrânsă a domeniului infractional, prin aceasta nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constituție.

Guvernul considera, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca legiuitorul are competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, precum și reguli speciale de procedura și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile. Totodată, din ratiuni de politica penală, legiuitorul poate stabili infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și la care împăcarea părților inlatura răspunderea penală. Criteriul folosit de legiuitor este gradul de pericol al infracțiunilor, în speta între vătămarea corporală și vătămarea corporală grava din culpa. De aceea nu poate fi invocată încălcarea egalității în drepturi a cetățenilor, fiind vorba de situații diferite.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt constituționale. În legătură cu aceasta se arata ca legiuitorul a avut motive diferite care au condus la prevederea plângerii prealabile în cazurile prevăzute la art. 184 alin. 1 și 3, față de celelalte cazuri (art. 184 alin. 2, 4 și 4^1 din Codul penal). În aceste din urma situații, față de împrejurările în care fapta se comite, dar mai ales față de rezultatul mai grav care se produce, prevederea tragerii la răspundere penală, care să fie condiționată de un act de voința al persoanei vătămate, nu se justifica. Nu se poate vorbi despre încălcarea egalității în drepturi, fiind vorba despre situații diferite.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, care au următorul conținut: "Pentru faptele prevăzute la alin. 1 și 3, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Autorul excepției considera aceste dispoziții ca fiind neconstituționale, deoarece nu prevăd procedura plângerii prealabile și a împăcării părților și pentru celelalte variante ale infracțiunii de vătămare corporală din culpa. Aceasta omisiune a legiuitorului este contrară, în opinia autorului excepției, prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la integritate fizica și psihică al persoanei. Referindu-se la situația din speta, autorul excepției afirma ca, deși s-a împăcat cu persoana vătămată, el este totuși tras la răspundere din oficiu, împotriva voinței persoanei vătămate.

Examinând dispozițiile legale criticate prin raportare la prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata. Este atributul constituțional al legiuitorului de a stabili competența și procedura de judecată, inclusiv procedura plângerii prealabile și a împăcării părților, ca excepții de la principiul oficialitatii procesului penal [art. 125 alin. (3) din Constituție]. Legiuitorul este acela care stabilește infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și la care împăcarea părților inlatura răspunderea penală. Selecția se bazează pe gradul de pericol social al infracțiunii, în diferitele variante ale acesteia, precum și pe alte ratiuni de politica penală, în concordanta cu dispozițiile și principiile Constituției.

Cu privire la dispozițiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, este de remarcat distincția pe care legiuitorul o face între vătămarea corporală și vătămarea corporală grava, excluzând pentru aceasta din urma posibilitatea ca punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sa depindă de voința persoanei vătămate. Fiind vorba de doua situații diferite, tratamentul juridic nu putea fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi.

De altfel, cu privire la aceste critici de neconstituționalitate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 65/2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 17 aprilie 2002. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 din Codul penal se sustinea, ca și în cazul de fața, ca acestea sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție, pentru aceleași considerente, respectiv omisiunea prevederii împăcării părților drept cauza de inlaturare a răspunderii penale. Respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a arătat ca, din ratiuni de politica penală, legiuitorul admite excepții de la caracterul oficial al acțiunii penale în cazul unor infracțiuni, cum este și cea din cauza. Opțiunea legiuitorului, în astfel de cazuri, nu este limitată prin Constituție.

Soluția adoptată, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au fost evocate împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2003.