Decizia nr. 96/1995
referitoare la pronunțarea asupra recursului declarat de Hanganu Constantin împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 47 din 3 mai 1995
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 2
- Decizia nr. 114/1995 14 noiembrie 1995 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4 din Codul de pro…
- Decizia nr. 3/1996 10 ianuarie 1996 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4 din Codul de pro…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 59/1993 23 iulie 1993 (prevederi anume) pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului…
Ioan Muraru - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Lucian Stingu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Hanganu Constantin împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 47 din 3 mai 1995 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 octombrie 1995, în prezenta părților și a Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 24 octombrie 1995.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
În Dosarul nr. 4.136/1994 al Tribunalului Bacau, Hanganu Constantin a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993. În susținerea excepției se arata ca ratiunea adoptării Legii nr. 59/1993 a fost aceea de a asigura concordanta prevederilor Constituției, între care și cele privind garantarea dreptului de proprietate, cu normele de drept procesual civil. Se considera ca prevederilor art. 1-4 din legea de modificare nu răspund însă exigențelor legii fundamentale și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanțe de fond în litigiile legate de dreptul de proprietate, părțile nu dispun de acces direct al Curtea Suprema de Justiție.
Prin Decizia nr. 47 din 3 mai 1995 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, aratindu-se, în esenta, ca prin aceste dispoziții nu este îngrădit liberul acces al justiției prevăzut la art. 21 din Constituție, iar existenta și caracterul efectiv al unor cai de atac sunt reglementate de Legea nr. 59/1993, Constituția neavînd dispoziții care să oblige la exercitarea recursului la Curtea Suprema de Justiție ca ultima cale de atac.
Împotriva acestei decizii, Hanganu Constantin a declarat recurs, pentru următoarele motive: încălcarea art. 85 și a următoarelor din Codul de procedură civilă, întrucît excepția invocată a fost respinsă, prin decizia recurată, va vadit nefondata, fără citarea sa; încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituție și a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neconstituționalitatea respingerii excepției pe motiv ca reprezintă o excepție prin omisiune, constind din nereglementarea aspectelor semnalate.
Deoarece soluționarea excepției s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părților, după declararea recursului s-au solicitat, conform art. 24 alin. (3) din aceeași lege, punctele de vedere ale Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este vadit nefondata, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată, întrucît prevederile constituționale și cele adoptate în baza acestora nu presupun ca, în toate cazurile, soluționarea litigiului, în mod necesar, trebuie să se încheie numai prin controlul jurisdicțional exercitat, la cererea părților, de către Curtea Suprema de Justiție.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile orale ale părților și ale Ministerului Public susținute în ședința din 17 octombrie 1995, intimpinarea intimaților, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, precum și dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:
Motivul de recurs, prin care se susține ca au fost incalcate prevederile art. 85 și următoarele din Codul de procedură civilă, întrucît excepția de neconstituționalitate a fost soluționată fără citarea sa, este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Articolul 85
din Codul de procedură civilă prevede că "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel". Legea nr. 47/1992 prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția este vadit nefondata, soluția se adoptă de completul de judecată, cu unanimitate de voturi, fără citarea părților. Legiuitorul a prevăzut însă și garanții pentru părți: o atare soluție poate fi pronunțată numai cu unanimitate de voturi, iar împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care, în toate cazurile, se soluționează cu citarea părților și a Ministerului Public. Rezultă ca dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la dreptul comun, ele înscriindu-se în ipoteza ca "legea dispune altfel". De asemenea, critica recurentului contravine principiului potrivit căruia norma specială deroga de la cea generală.
Cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca au fost incalcate dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", și ale art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora, "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", urmează de asemenea a fi respins. Dispozițiile citate nu impun ca soluționarea litigiilor legate de dreptul de proprietate să se facă, în cadrul ierarhic instanțelor judecătorești, doar de anumite instanțe, cu excluderea altora. De altfel, aceasta sustinere nu numai că nu se întemeiază pe o dispoziție constituțională, ci este chiar contrară dispozițiilor art. 128 din Constituție, care prevede că exercitarea căilor de atac se face "în condițiile legii".
Cel de-al treilea motiv de recurs, potrivit căruia Curtea ar fi competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate prin omisiune, este neîntemeiată și urmează, de asemenea, a fi respins. Art. 144 din Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd în mod expres și limitativ atribuțiile Curții, care se poate pronunța numai asupra constituționalității unei dispoziții legale în vigoare. Curtea nu se poate substitui Parlamentului - unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție - pentru a modifica un text de lege, devenind astfel legislator pozitiv.
În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții Constituționale, asa cum rezultă din deciziile: nr. 1 din 12 ianuarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993; nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993; nr. 54 din 29 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995 și nr. 64 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 29 iunie 1995.
Curtea, din oficiu, în condițiile art. 304'1 din Codul de procedură civilă, a examinat decizia atacată și nu a constatat existenta unor motive pentru casarea
Deciziei nr. 47 din 3 mai 1995 , atacată cu prezentul recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1 și art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Hanganu Constantin, domiciliat în municipiul Piatra Neamt, str. Privighetorii nr. 11, județul Neamt, împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 47 din 3 mai 1995 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința din 24 octombrie 1995.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.