Decizia nr. 554/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, se face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciindu-se că aceleași considerente care fundamentează această jurisprudență sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.059/2004, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate încalcă dreptul la apărare și restrâng dreptul părții interesate de a folosi calea de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești, restrângere care "nu poate fi justificată prin invocarea vreunuia din temeiurile prevăzute în art. 49 din Constituția României [...]" (devenit art. 53). În fapt, autorul excepției a atacat cu recurs încheierea prin care Tribunalul București - Secția a II-a penală a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul Sorin Shmuel Beraru, iar în cadrul recursului formulat a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, texte din a căror interpretare rezultă că încheierea prin care instanța dispune disjungerea cauzei poate fi atacată numai o dată cu fondul.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că "posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care se dispune disjungerea cauzei [...] este îndreptățită în măsura în care recurentul dovedește prejudicierea sa prin această măsură", această cale de atac fiind necesară, pe de o parte, pentru a da posibilitatea recurentului "de a face dovezile necesare" înainte de soluționarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, pentru evitarea unor situații care pot întârzia mai mult soluționarea cauzei, atunci când disjungerea a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale sau este netemeinică. Se conchide în sensul că excepția de neconstituționalitate este "admisibilă."

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 23 alin. (11) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție, respectiv în raport de prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "posibilitatea de a ataca pe calea apelului încheierile date în primă instanță numai o dată cu fondul nu constituie un obstacol pentru inculpat de a-și angaja apărător sau de a beneficia, în condițiile legii, de un apărător numit din oficiu". În opinia Guvernului, "reglementarea actuală din Codul de procedură penală [...] nu lipsește partea interesată de dreptul de a ataca încheierile pronunțate de instanțe în cauzele penale, iar faptul că exercițiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituțional, al exercițiului unei căi de atac pentru orice încheiere pronunțată în instanță pe parcursul soluționării cauzei".

În ceea ce privește dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, criticate de autorul excepției, se apreciază că acestea nu sunt de natură a încălca normele constituționale privind libertatea individuală, dreptul la apărare și folosirea căilor de atac. În acest sens se arată că "prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurată libertatea individuală și dreptul la apărare".

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "dispozițiile art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin nici unui text din Constituție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 361 alin. 2: "Încheierile date în primă instanță pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.";

- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."

Autorul excepției susține că aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11) din Constituția revizuită și republicată, cu renumerotarea textelor], ale art. 24 alin. (1), ale art. 49 (devenit art. 53), precum și ale art. 128 (devenit art. 129), având următorul conținut:

- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, aceleași dispoziții legale sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Curtea reține că, față de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorului îi revine obligația constituțională de a reglementa procedura de judecată și, în acest cadru, exercitarea căilor de atac, în limitele prevăzute de Legea fundamentală și de tratatele internaționale privind drepturile omului. Stabilind, prin dispozițiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile date în primă instanță pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul, iar prin dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs, de regulă, numai o dată cu sentința sau decizia recurată, legiuitorul a acționat potrivit competenței sale, stabilită de prevederile constituționale mai sus menționate.

Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor de ședință este justificat de necesitatea de a asigura celeritatea procesului penal, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așa fiind, contrar susținerilor autorului excepției, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenție, dând expresie cerinței de soluționare a cauzei "într-un termen rezonabil", reglementată de acestea.

Nu poate fi primită nici susținerea autorului excepției în sensul că textele criticate încalcă dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, întrucât dispozițiile art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu înlătură în nici un mod posibilitatea părților de a-și angaja apărător, de a fi asistate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Este neîntemeiată și critica acelorași texte de lege în raport de dispozițiile cuprinse în art. 129 din Legea fundamentală, câtă vreme dispozițiile art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală stabilesc chiar regulile de folosire a căilor de atac împotriva încheierilor de ședință, în concordanță cu textul constituțional arătat, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac "în condițiile legii".

În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, respectiv cele ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, acestea nu sunt incidente în cauză. Astfel, invocarea ca temei al criticii de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (11) nu este însoțită de nici un argument în susținerea criticii formulate, dispozițiile constituționale ce consacră prezumția de nevinovăție neavând de altfel nici o legătură cu reglementarea căilor de atac împotriva încheierilor de ședință. De asemenea, textele criticate nu reglementează nici o restrângere a vreunui drept ori a vreunei libertăți pentru a se aprecia dacă eventuala restrângere respectă garanțiile impuse de prevederile constituționale ale art. 53.

De altfel, dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională statuând, prin

Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, prin

Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, și prin

Decizia nr. 65 din 13 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, că aceste prevederi legale sunt constituționale. Cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. 2 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2004.