Decizia nr. 525/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aktaa Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că asupra dispozițiilor legale criticate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei jurisprudențe, pune concluzii de respingere a excepției invocate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 42/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpatul Aktaa Mustafa Ghazwan în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva Deciziei nr. 704 din 5 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare promovată de același inculpat împotriva Deciziei nr. 1.001 din 27 aprilie 2003 a aceleiași instanțe judecătorești.

În motivarea excepției, autorul s-a limitat doar la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, fără a arăta în mod concret care sunt criticile de neconstituționalitate în raport cu art. 21 din Legea fundamentală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători opinează în sensul constituționalității dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 48 alin. (3) din Legea fundamentală, cu referire la art. 6, 13 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru considerentele expuse în deciziile nr. 261/2000 și nr. 171/2001 ale Curții Constituționale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece rațiunea reglementării contestației în anulare este aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar putea strecura în activitatea instanțelor judecătorești. Aceasta trebuie folosită, ca toate căile extraordinare de atac, sub un strict control judecătoresc.

Semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, invocat de autor în susținerea excepției, este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exercițiul drepturilor procesuale prevăzute de lege. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Lipsa posibilității de a exercita o cale de atac împotriva încheierii de respingere în principiu a contestației în anulare nu este de natură să prejudicieze accesul liber la justiție sau să îngrădească exercițiul acestui drept, în condițiile în care calea de atac a contestației în anulare poate fi promovată numai după ce subiectul procesual a exercitat toate căile ordinare de atac prevăzute de lege (în cazurile arătate la art. 386 lit. a)-c) din Codul de procedură penală), partea beneficiind de toate gradele de jurisdicție prevăzute de lege.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece liberul acces la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și extraordinare de atac, este competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile art. 126 alin. (2), precum și din cele ale art. 129 din Constituție.

Dispozițiile legale criticate nu conțin norme contrare dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituție privind "Accesul liber la justiție".

Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală s-a pronunțat prin mai multe decizii, dintre care menționăm

Decizia nr. 99 din 6 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003, și

Decizia nr. 171 din 23 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, respingând în mod constant excepția de neconstituționalitate.

Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă principiul liberului acces la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, Curtea a reținut că în activitatea sa jurisdicțională anterioară a examinat semnificația acestui principiu. Prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că liberul acces la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și din cele ale art. 129 din Constituție, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În considerentele acelorași decizii s-a reținut că semnificația art. 21 din Constituție, potrivit căruia accesul liber la justiție nu poate fi îngrădit, este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exercițiul drepturilor procesuale prevăzute de lege. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în acest caz, astfel încât excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aktaa Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2004.