Decizia nr. 468/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Federalcoop din Constanța în Dosarul nr. 490/2004 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, consilierul juridic Ion Ștefan, fiind lipsă celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, deoarece textul de lege criticat încalcă principiul egalității în drepturi, având în vedere că, spre deosebire de cauzele în care judecătorul este sesizat prin rechizitoriu, în situația prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, judecătorul trebuie să se pronunțe într-un termen de 20 de zile, care este insuficient pentru studierea dosarului și, pe cale de consecință, pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Totodată, apreciază că termenul de 20 de zile stipulat în ipoteza normei legale nu este un termen de recomandare, ci, dimpotrivă, un termen obligatoriu pentru instanță de soluționare a plângerii formulate împotriva rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată emisă de procuror.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, susținând că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens, arată că, potrivit procedurii instituite de art. 278^1 din Codul de procedură penală, situația persoanelor implicate în aceste cauze nu este identică cu cea a inculpaților trimiși în judecată prin rechizitoriu. Astfel, în primul caz, judecătorul verifică legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată, însă nu se poate spune același lucru despre scopul pe care îl urmărește instanța de judecată învestită printr-un act de inculpare. Totodată, apreciază că, din punct de vedere juridic, termenul de 20 de zile prevăzut de textul legal criticat reflectă dreptul părților la un termen rezonabil, astfel cum este statuat prin art. 21 alin. (3) din Constituție, reprezentând totodată un factor de redinamizare a procesului penal. În susținerea acestei opinii, reprezentantul Ministerului Public invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 414 din 12 octombrie 2004 , precum și Deciziile nr. 438 și 439 din 26 octombrie 2004, nepublicate până la această dată în Monitorul Oficial al României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 490/2004, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Federalcoop din Constanța cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței penale nr. 467 din 27 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 99/2004 de Judecătoria Constanța.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin principiului constituțional consacrat în art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, consideră că art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală "produce discriminări între făptuitorii care sunt trimiși în judecată prin rechizitoriu și făptuitorii care ajung în fața instanței de judecată prin formularea plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale". În acest sens, arată că, spre deosebire de situația făptuitorilor care sunt trimiși în judecată prin rechizitoriu și care beneficiază de un proces lung, peste termenul de 20 de zile, în care instanța poate examina atent probele, în cazul făptuitorilor al căror dosar este studiat de către instanță cu prilejul formulării unei plângeri împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța, sub presiunea termenului impus de textul de lege criticat, nu poate examina cu atenție toate probele, atât incriminatorii, cât și cele în apărare. În consecință, autorul excepției apreciază că art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală creează posibilitatea ca instanța să aprecieze greșit probele de la dosar, așa încât făptuitorii vinovați să primească o sentință cu soluția de scoatere de sub urmărire penală, în timp ce alții, nevinovați, să fie condamnați pe nedrept.

Tribunalul Constanța - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în opinia sa, termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală este un termen de recomandare. De asemenea, plângerea adresată instanței în baza textului de lege criticat este o cerere sui generis, care nu poate fi confundată cu judecata în fond.

În acest sens, arată că, spre deosebire de judecată în fond, în cadrul procedurii reglementate de textul de lege criticat nu se poate administra decât proba cu înscrisuri noi depuse de parte, iar soluțiile pe care le poate adopta instanța sunt expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, observă că, pe parcursul acestei proceduri, instanța nu poate soluționa și acțiunea civilă.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală are ca scop declanșarea unui control asupra rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, în timp ce rechizitoriul declanșează o judecată pe fond a cauzei penale în condițiile în care din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal. Așa fiind, Guvernul apreciază că cele două instituții au o natură juridică diferită. În consecință, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituționale, reglementarea diferită a celor două instituții este deplin justificată. De asemenea, observă că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituție, deoarece nu creează nici o discriminare pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile autorului excepției, întrucât textul de lege criticat se aplică fără privilegii și discriminări tuturor persoanelor aflate în situația juridică prevăzută de acesta. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 1/1994

și

Decizia nr. 102/2000 , prin care s-a statuat că la situații egale trebuie să corespundă un tratament juridic egal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, dispoziții ce au fost introduse prin

art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, în următoarea redactare: "Instanța este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

În acest sens, susține că textul de lege criticat generează un tratament juridic discriminatoriu între persoanele care sunt trimise în judecată prin rechizitoriu și cele care ajung în fața instanței de judecată prin formularea plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Astfel, în cazul persoanelor care au formulat o plângere conform art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, instanța trebuie să se conformeze termenului de 20 de zile prevăzut de acest text de lege și, prin urmare, nu poate examina cu atenție toate probele, atât incriminatorii, cât și cele în apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că cele două categorii de persoane la care se referă autorul excepției nu se află în aceeași situație juridică, fiind supuse unor instituții juridice diferite. Astfel, spre deosebire de situația soluționării plângerii formulate împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, care are în vedere persoane față de care nu s-au desfășurat decât acte de urmărire penală, în situația persoanelor care au fost trimise în judecată prin rechizitoriu s-a pornit acțiunea penală, iar acestea au dobândit calitatea de inculpat. Așa fiind, o dată pornită acțiunea penală, instanța procedează la judecata în fond a cauzei, dând, după caz, o soluție de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal, în timp ce în cazul soluționării plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța nu judecă infracțiunea care a făcut obiectul urmăririi penale, ci verifică doar rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor dosarului și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

În consecință, Curtea apreciază că aceste aspecte justifică aplicarea, și în speța de față, a soluției consacrate în jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia instituirea unui tratament juridic diferențiat nu poate fi privită ca o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atâta vreme cât situațiile avute în vedere sunt diferite.

De altfel, Curtea observă că termenul de 20 de zile stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată urmărește, în mod explicit, asigurarea celerității procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituționale invocate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Federalcoop din Constanța în Dosarul nr. 490/2004 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2004.