Decizia nr. 426/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Dârnea în Dosarul nr. 362/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, deoarece dispozițiile legale criticate se suprapun peste celelalte dispoziții din Codul de procedură civilă, iar modul de aplicare este diferențiat de la o instanță la alta. Consideră că textul legal criticat îi încalcă accesul liber la justiție, deoarece nu are posibilitatea de a plăti efectuarea unei expertize care a fost solicitată de partea adversă și nici posibilitatea de a achita jumătate din taxa de timbru. De asemenea, deși a formulat în fața instanței de judecată o cerere pentru asistență judiciară gratuită, aceasta nu a fost soluționată nici până în prezent, situație care este de natură a-i afecta dreptul la apărare.

Cealaltă parte, Elena Cuzmenco, a depus la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece art. 155^1 din Codul de procedură civilă reglementează situația în care instanța de judecată poate dispune suspendarea, reglementare din examinarea căreia nu rezultă că ar avea un caracter discriminatoriu sau că ar aduce atingere în vreun fel dreptului părților la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 362/2004, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Mihaela Dârnea în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unei contestații în anulare în recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul legal criticat are o formă prea generală și, în funcție de momentul aplicării, se nasc efecte diferite ale normei asupra justițiabililor, încălcându-se, astfel, principiul fundamental al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu explică în conținutul său ce înseamnă obligații prevăzute de lege, care sunt limitele desfășurării normale a procesului și întinderea noțiunilor de cursul judecății și vina reclamantului.

Introducerea obligativității plății a jumătate din taxa de timbru pentru repunerea pe rol a unei pricini suspendate este lăsată la facultatea instanței, deschizându-se, în opinia autorului, calea arbitrarului, abuzului, inechității, a obstrucționării accesului gratuit la justiție prin aplicarea unor suprataxe de timbru judiciar prohibitive, ceea ce determină instabilitatea actului de justiție, intermitența derulării acestuia, chiar șicană. Mai consideră autorul că numai reclamantului i se pun în față o serie de obstacole artificiale, despre care instanța poate să nu îl înștiințeze, invocând art. 129 din Codul de procedură civilă.

În sfârșit, autorul excepției solicită Curții Constituționale să pronunțe o "decizie de îndrumare în spiritul practicii europene, astfel încât textul legal criticat să fie explicat, limitat în aplicare la motive legale enumerate exhaustiv", așa cum se reglementează în general în celelalte articole referitoare la suspendare.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 155^1 din Codul de procedură civilă urmărește să-l împiedice pe reclamant să stăruie în acțiunile de tergiversare a cauzei în mod nejustificat. Textul legal criticat nu are rolul de a crea un dezechilibru între părțile din proces, ci reprezintă o soluție pentru cazurile în care reclamantul împiedică soluționarea cauzei din vina sa. Dacă nu s-ar fi reglementat această sancțiune, s-ar fi creat pârâtului o poziție neechitabilă în raport de examinarea cauzei într-un timp rezonabil.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. De asemenea, potrivit

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar, potrivit art. 15 și art. 57 din Legea fundamentală, drepturile și libertățile stabilite de lege trebuie exercitate cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile altor persoane.

Codul de procedură civilă reglementează condițiile în care se exercită și se îndeplinesc drepturile și obligațiile procesuale, recunoscute părților, precum și consecințele nerespectării acestora.

O astfel de reglementare este cuprinsă în art. 155^1 din Codul de procedură civilă, în scopul evident de a asigura egalitatea de tratament juridic a părților în proces, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor potrivit legii, precum și celeritatea în desfășurarea activității de judecată.

Așadar, textul legal criticat reprezintă un mod de realizare a cerințelor prevederilor din Constituție, precum și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Prevederile art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu conțin elemente care ar putea determina un tratament inegal sau discriminatoriu între părțile unui proces civil și se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei, fără vreo diferențiere pe considerente arbitrare.

Dispozițiile privitoare la procedura de suspendare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător unui proces echitabil. Aceste prevederi sunt, de altfel, norme de procedură și reprezintă opțiuni ale legiuitorului conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

În ceea ce privește solicitarea adresată Curții de autorul excepției de a explica conținutul normei legale criticate, Avocatul Poporului arată că instanța de contencios constituțional nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, nefiind legislator pozitiv, și nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conținut: "Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 108^3 sunt aplicabile.

La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 11 alin. (2) referitoare la tratatele ratificate de Parlament, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 20 alin. (2) referitoare la aplicabilitatea prioritară a dispozițiilor din pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, precum și ale art. 6 punctul 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituționale și normelor consacrate prin convenția internațională invocată de autorul excepției.

Astfel, nu poate fi primită susținerea că prin suspendarea judecății în temeiul textului legal criticat s-ar încălca principiile egalității în drepturi, ale liberului acces la justiție sau ale dreptului la un proces echitabil, dat fiind că măsura procesuală menționată operează în mod egal pentru toți justițiabilii aflați în situația prevăzută de textul de lege, iar împotriva încheierii pronunțate de instanță partea nemulțumită are deschisă calea apelului, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

De altfel, prevederile legale atacate sunt norme de procedură și, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

Curtea nu poate primi, de asemenea, cererea autorului excepției de a pronunța o "decizie de interpretare", prin care "acest articol de lege să fie explicat și limitat în aplicare la motive legal enumerate exhaustiv", întrucât o asemenea atribuție nu intră în competența instanței de contencios constituțional, astfel cum aceasta este prevăzută prin Constituție și prin

Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența instanțelor de control judiciar din sistemul puterii judecătorești.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Dârnea în Dosarul nr. 362/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2004.