Decizia nr. 3/1996

Viorel Mihai Ciobanu - președinte

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:

Prin Încheierea din 5 iunie 1995, pronunțată de Curtea de Apel Bacau în Dosarul nr. 173/1995, Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de Crețu V. Ion, și care formează obiectul Dosarului nr. 138C/1995 al Curții Constituționale. În susținerea excepției se arata ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă referitoare la competența sunt în contradictie cu Constituția și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanțe de fond în litigiile privind dreptul de proprietate, părțile nu dispun de accesul direct la Curtea Suprema de Justiție.

Curtea de Apel Bacau a sesizat, de asemenea, prin Încheierea din 9 octombrie 1995, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 59/1993, ridicată de Jitaru Maria în Dosarul nr. 800/1995 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului nr. 142C/1995 al Curții Constituționale. În susținerea excepției, Jitaru Maria arata ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt în contradictie cu principiile Constituției și ale Convenției pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, pentru aceleași argumente invocate de Crețu V. Ion în Dosarul nr. 173/1995 al Curții de Apel Bacau și menționate mai sus.

În ambele dosare, Curtea de Apel Bacau, exprimindu-și opinia, apreciază ca dispozițiile art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 sunt constituționale, fiind în concordanta cu prevederile art. 21 și ale art. 128 din Constituție, precum și cu cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucît excepțiile de neconstituționalitate privesc aceleași dispoziții legale (art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993), pentru mai buna administrare a justiției și pentru pronunțarea unei singure decizii, judecătorul-raportor a propus ca la Dosarul nr. 138C/1995 să se conexeze Dosarul nr. 142C/1995.

CURTEA,

având în vedere încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Curtea constata ca a fost legal investită și este competența să soluționeze excepțiile.

Dispozițiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate și Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 47 din 3 mai 1995, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 96 din 24 octombrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995.

Prin deciziile menționate, Curtea Constituțională a statuat ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt constituționale, respingând, în consecința, excepția invocată ca vadit nefondata, în esenta, pentru următoarele motive:

Legea nr. 59/1993, prin art. 1, instituie o plenitudine de competența pentru judecătorii, prin art. 2 pct. 2 stabilește ca tribunalele judeca, în calitate de instanțe de apel, toate apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de judecătorii în prima instanța, iar potrivit art. 3 curțile de apel judeca resursele declarate împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunale în apel. Faptul ca art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementează accesul la Curtea Suprema de Justiție pentru părțile nemultumite de soluțiile pronunțate în urma exercitării căilor de atac menționate nu înseamnă ca liberul acces la justiție prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituție este îngrădit, de vreme ce legea reglementează în modalitățile arătate căile de atac.

Constituția nu cuprinde prevederi care să oblige la posibilitatea exercitării recursului la Curtea Suprema de Justiție ca ultima cale de atac.

Considerentele care fundamentează deciziile Curții Constituționale nr. 47 din 3 mai 1995 și nr. 96 din 24 octombrie 1995 subzistă și în speta de fața, întrucît nu exista nici un element nou care să le infirme și deci să facă necesară reconsiderarea lor.

Fața de cele arătate, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 59/1993, urmează a fi respinse ca vadit nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Conexarea Dosarului nr. 142C/1995 la Dosarul nr. 138C/1995.

2. Respinge ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocate de Crețu V. Ion în Dosarul nr. 173/1995 și de Jitaru Maria în Dosarul nr. 800/1995, ambele ale Curții de Apel Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 10 ianuarie 1996.

-----------------------------------

prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu