Procedură · Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație

Procedura din 19 februarie 2004

de implementare a Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea exportului

prezumat în vigoare

Data actului
19 februarie 2004
Emitent
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 215 din 11 martie 2004
Citează
7 acte
Structură
0 articole, 6 anexe · 71.477 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • Legea nr. 133/1999 20 iulie 1999 (prevederi anume) privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprind…
  • Legea nr. 143/1999 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat

1. Obiectivul Programului

Obiectivul Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea exportului, denumit în continuare Program, este facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) românești pe piețele externe, a afirmării și valorificării potențialului de export al acestora, precum și reducerea decalajului de informații de piață, servicii de consultanță și instruire a IMM românești față de cele din Uniunea Europeană.

Programul urmărește:

a) promovarea produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piețele externe;

b) stimularea comunicării și a parteneriatului în afaceri la extern;

c) pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a exportului;

d) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la informații de piață și facilitarea valorificării acestor informații pe piețele externe.

2. Bugetul Programului

Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2004 este de 100 miliarde lei, defalcat astfel:

- 99,8 miliarde lei - pentru acordarea de alocații financiare nerambursabile beneficiarilor eligibili;

- 0,2 miliarde lei - pentru asistența tehnică destinată Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, constând în cheltuieli pentru implementarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea Programului (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și servicii).

3. Beneficiari eligibili

Pot beneficia de alocații financiare nerambursabile în cadrul Programului agenții economici care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt organizați în baza

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată;

b) au capital social integral privat;

c) au cifra de afaceri anuală până la echivalentul a 8 milioane euro, stabilită pe baza datelor din bilanțul contabil al ultimului an fiscal încheiat, conform prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 244/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii;

d) au cifra de afaceri mai mare de zero lei în anul fiscal anterior;

e) numărul mediu scriptic anual de personal este până la 249 (inclusiv) raportat în anul anterior, conform prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 244/2001 ;

f) au numărul mediu scriptic anual de personal de minimum unu în anul fiscal anterior;

g) ponderea în capitalul social al agentului economic a societăților care nu se conformează definiției de întreprindere mică și mijlocie conform legislației române, în calitate de acționari sau asociați, este mai mică de 25%;

h) au o durată de funcționare de cel puțin un an la data depunerii solicitării;

i) desfășoară activități de producție bunuri și/sau servicii.

Sunt excluse de la finanțare:

● societățile bancare, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții, societățile de valori mobiliare, societățile cu activitate principală: de comerț, activități de intermedieri financiare, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de consultanță pentru afaceri și management, activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal, selecția și plasarea forței de muncă, precum și furnizorii de instruire și/sau consultanță;

● societățile care au ca obiect principal de activitate tipărirea materialelor pentru publicitate (cod CAEN 221, 222, 223), în cazul solicitării de finanțare pentru activitatea prevăzută la pct. 4.1 lit. c).

4. Tipurile ajutorului financiar

4.1. Prin Program se susțin, prin alocație financiară nerambursabilă, următoarele activități de promovare a exportului desfășurate de IMM în anul în curs:

a) participări la târguri și expoziții internaționale, organizate în străinătate, cu stand propriu sau în asociere cu alți agenți economici;

b) participări la târguri și expoziții internaționale, organizate în țară, cu stand propriu sau în asociere cu alți agenți economici;

c) elaborarea și producția de materiale tipărite de promovare a agentului economic, redactate în limbi de largă circulație internațională;

d) realizarea unui site pe Internet, pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor promovate, în limba română și cel puțin într-o limbă de largă circulație internațională;

e) participări la cursuri de pregătire, în țară și/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a exportului;

f) contractarea unor servicii de consultanță pentru elaborarea strategiilor de export și/sau a studiilor de piață; g) achiziționarea de informații privind piețele externe furnizate de firme specializate.

4.2. Valoarea maximă a finanțării pentru fiecare dintre activitățile eligibile precizate la pct. 4.1, cheltuielile eligibile, precum și cuantumul alocației financiare nerambursabile sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură.

4.3. În cadrul Programului nu se decontează cheltuielile aferente activităților pentru care solicitanții au beneficiat de alocație financiară nerambursabilă sau orice tip de subvenție în cadrul altor programe/subprograme cu finanțare de la bugetul de stat.

4.4. Valoarea alocației financiare nerambursabile oferite beneficiarilor selectați este echivalentul a 60% din valoarea fiecărei cheltuieli eligibile efectuate (exclusiv T.V.A.), dar fără să depășească plafoanele maxime stabilite pentru fiecare activitate eligibilă și în limita sumei maxime de 80 milioane lei pentru un beneficiar.

4.5. Fiecare beneficiar poate obține pe parcursul a 2 ani consecutivi o alocație financiară nerambursabilă totală de maximum 80 milioane lei în cadrul acestui Program.

5. Procedura de solicitare a acordului de principiu pentru finanțare

5.1. Orice aplicant trebuie să obțină o aprobare de principiu a finanțării în cadrul Programului înainte de efectuarea plăților și de executarea activității/activităților eligibile de promovare a exportului, conform anexei nr. 1 la prezenta procedură.

5.2. În vederea obținerii aprobării de principiu a finanțării, solicitantul va completa și va transmite la Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de a începe activitatea declarată de promovare a exportului, o cerere-tip de acord de principiu pentru finanțare, conform anexei nr. 2 la prezenta procedură, însoțită de următoarele documente justificative:

a) o copie a certificatului de înregistrare a solicitantului sau, după caz, a certificatului de înmatriculare, precum și o copie a certificatului de înregistrare fiscală;

b) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul societatea, în care să se menționeze reprezentanții legali ai societății, precum și toate domeniile de activitate principale și secundare ale societății solicitante;

c) o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate a persoanei autorizate să semneze cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare;

d) dovada, în original, a numărului mediu scriptic anual de personal (minimum unu) în conformitate cu prevederile

Legii nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

e) dovada, în original, a cifrei de afaceri în anul fiscal anterior (mai mare de zero lei), în conformitate cu prevederile

Legii nr. 133/1999 , cu modificările și completările ulterioare;

f) certificate privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor și datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale, precum și la fondul asigurărilor de stat, asigurărilor sociale de sănătate și asigurărilor sociale de șomaj, pe anul fiscal anterior;

g) împuternicirea pentru reprezentantul agentului economic care semnează cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al societății, dacă este cazul;

h) lista tuturor documentelor depuse în vederea obținerii acordului de principiu pentru finanțare.

5.3. Cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare, completată, însoțită de documentele justificative, va fi transmisă prin poștă sau prin curier la Unitatea de Implementare a Programului (UIP) - Program de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în dezvoltarea exportului, din cadrul ANIMMC, str. Poterași nr. 11, sectorul 4, București.

Cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare poate fi ridicată de la sediul ANIMMC, fiind disponibilă și pe pagina de Internet, la adresa: www.mimmc.ro.

Cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare se completează în limba română și poartă semnătura în original a reprezentantului legal sau a împuternicitului agentului economic, caz în care se anexează împuternicirea în original, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al societății. Completarea cererii-tip de acord de principiu pentru finanțare se face prin tehnoredactare.

6. Procedura de înregistrare, evaluare și selecție a beneficiarilor

6.1. Cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare, completată, însoțită de documentele justificative, va fi înregistrată la UIP-ANIMMC, în Registrul special al Programului, menționându-se data, ora și numărul de înregistrare al cererii.

Înregistrarea cererilor de acord de principiu pentru finanțare va începe după intrarea în vigoare a ordinului președintelui ANIMMC de aprobare a procedurii de implementare a Programului pentru anul bugetar în curs și se va efectua conform următorului program: Luni-Vineri orele 8,30-16,30.

6.2. Solicitările vor fi analizate și selectate conform principiului "primul venit - primul servit" în limita bugetului alocat Programului, în concordanță cu data și ora înregistrării la ANIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.2, în baza verificării cererii-tip de acord de principiu pentru finanțare, conformității criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor, activităților și cheltuielilor eligibile.

6.3. ANIMMC are obligația de a face publică epuizarea bugetului alocat Programului pentru anul bugetar în curs, dată de la care nu se mai înregistrează cereri-tip de acord de principiu pentru finanțare.

6.4. Data limită de depunere a cererii-tip de acord de principiu pentru finanțare este 15 octombrie a anului bugetar în curs, în condițiile neepuizării până la această dată a bugetului alocat Programului pentru anul bugetar în curs.

6.5. ANIMMC va finaliza procesul de evaluare a solicitării în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii-tip de acord de principiu pentru finanțare, însoțită de toate documentele justificative. Pentru solicitanții selectați pentru finanțare, ANIMMC va transmite o notificare privind acordul de principiu pentru finanțare, conform anexei nr. 3 la prezenta procedură, pentru realizarea finanțării în condițiile precizate în cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare.

În cazul în care cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare nu este completată corect sau nu este însoțită de toată documentația necesară ori există neconcordanțe în informațiile furnizate, atunci procesul de evaluare se va relua de la data înregistrării noii cereri-tip de acord de principiu pentru finanțare cu completările și corecțiile efectuate.

6.6. Solicitanții care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la pct. 3, cei care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate privind activitățile și cheltuielile în conformitate cu anexa nr. 1 la prezenta procedură sau cei care au depus cererile-tip de acord de principiu pentru finanțare după data la care bugetul alocat Programului a fost epuizat vor primi scrisoare de înștiințare a respingerii cererii-tip de acord de principiu pentru finanțare în termen de 20 de zile lucrătoare.

6.7. Prin ordin al președintelui ANIMMC se constituie Unitatea de Implementare a Programului (UIP), compusă din reprezentanți ai ANIMMC, în scopul evaluării solicitărilor și implementării Programului pentru anul în curs.

7. Acordarea alocației financiare nerambursabile

7.1. Alocația financiară nerambursabilă va fi acordată solicitanților care au fost selectați, după ce aceștia au efectuat activitatea/activitățile eligibilă/eligibile și plata cheltuielilor eligibile aferente acestora, în conformitate cu notificarea privind acordul de principiu pentru finanțare.

7.2. Acordarea alocației financiare nerambursabile se face pe baza unei cereri-tip de eliberare a alocației financiare nerambursabile, prezentată în anexa nr. 5 la prezenta procedură, pe care solicitantul selectat trebuie să o transmită la ANIMMC prin poștă sau curier, însoțită de următoarele documente:

a) notificarea privind acordul de principiu pentru finanțare, în original;

b) formularul de decont prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta procedură, însoțit de documentele justificative prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură, în original și în copie, în ordinea activităților și documentelor justificative completate în formularul de decont;

c) declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, în original, înregistrată la casa teritorială de pensii, valabilă pentru luna/lunile anterioară/anterioare efectuării activităților, însoțită de declarația pe propria răspundere, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al societății sau de împuternicitul agentului economic, privind evidența nominală a salariaților, respectiv funcțiile de decizie sau de execuție deținute de aceștia în cadrul societății beneficiare, în cazul solicitanților care au participat la activitățile de promovare a exportului prevăzute la pct. 4.1 lit. a), b) și e);

d) lista tuturor documentelor depuse în vederea eliberării alocației financiare nerambursabile.

7.3. Termenul limită pentru depunerea cererii-tip de eliberare a alocației financiare nerambursabile, completată, este 15 noiembrie a anului bugetar în curs.

7.4. Nu se acceptă deconturi de cheltuieli prin efectuarea de plăți compensatorii între părțile contractante, în cadrul activităților și cheltuielilor eligibile.

7.5. În cazul plăților în valută se decontează valoarea în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua efectuării plății de către beneficiar.

7.6. Virarea efectivă a sumei care constituie alocație financiară nerambursabilă se face de către ANIMMC, în contul beneficiarului deschis la trezoreria statului în a cărei rază teritorială își are sediul sau la care este luat în evidență fiscală, după caz, pe baza analizei setului de documente prevăzute la pct. 7.2, în termen de 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii-tip de eliberare a alocației financiare nerambursabile conform anexei nr. 5 la prezenta procedură. Documentele originale vor fi ridicate de către beneficiari de la sediul ANIMMC, după verificarea conformității copiilor și virarea efectivă a sumei reprezentând alocația financiară nerambursabilă.

7.7. ANIMMC are dreptul să verifice la sediul beneficiarilor Programului veridicitatea și conformitatea declarațiilor, activităților și cheltuielilor făcute de beneficiar în cadrul Programului.

În cazul în care, în urma controalelor efectuate de reprezentanții ANIMMC sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constată că beneficiarii au făcut declarații incomplete și/sau false pentru a obține alocația financiară nerambursabilă sau au deturnat destinația acesteia, beneficiarul are obligația de a rambursa sumele primite.

8. Anularea cererii de solicitare a alocației financiare nerambursabile

8.1. În cazul în care una sau mai multe dintre informațiile cuprinse în cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare pentru care ANIMMC a transmis solicitantului notificarea privind acordul de principiu se modifică, solicitanții au obligația de a transmite la ANIMMC, prin poștă ori curier, cererea-tip de anulare totală sau parțială a finanțării pentru care există acord de principiu, conform anexei nr. 4 la prezenta procedură. Solicitantul beneficiază de alocație financiară nerambursabilă pentru activitățile și cheltuielile rămase nemodificate. Pentru activitățile, cheltuielile eligibile și părțile contractante care au suferit modificări, solicitantul poate transmite o nouă cerere-tip de acord de principiu pentru finanțare, concomitent sau ulterior transmiterii cererii-tip de anulare totală sau parțială a finanțării.

8.2. Cererea-tip de anulare totală sau parțială a finanțării pentru care există acordul de principiu se transmite semnată și ștampilată de reprezentantul legal al societății sau de împuternicitul agentului economic, după caz. Cererea-tip de anulare totală sau parțială a finanțării se face prin tehnoredactare și se completează în limba română.

8.3. Beneficiarii sunt obligați să efectueze activitățile pentru care au solicitat finanțare și să depună cererea de eliberare a alocației financiare nerambursabile în termen de maximum două luni de la data emiterii notificării de acord de principiu pentru finanțare, cu excepția activităților prevăzute la pct. 4.1 lit. a), b) și e) pentru care termenul limită de depunere a cererii de eliberare a alocației financiare nerambursabile este de 15 zile lucrătoare de la data finalizării activității.

În caz contrar solicitantul nu va mai putea beneficia de alocații financiare nerambursabile în cadrul prezentului program multianual, pe toată durata derulării acestuia.

9. Confidențialitate

Documentele justificative depuse de către solicitanți în cadrul prezentului program sunt confidențiale, membrii Unității de Implementare a Programului (UIP) având obligația de a nu dezvălui informațiile menționate în acestea către terțe persoane.

Anexa 1 la procedură)

ACTIVITĂȚILE DE STIMULARE A EXPORTULUI ȘI CHELTUIELI

ELIGIBILE AFERENTE CARE CONSTITUIE OBIECTUL FINANȚĂRII

Nr.

crt

Activitatea

eligibilă

Cheltuieli

eligibile

Valoarea

maximă a

finanțării

pe activi-

tăți - lei

Documente

justificative

1.

Participări la

târguri și expozi-

ții internaționa-

le, organizate în

străinătate, cu

stand propriu sau

în asociere cu

alți agenți econo-

mici

- Cheltuieli pentru:

- Taxa de partici-

pare

- Închiriere stand

- Amenajare stand

- Cheltuieli de

transport*1)

- Cheltuieli de ca-

zare*1) pe peri-

oada târgului

- Cheltuieli de

transportul

mostre

80.000.000

- Contractul cu orga-

nizatorul târgului/

expoziției

- Ordin de deplasare

- Factură fiscală*3)

- Documente plată -

bilete pentru mij-

loacele de trans-

port

- Ordine de plată/

chitanță fiscală

- Dispoziții de plată

valutară externă

- Asigurare auto și

carte verde (dacă

este cazul)

- Foaie de parcurs

(dacă este cazul)

- Declarație de ex-

port temporar (pen-

tru mostre)

- Copie după extrasul

de cont

2.

Participări la

târguri și expozi-

ții internaționa-

le, organizate în

țară, cu stand

propriu sau în

asociere cu alți

agenți economici

- Cheltuieli pentru

- Taxa de partici

pare

- Închiriere stan

- Amenajare stand

- Cheltuieli de

transport*2)

- Cheltuieli de ca-

zare*2) pe peri-

oada târgului

50.000.000

- Contractul cu orga-

nizatorul târgului/

expoziției

- Ordin de deplasare

- Factură fiscală*3)

- Documente plată -

bilete pentru mij-

loacele de trans-

port

- Foaie de parcurs

(dacă este cazul)

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Copie după extrasul

de cont

___________

*1) Va fi decontată 60% din valoarea cheltuielilor pentru transport și cazare, în baza documentelor de plată, la nivelul sumelor prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 518/1995

privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare. Se decontează numai transportul până la/de la destinația unde se desfășoară târgul/expoziția - exclusiv transportul în localitate.

*2) Va fi decontată 60% din valoarea cheltuielilor pentru transport și cazare, în baza documentelor de plată, la nivelul sumelor prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 543/1995 , republic ață, cu modificările ulterioare, privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării, detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului (exclusiv transport mostre). Se decontează numai transportul până la/de la destinația unde se desfășoară târgul/expoziția -exclusiv transportul în localitate.

*3) În cazul facturilor de cazare acestea trebuie să fie emise de unități de cazare cu mențiunea categoriei acestora și numele persoanelor cazate.

Nr.

crt

Activitatea

eligibilă

Cheltuieli

eligibile

Valoarea

maximă a

finanțării

pe activi-

tăți - lei

Documente

justificative

3.

Elaborarea și pro-

ducția de materia-

le tipărite de

promovare a agen-

tului economic*1)

- Cheltuieli pentru

elaborarea și pro-

ducția materiale-

lor de promovare:

a) pliante

b) broșuri

c) cataloage

d) Afișe

e) CD-uri

80.000.000

- Contracte de furni-

zare*4)

- Factură fiscală*7)

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Copie după extrasul

de cont

- Mostre pentru mate-

rialele de promova-

re realizate

4.

Realizarea unui

site pe Internet

pentru prezentarea

activității soli-

citantului și a

produselor promo-

vate*2)

- Elaborare de pagi-

ni WEB pentru pre-

zentarea pe Internet

a activității soli-

citantului și a pro-

duselor promovate la

export

10.000.000

- Contracte de

servicii*5)

- Factură fiscală*7)

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Copie după extrasul

de cont

5.

Participări la

cursuri de pregă-

tire în țară și/

sau în străinătate

în domeniul tehni-

cilor de promovare

a exportului

- Taxă de participa-

re pentru salari-

ații solicitantu-

lui

- Cheltuieli pentru

transport*3)

- Cheltuieli pentru

cazare pentru per-

sonalul angajat al

solicitantului*3),

pe perioada cursu-

lui

80.000.000

(10.000.000

tări servicii*6)

pe cursant

pentru ta-

xa de par-

ticipare

la cursuri

de pregă-

tire în

țară)

- Contracte de pres-

- Factură fiscală*8)

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Ordin de deplasare

- Documente plată-

bilete pentru mij-

loace de transport

- Asigurare auto și

carte verde (dacă

este cazul)

- Copie după extrasul

de cont

____________

*1) Materialele promotionale vor fi realizate în limbi de largă circulație internațională.

*2) Site-ul se realizează în limba română și cel puțin într-o limbă de largă circulație internațională.

*3) Pentru acțiunile din țară, va fi decontată 60% din valoarea cheltuielilor pentru transport și cazare, în baza documentelor de plată, la nivelul sumelor prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 543/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării, detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului (exclusiv transport mostre); Pentru acțiuni care se desfășoară în străinătate, va fi decontată 60% din valoarea cheltuielilor pentru transport și cazare, în baza documentelor de plată, la nivelul sumelor prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 518/1995

privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.

Se decontează numai transportul până la/de la destinația unde se desfășoară cursul - exclusiv transportul în localitate.

*4) În contract trebuie să se precizeze perioada de desfășurare a activității și limba/limbile în care se realizează materialele promotionale, precum și, informații privind: caracteristicile materialelor realizate, tirajul și prețul unitar.

*5) În contract trebuie să se precizeze perioada de desfășurare a activității, limbile în care se realizează site-ul și adresa paginii WEB.

*6) În contract trebuie să se precizeze perioada de desfășurare a cursului/cursurilor și numărul de persoane participante.

*7) Factura fiscală trebuie să conțină informații detaliate privind obiectul plății.

*8) În cazul facturilor de cazare acestea trebuie să fie emise de unități de cazare cu mențiunea categoriei acestora și numele persoanelor cazate.

Nr.

crt

Activitatea

eligibilă

Cheltuieli

eligibile

Valoarea

maximă a

finanțării

pe activi-

tăți - lei

Documente

justificative

6.

Contractarea unor

servicii de con-

sultanță pentru

elaborarea strate-

giilor de export

și/sau a studiilor

de piață

- Cheltuieli pentru

achiziția de ser-

vicii de consul-

tanță în vederea

elaborării stra-

tegiei de export

și/sau a studiilor

de piață de la

firme specializate

50.000.000

- Contracte de furni-

zare*1)

- Factură fiscală

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Copie după extrasul

de cont

- Copie după materia-

lele elaborate în

cadrul contractelor

încheiate cu furni-

zorii de servicii

7.

Achiziționarea de

informații privind

piețele externe

furnizate de fir-

me specializate

- Cheltuieli pentru

achiziționarea de

informații referi-

toare la piețele ex-

terne, furnizate de

firme specializate

30.000.000

- Contracte de

furnizare*1)

- Factură fiscală

- Ordine de plată/

chitanțe fiscale

- Copie după extrasul

de cont

- Copie după materia-

lele elaborate în

cadrul contractelor

_________

*1) În contract trebuie să se precizeze perioada de desfășurare a activității.

Anexa 2 la procedură

CERERE-TIP DE ACORD DE PRINCIPIU PENTRU FINANȚARE
(Se completează toate rubricile din
formularul - tip în limba română, prin tehnoredactare)
Subscrisa.................,
având datele de identificare menționate la sec-
țiunea
A, reprezentată legal prin dl/dna ............................ având
calitatea de ....................., solicit finanțarea în condițiile prevede-
rilor programului
aprobat
prin
Ordinul
Președintelui nr..........
SECȚIUNEA A
Prezentarea solicitantului
Denumirea societății comerciale..............................................
Adresa.......................................................................
Telefon: ................
Fax: ...............
E-mail: ................
Data înregistrării societății comerciale.....................................
Nr. de înmatriculare la Oficiul Registrul comerțului(după caz)...............
Codul fiscal (după caz).......................................................
Codul unic de înregistrare (după caz)........................................
Nr. cont în care se solicită transferarea alocației financiare nerambursabile
(ROL) ........................... deschis la Trezoreria......................
Forma juridică:........................................
_
Forma de proprietate 100% privată
DA
│_│
_
NU
│_│
Capitalul social:
............. milioane lei
deținut de
- persoane fizice
........ %
- IMM *1):
.........%
- societăți comerciale mari*2):
.........%.
Obiectul principal de activitate ............................................
.............................................................................
.............................................................................
Cod CAEN.....................................................................
Numărul mediu scriptic anual de personal (în anul fiscal anterior)*3)
.....................................
Cifra de afaceri (conform ultimului bilanț contabil anual aprobat)
.................................... mii lei,
Profit net/pierdere (conform ultimului bilanț contabil anual
aprobat)............................ mii lei
În prezent desfășor activitate de export:
_
│_│
DA
Valoarea exportului realizat în anul fiscal precedent (mii euro)
................................................................
................................................................
Țări în care am realizat export.................................
................................................................
_
................................................................
│_│
NU
Produsele pe care doresc să le promovez la export cu sprijinul
acestui program.................................................
................................................................
_________
*1) IMM sunt definite ca societăți comerciale cu numărul mediu scriptic de
personal până la 249 (inclusiv) raportat în anul anterior, au cifra de afa-
ceri anuală echivalentul a până la 8 milioane Euro, conform datelor din bi-
lanțul contabil al ultimului an fiscal încheiat și cu o pondere a societăți
mari în capitalul social al acționarilor IMM mai mică de 25%.
*2) societatea mare este acea societate comercială cu numărul mediu scrip-
tic de personal mai mare decât 250 (inclusiv) sau cifra de afaceri anuală
peste echivalentul a 8 milioane euro.
*3) Anexați dovada numărului mediu scriptic anual de personal și a cifrei
de afaceri conform art. 5 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprin-
zătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici
și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate
cu pct, 5.2 din Procedura de implementare a Programului național multianual
pe perioada 2002-2005 de sprijinire a IMM în dezvoltarea exportului, apro-
bată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru întreprinderi
Mici și Mijlocii și Cooperație nr. 54/2004.
SECȚIUNEA B
Prezentarea activităților pentru care solicit finanțare în
cadrul Programului
Tipul activităților pentru care se solicită finanțarea:
_
│_│
Participări la târguri și expoziții internaționale, organizate în străi-
nătate, cu stand propriu sau în asociere cu alți agenți economici
_
│_│
Participări la târguri și expoziții internaționale, organizate în țară,
cu stand propriu sau în asociere cu alți agenți economici
_
│_│
Elaborarea și producția de materiale tipărite de promovare a agentului
economic redactate în limbi de largă circulație internațională
_
│_│
Realizarea unui site pe Internet pentru prezentarea activității solici-
tantului și a produselor promovate
_
│_│
Participări la cursuri în țară și/sau în străinătate în domeniul tehni-
cilor de promovare a exportului
_
│_│
Contractarea unor servicii de consultanță pentru elaborarea strategiilor
de export și/sau a studiilor de piață
_
│_│
Achiziționarea de informații privind piețele externe furnizate de firme
specializate
Din care:
Valoarea
valoarea
cheltu-
finanță-
Tipul de cheltuială
ielilor
rii soli-
Denumirea activității
pentru care se solicită
eligibile*1)
citate*2)
finanțare
-lei-
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de partici-
│_│ guri și expoziții
│_│ pare conform contrac-
internaționale, or-
tului cu organizatorul,
ganizate în străi-
incluzând:
nătate, cu stand
_
propriu sau cu alți
│_│ Închiriere stand,
...........
.........
agenți economici*3)
taxa de participare
_
│_│ Amenajare stand
...........
.........
_
│_│ Cheltuieli de transport ...........
.........
_
│_│ Cheltuieli de cazare pe ...........
.........
perioada târgului
_
│_│ Cheltuieli cu transpor- ...........
.........
tul mostrelor
TOTAL
...........
.........
Denumire târg/expoziție
internațională*4)
Perioada de desfășurare
a activității: de la.............la..................
(zi/lună/an)
(zi/lună/an)
Date privind organizatorul târgului
Denumire.........................................
Adresa...........................................
______________
*1) Valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA
*2) 60% din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA
*3) Suma totală nu trebuie să depășească 80 milioane lei
*4) Se completează pentru fiecare târg/expoziție internațională
Din care:
Valoarea
valoarea
cheltu-
finanță-
Tipul de cheltuială
ielilor
rii soli-
Denumirea activității
pentru care se solicită
eligibile*1)
citate*2)
finanțare
-lei-
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Telefon: ................
Fax: ....................
Număr de persoane care vor participa în activitate din
partea solicitantului
......................................................
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de partici-
│_│ guri și expoziții
│_│ pare conform contrac-
internaționale, or-
tului cu organizatorul,
ganizate în țară
incluzând:
cu stand propriu sau
_
în asociere cu alți
│_│ Închiriere stand,
...........
.........
agenți economici*3)
taxa de participare
_
│_│ Amenajare stand
...........
.........
_
│_│ Cheltuieli de transport ...........
.........
_
│_│ Cheltuieli de cazare pe ...........
.........
perioada târgului
TOTAL
...........
.........
Denumire târg/expoziție
internațională*4)
Perioada de desfășurare
a activității: de la.............la..................
(zi/lună/an)
(zi/lună/an)
Date privind organizatorul târgului*5)
Denumire.........................................
Adresa...........................................
Număr de persoane care vor participa în activitate din
partea solicitantului
.......................................................
_
_
│_│ Elaborarea și producția de
│_│ Elaborarea și producția materialelor
materiale tipărite de
publicitare stipulate în contractul
promovare a agentului
ce urmează a
economic*6)
fi semnat cu furnizorul*5)
- pliante
- broșuri
...........
.........
- cataloage
- afișe
Denumire furnizor:.....................
- CD-uri
Adresa:
.......................................
.......................................
Telefon:..................
Fax:......................
________________
*1) Valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA
*2) 60% din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA
*3) Suma totală nu trebuie să depășească 50 milioane lei
*4) Se completează pentru fiecare târg/expoziție internațională
*5) Se completează pentru fiecare furnizor
*6) Suma solicitată nu va depăși 80 milioane Iei
Din care:
Valoarea
valoarea
cheltu-
finanță-
Tipul de cheltuială
ielilor
rii soli-
Denumirea activității
pentru care se solicită
eligibile*1)
citate*2)
finanțare
-lei-
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
Realizarea unui site
_
Elaborare de pagini
│_│ pe Internet pentru
│_│ WEB pentru prezentarea
prezentarea activi-
pe Internet a activi-
tății solicitantului
tății solicitantului
și a produselor
și a produselor promo-
promovate*3)
vate la export
...........
.........
Date privind partenerul*4)
contractual:
Denumire:........................................
Adresa
.................................................
Telefon .......................
Fax ...........................
_
Participări la cur-
_
Taxă de participare pentru
│_│ suri de pregătire
│_│ salariații
în țară și/sau în
solicitantului
...........
.........
străinătate în do-
_
meniul tehnicilor
│_│ Cheltuieli pentru
...........
.........
de promovare a ex-
transport
portului*5)
_
│_│ Cheltuieli pentru
...........
.........
cazare pentru per-
sonalul angajat al
solicitantului pe
perioada cursului
TOTAL
...........
.........
Denumire curs*6):....................................
Perioada de desfășurare a cursului:
de la ..................
la .......................
(zi/ lună/ an)
(zi/ lună/ an)
Date privind organizatorul*7):
Denumire: .......................................
Adresa
.................................................
.................................................
Telefon ...................
Fax .......................
Număr de persoane care vor participa în activitate din
partea solicitantului
......................................................
___________
*1) Valoarea cheltuielilor eligibile rară TVA
*2) 60% din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA.
*3) Suma solicitată nu va depăși 10 milioane lei
*4) Se completează pentru fiecare partener
*5) Suma totală nu va depăși 80 milioane lei pentru cursuri în străinătate și
10 milioane lei pe cursant pentru cursuri în țara
*6) Se completează pentru fiecare curs
*7) Se completează pentru fiecare organizator
Din care:
Valoarea
valoarea
cheltu-
finanță-
Tipul de cheltuială
ielilor
rii soli-
Denumirea activității
pentru care se solicită
eligibile*1)
citate*2)
finanțare
-lei-
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
Contractarea unor
_
Cheltuieli pentru
│_│ servicii de consul-
│_│ achiziția de servicii
tanță pentru elabo-
de consultanță în ve-
rarea strategiilor
derea elaborării stra-
de export și/sau a
tegiei de export și/
studiilor de
sau a studiilor de
piață*3)
piață de la firme
specializate
...........
.........
Obiectul contractului
de consultanță .................................
Date privind furnizorul*4):
Denumire: ...................................
Adresa
.............................................
.............................................
Telefon .....................
Fax .........................
_
Achiziționarea de
_
Cheltuieli pentru
│_│ informații privind
│_│ achiziționarea de în-
piețele externe
formații privind pie-
furnizate de firme
țele externe furni-
specializate*5)
zate de firme specia-
lizate
...........
.........
Tipul de informații ce se vor achiziționa............
Date privind partenerul/partenerii*4)contractuali:
Denumire:.........................................
Adresa
..................................................
..................................................
Telefon ...........................
Fax ...............................
______________
*1) Valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA
*2) 60% din valoarea cheltuielilor eligibile fără T4VA
*3) Suma totală nu va depăși 50 milioane lei
*4) Se completează pentru fiecare furnizor/partener contractual
*5) Suma totală nu va depăși 30 milioane lei
SECȚIUNEA C
Declarație pe propria răspundere
Subsemnatul/Subsemnata ............................, identificat/identificată
cu actul de identitate seria ....., nr. ........................, eliberat de
....................... la data de ............, cu domiciliul în localitatea
...................., str. ............................ nr. .... bl. .......,
sc. ......, ap. ........, sectorul/județul .................., în calitate de
reprezentant legal al societății ........................., declar pe propria
răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere
sunt corecte și complete.
Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în
scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
Declar pe propria răspundere că activitățile pentru care solicit finanțarea
prin prezentul program nu fac obiectul altui program de finanțare de la buge-
tul de stat.
De asemenea declar pe propria răspundere că în ultimii 3 (trei) ani:
_
│_│
nu am beneficiat de ajutor de stat;
_
│_│
am beneficiat de următoarele ajutoare de stat:
┌────┬──────────────┬──────────┬────────────┬─────────────────┬───────────┐
│Nr. │Anul acordării│
Forma
│Instituția
│ Programul prin
│ Cuantumul │
│crt.│ajutorului de │ajutorului│finanțatoare│care a beneficiat│ajutorului │
│
│
stat
│ de stat
│
│ de finanțare
│ de stat
│
│
│
│
│
│
│ acordat
│
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼───────────┤
└────┴──────────────┴──────────┴────────────┴─────────────────┴───────────┘
în conformitate cu prevederile Legii 143/1999 privind ajutorul de stat,
cu modificările și completările ulterioare.
Notă!
Solicitantul nu este obligat să suporte nici o taxă din partea nici unei per-
soane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezen-
tanții ANIMMC pot discuta cu solicitanții, toate sau doar p parte din elemen-
tele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul
acestora.
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*)
Funcția
Data semnării:
________
* Toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași
persoană autorizată să reprezinte legal societatea

Anexa 3 la procedură

Data:
.........................
Numărul notificării: .........................
- NOTIFICARE*) -
PRIVIND
ACORDUL DE PRINCIPIU PENTRU FINANȚARE
(în condițiile prevăzute în ANEXA 2)
DESTINATAR:
Societatea comercială:..........................................
Data înregistrării societății...................................
Nr. de înmatriculare la Oficiul Registrul comerțului (după caz):
................
Codul fiscal (după caz): .......................................
Codul unic de înregistrare (după caz): .........................
Adresa: ........................................................
Ca urmare a Cererii-tip de Acord de Principiu pentru finanțare nr. ..........
din data de ................., vă notificăm prin prezenta acordul nostru de
principiu pentru finanțarea următoarelor activități și cheltuieli aferente
acestora:
Valoarea
finanțării
Tipul de cheltuială pentru care
aprobată de
Denumirea activității
se acordă finanțare
principiu
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de participare conform
│_│ guri și expoziții
│_│ contractului cu organizatorul,
internaționale, or-
incluzând:
ganizate în străi-
_
nătate, cu stand
│_│ Închiriere stand, taxa de
...........
propriu sau în aso-
participare
ciere cu alți agen-
_
ți economici
│_│ Amenajare stand
...........
_
│_│ Cheltuieli de transport
...........
_
│_│ Cheltuieli de cazare pe
...........
perioada târgului
_
│_│ Cheltuieli de transport
...........
mostre
TOTAL
...........
Denumire târg/expoziție.....................
Denumire organizator........................
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de participare conform
│_│ guri și expoziții
│_│ contractului cu organizatorul,
internaționale, or-
incluzând:
ganizate în țară,
_
cu stand propriu
│_│ Închiriere stand, taxa de
...........
sau în asociere
participare
cu alți agenți
_
economici
│_│ Amenajare stand
...........
_
│_│ Cheltuieli de transport
...........
_
│_│ Cheltuieli de cazare pe
...........
perioada târgului
TOTAL
...........
Denumire târg/expoziție.....................
Denumire organizator........................
_________
*) se completează de către ANIMMC
Valoarea
finanțării
Tipul de cheltuială pentru care
aprobată de
Denumirea activității
se acordă finanțare
principiu
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
_
│_│ Elaborarea și pro-
│_│ Elaborarea și producția
ducția de materiale
materialelor publicitare
tipărite de promovare
stipulate în contractul
...........
a agentului economic
ce urmează a fi semnat
cu furnizorul
Denumire furnizor..............................
_
Realizarea unui site
_
Elaborare de pagini
│_│ pe Internet pentru
│_│ WEB pentru prezentarea
prezentarea activi-
pe Internet a activi-
...........
tății solicitantului
tății solicitantului
și a produselor
și a produselor promo-
promovate
vate la export
Denumire furnizor...............................
_
Participări la cur-
_
Taxă de participare pentru
│_│ suri de pregătire
│_│ salariații
în țară și/sau în
solicitantului
...........
străinătate în do-
_
meniul tehnicilor
│_│ Cheltuieli pentru
...........
de promovare a ex-
transport
portului
_
│_│ Cheltuieli pentru
...........
cazare pentru per-
sonalul angajat al
solicitantului pe
perioada cursului
TOTAL
...........
_
Contractarea unor
_
Cheltuieli pentru
│_│ servicii de consul-
│_│ achiziția de servicii
tanță pentru elabo-
de consultanță în ve-
rarea strategiilor
derea elaborării stra-
...........
de export și/sau a
tegiei de export și/
studiilor de
sau a studiilor de
piață
piață de la firme
specializate
Obiectul contractului
de consultanță .................................
Denumire furnizor...............................
_
Achiziționarea de
_
Cheltuieli pentru
│_│ informații privind
│_│ achiziționarea de în-
piețele externe
formații privind pie-
furnizate de firme
țele externe furni-
specializate
zate de firme specia-
lizate
..........
Tipul de informații ce se vor achiziționa...........
Denumire furnizor...................................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Valoarea totală a finanțării aprobate de principiu ............
Coordonator UIP:
Semnătura .................

Anexa 4 la procedură

CERERE-TIP
de anulare totală sau parțială a finanțării pentru care există
acord de principiu
(se completează în cazul modificării uneia dintre condițiile în care s-a
obținut acordul de principiu
asupra finanțării)
Subscrisa ........... având datele de identificare menționate la secțiunea A,
reprezentată legal prin dl/dna .......................... având calitatea de
.................., solicit anularea acordului de principiu pentru finanțare,
obținut prin Notificarea nr. ..... din data de ........., pentru categoriile
de cheltuieli prezentate în secțiunea B.
SECȚIUNEA A
Prezentarea solicitantului
Denumirea societății comerciale: ...........................................
Adresa:.....................................................................
Telefon: ...............
Fax: ..............
E-mail: .................
Data înregistrării societății comerciale: ..................................
Nr. de înmatriculare la Oficiul Registrului comerțului (după caz):
.................................................
Codul fiscal (după caz): ...................................................
Codul unic de înregistrare (după caz):......................................
SECȚIUNEA B
Cheltuieli pentru care se solicită anularea finanțării
Valoarea finanțării
pentru care se
Denumirea activității
Tipul de cheltuială
solicită anularea
-lei-
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de participare
│_│ guri și expoziții
│_│ conform contractului cu
internaționale, or-
organizatorul, incluzând:
ganizate în străi-
_
nătate, cu stand
│_│ Închiriere stand,
................
propriu sau în aso-
taxa de participare
ciere cu alți agen-
_
ți economici
│_│ Amenajare standului
................
_
│_│ Cheltuieli de trans-
................
port
_
│_│ Cheltuieli de cazare,
................
pe perioada târgului
_
│_│ Cheltuieli cu trans-
................
portul mostrelor
TOTAL
................
Denumirea târgului/
expoziției interna-
...............
ționale la care se
renunță:
_
Participări la târ-
_
Cheltuieli de participare
│_│ guri și expoziții
│_│ conform contractului cu
internaționale, or-
organizatorul, incluzând:
ganizate în țară,
_
cu stand propriu
│_│ Închirierea standului,
..............
sau în asociere
taxa de participare
cu alți agenți
_
economici
│_│ Amenajarea standului
..............
_
│_│ Cheltuieli de trans-
..............
port, pe perioada
târgului
_
│_│ Cheltuieli de cazare
..............
TOTAL
..............
Denumirea târgului/
..............
expoziție interna-
țională la care se
renunță:
_
_
│_│ Elaborarea și pro-
│_│ Elaborarea și producția
ducția de materiale
materialelor publicitare
tipărite de promovare
stipulate în contractul
..............
a agentului economic
ce urmează a fi semnat
- pliante
cu furnizorul
- broșuri
Denumire partener contrac-
..............
- cataloage
tual la care se renunță
- afișe
- CD-uri
_
Realizarea unui site
_
Elaborare de pagini
│_│ pe Internet pentru
│_│ WEB pentru prezentarea
prezentarea activi-
pe Internet a activi-
..............
tății solicitantului
tății solicitantului
și a produselor
și a produselor promo-
promovate
vate la export
Denumire partener con-
..............
tractual la care se
renunță
_
Participări la cur-
_
Taxă de participare pentru
│_│ suri de pregătire
│_│ salariații
în țară și/sau în
solicitantului
..............
străinătate în do-
_
meniul tehnicilor
│_│ Cheltuieli pentru
..............
de promovare a ex-
transport
portului
_
│_│ Cheltuieli pentru
..............
cazare pentru per-
sonalul angajat al
solicitantului pe
perioada cursului
TOTAL
..............
_
Contractarea unor
_
Cheltuieli pentru
│_│ servicii de consul-
│_│ achiziția de servicii
tanță pentru elabo-
de consultanță în ve-
rarea strategiilor
derea elaborării stra-
..............
de export și/sau a
tegiei de export și/
studiilor de
sau a studiilor de
piață
piață de la firme
specializate
Denumire partener
la care se renunță
..............
Denumire furnizor
_
Achiziționarea de
_
Cheltuieli pentru
│_│ informații privind
│_│ achiziționarea de în-
piețele externe
formații privind pie-
..............
furnizate de firme
țele externe furni-
specializate
zate de firme specia-
lizate
Denumire partener la
care se renunță:
..............
SECȚIUNEA C
Declarație pe propria răspundere
Subsemnatul/subsemnata ..................., identificat/identificată cu actul
de identitate seria ........ nr. ..........., eliberat de ...................
la data de ................. cu domiciliul în localitatea ...................
str. .......... nr. .... bl..... sc. ..... ap.....sectorul/județul...........
în calitate de reprezentant legal al societății .............................
declar pe propria răspundere că solicit anularea totală sau parțială a
finanțării pentru care am primit acordul de principiu al ANIMMC.
Notă!
Solicitantul nu este obligat să suporte nici o taxă din partea nici unei per-
soane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezen-
tanții ANIMMC pot discuta cu solicitanții, toate sau doar o parte din elemen-
tele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul
acestora.
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*1)
Funcția
Data semnării:
_________
*1) Toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași
persoană autorizată să reprezinte legal societatea

Anexa 5 la procedură

CERERE-TIP

de eliberare a alocației financiare nerambursabile

(Se completează toate rubricile în limba română, prin tehnoredactare)

Subscrisa ................. având datele de identificare menționate mai jos,

reprezentată legal prin domnul/doamna................................ având

calitatea de ...............identificat/identificată cu actul de identitate

seria ..... nr. ........eliberat de .................la data

de...........

cu domiciliul în localitatea ..................str. .......................

nr. ..... bl. .... sc. ...... ap. ......sectorul/județul...................

cod poștal. ........ solicit eliberarea alocației financiare nerambursabile

în condițiile prevederilor programului aprobat prin Ordinul Președintelui

nr. .........

Datele de identificare a societății solicitante:

Denumirea societății comerciale............................................

Adresa.....................................................................

Telefon:................. Fax:..................... E-mail.................

Data înregistrării societății comerciale ..................................

Numărul de înmatriculare în Registrul comerțului (după caz)................

Codul fiscal (după caz)....................................................

Codul unic de înregistrare (după caz)......................................

Cont bancar nr.................. deschis la Trezoreria.....................

Anexez la prezenta formularul de decont (conform Anexa 6 la Procedură)

precum și documentele justificative prevăzute în Anexa l la Procedură, în

original și în copie, în ordinea activităților și documentelor justificative

completate în formularul de decont.

Notă!

Solicitantul nu este obligat să suporte nici o taxă din partea nici unei

persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri.

Reprezentanții ANIMMC pot discuta cu solicitanții, toate sau doar o parte

din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în

locul acestora.

Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*)

Funcția

Data semnării

*) toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași

persoană autorizată să reprezinte legal societatea

Anexa 6 la procedură

- FORMULAR DE DECONT*1) -
Societatea comercială solicitantă ...................
Data:............
lei*2)
┌──────┬──────┬──────┬──────┬─────────────┬───────────────────────────────┐
│Acti- │Obiec-│ Nr.
│Data
│
Valoarea │
Document de plată
│
│vita- │tul
│factu-│factu-│
facturii ├─────┬─────┬─────┬─────────────┤
│tea*3)│factu-│rii
│rii
├──────┬──────┤Felul│ Nr. │Data │
Valoarea
│
│
│rii
│
│
│Cu TVA│ Fără │docu-│
│
├──────┬──────┤
│
│
│
│
│
│ TVA
│men- │
│
│Cu TVA│ Fără │
│
│
│
│
│
│
│tului│
│
│
│ TVA
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤
│Total:│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┘
Notă!
Solicitantul nu este obligat să suporte nici o taxă din partea nici unei
persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestui formular.
Reprezentanții ANIMMC pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte
din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea
în locul acestora.
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului *4)
Funcția
_________
*1) la prezentul decont se vor anexa: lista documentelor justificative în
ordinea activităților prezentate în decont, precum și documentele justifica-
tive în original și în copie în conformitate cu Anexa l la procedură
*2) pentru plățile efectuate în valută, conversia se face utilizând cursul
de schimb comunicat de BNR, valabil pentru ziua efectuării plătii de către
beneficiar
*3) conform cheltuielilor eligibile prevăzute în Anexa l la Procedură
*4) toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași
persoană autorizată să reprezinte legal societatea
-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.