Decizia nr. 379/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Al Athamnah Hussein în Dosarul nr. 1.147/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat protejeaza interesele patrimoniale ale proprietarului, oferind în același timp suficiente garanții pentru creditori de a-și valorifica drepturile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.147/2003, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Al Athamnah Hussein.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, asa cum reiese din încheierea instanței de judecată prin care a fost sesizată Curtea, se arata ca art. 400^1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât acorda posibilitatea contestatarilor de a solicita partajul bunurilor comune pe calea contestației la executare și atribuirea bunului către un coproprietar, creditorul putând urmări numai sulta stabilită, ceea ce este, în opinia autorului excepției, aproape imposibil.

Judecătoria Sectorului 6 București apreciază ca, în urma soluționării partajului, creditorul păstrează posibilitatea fie de a urmări întregul bun care a făcut obiectul partajului, dacă acesta a fost atribuit debitorului, fie sulta la care a fost obligat coproprietarul nedebitor căruia i-a fost atribuit bunul, fie prețul obținut din vânzarea întregului imobil.

Sub acest aspect, principiul egalității în drepturi este respectat atât în ceea ce îi privește pe coproprietarii nedebitori, cat și pe creditorii aflați în posesia titlului executoriu. În sprijinul acestei idei sunt și dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu pot sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comuna și trebuie să ceara mai întâi imparteala acestora, scopul evident al unor asemenea dispoziții legale constând în evitarea creării de prejudicii coproprietarilor nedebitori care ar putea fi lezati în drepturile lor asupra bunurilor. Instanța are în vedere și prevederile art. 371^3 din Codul de procedură civilă, care consacra caracterul unipatrimonial al executării silite, potrivit căruia pot face obiectul executării silite numai bunurile debitorului, în măsura necesară realizării creanței creditorului.

În concluzie, instanța apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca, potrivit prevederilor art. 400^1 din Codul de procedură civilă, oricare dintre proprietari poate solicita instanței de judecată încetarea stării de proprietate comuna în cadrul judecării contestației la executare înaintate, conform art. 399 din Codul de procedură civilă, de către cei interesați sau vătămați prin actul de executare. Instanța, având în vedere situația de drept și de fapt, este singura abilitata sa decidă cu privire la admiterea unei asemenea cereri. Aceasta măsura legală, pe de o parte, asigura protejarea intereselor patrimoniale ale acelor proprietari care nu sunt parte în raportul juridic supus judecații, iar, pe de altă parte, permite creditorilor sa treacă la executarea silită al carei obiect îl pot constitui doar bunurile debitorului.

Reglementarea dreptului părții interesate de a cere împărțirea bunurilor proprietate comuna este în concordanta cu principiul constituțional al protecției proprietății private, atât în sensul respectării dreptului de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate al proprietarului bunului imobil, cat și în sensul garantarii dreptului de creanta al creditorului asupra bunurilor debitorului, fără încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor.

Guvernul considera ca textul criticat nu aduce nici o atingere egalității în drepturi a cetățenilor ci, dimpotriva, reprezintă o expresie a aplicării principiului constituțional invocat, acest text fiind aplicabil tuturor cauzelor și tuturor părților din aceste cauze, în egala măsura.

Procedura de judecată a contestației la executare se întemeiază pe dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, care prevăd în mod expres ca reglementarea competentei și a procedurii de judecată se face "prin lege".

În cazul exercitării contestației la executare în condițiile art. 400^1 din Codul de procedură civilă, aceasta cale de atac semnifica, de fapt, o cerere de împărțire a bunurilor proprietate comuna, ceea ce da conținut principiului consacrat de art. 728 alin. 1 teza întâi din Codul civil, potrivit căruia "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune".

Prin urmare, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400^1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

Avocatul Poporului considera ca prin dispozițiile art. 400^1 din Codul de procedură civilă nu se creează nici un privilegiu sau discriminare de natura a contraveni dispozițiilor art. 16 din Constituție. În mod constant Curtea Constituțională a decis ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate și nu este lezat atunci când legiuitorul stabilește un tratament juridic diferit în situații diferite, condițiile de exercitare a aceluiași drept putând fi diferite în raport cu situațiile specifice în care se afla titularul acestuia.

Se apreciază ca reglementarea posibilității persoanelor interesate, coproprietari sau proprietari devălmași, de a solicita împărțirea bunurilor comune este în deplina concordanta cu prevederile constituționale, cu atât mai mult cu cat, potrivit dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu pot urmări, nici pune în vânzare partea debitorului din imobilele aflate în proprietate comuna, ci trebuie să ceara mai întâi împărțirea bunurilor comune, deoarece nu se poate ști dacă imobilele urmărite de creditor vor face parte din lotul debitorului. Astfel, scopul prevederilor legale criticate este evitarea producerii unor prejudicii în patrimoniul coproprietarilor nedebitori.

Se considera, prin urmare, ca prevederile art. 400^1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 400^1 din Codul de procedură civilă, modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 400^1: "Împărțirea bunurilor proprietate comuna poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca în cadrul judecării contestației la executare declarate împotriva executării silite sau împotriva oricărui act de executare, instanța poate dispune împărțirea bunurilor comune atunci când persoana interesată o solicita. Aceasta posibilitate este în deplina concordanta cu dispozițiile art. 728 alin. 1 teza întâi din Codul civil, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", în aceasta situație devenind aplicabile dispozițiile Codului de procedura civilă cuprinse în cartea VI "Proceduri speciale", cap. VII^1 privind "Procedura împărțelii judiciare".

Textul de lege criticat asigura, pe de o parte, protejarea intereselor patrimoniale ale acelor coproprietari care nu sunt parte în raportul juridic supus judecații, iar, pe de altă parte, permite creditorilor sa treacă la executarea silită al carei obiect îl pot constitui doar bunurile debitorului. Asa fiind, existenta proprietății comune împiedica temporar realizarea executării silite, numai după finalizarea procedurii de imparteala a bunurilor indivize executarea putând continua cu privire la bunurile ce aparțin exclusiv debitorului urmărit.

Prin efectul partajului creditorul păstrează posibilitatea fie de a urmări întregul bun care a făcut obiectul partajului, dacă acesta a fost atribuit debitorului, fie sulta la care a fost obligat coproprietarul nedebitor căruia i-a fost atribuit bunul, fie partea cuvenită debitorului din prețul obținut din vânzarea întregului imobil.

Asa fiind, Curtea retine ca reglementarea criticata are ca finalitate protejarea intereselor coproprietarilor nedebitori, puși, în acest mod, la adapost de riscul de a fi obligați sa participe la achitarea unei datorii care nu le incumba, efectuand astfel o plata nedatorata.

Examinarea art. 400^1 din Codul de procedură civilă, în raport cu textul constituțional de referința, nu evidențiază nici o contrarietate, întrucât debitorii-contestatori ai executării silite și creditorii acestora nu se afla în situații juridice similare, de natura sa impună și să justifice un tratament juridic identic, unica ipoteza în care deosebirile de regim juridic ar putea fi calificate ca fiind discriminatorii. Prin urmare, Curtea constata ca textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, părțile implicate în proces beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru valorificarea drepturilor proprii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Al Athamnah Hussein în Dosarul nr. 1.147/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2003.