Decizia nr. 77/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea recursului declarat de Pantea Ilie împotriva Deciziei nr. 38, pronunțată la data de 3 aprilie 1996, prin care Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 25 iunie 1996, în lipsa părțile legal citate.

Magistratul-asistent referă asupra recursului.

Dosarul aflîndu-se în stare de judecată, președintele completului de judecată acorda cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea recursului, apreciind ca decizia atacată este legală și temeinica.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 38 din 3 aprilie 1996, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992 .

În considerentele deciziei s-a reținut ca aceste dispoziții sunt constituționale, atât sub aspectul concordanței cu prevederile art. 134 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, cît și cu alte prevederi constituționale, întrucît, tocmai în considerarea obligației prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, statul este în măsura sa introducă, prin mijloacele legale ce îi stau la dispoziție, mecanisme financiare și juridice apte sa descurajeze pe rau-platnici, evitând blocajul financiar și constituind, pe aceasta cale, un minimum de garanție pentru agenții economici corecti. Cît privește argumentul ca dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , prin care se autorizeaza Guvernul sa actualizeze nivelul penalitatilor, ar fi neconstituționale întrucît "prin dispoziții guvernamentale nu se pot stabili clauze obligatorii ale unui contract", Curtea a reținut ca respectivele dispoziții au fost adoptate prin lege, iar nu printr-un act al Guvernului, acesta având de realizat cel mult "o operație aritmetica" pentru actualizarea nivelului penalitatilor. În sprijinul soluției date în fond au fost invocate, de asemenea, considerentele care fundamentează deciziile Curții Constituționale nr. 89 din 4 octombrie 1995 și nr. 18 din 27 februarie 1996, care subzistă, apreciindu-se că nu exista nici un element nou care să facă necesară reconsiderarea lor.

Împotriva acestei decizii Pantea Ilie a declarat recurs pentru următoarele motive:

1. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională s-a pronunțat în fond fără citarea recurentului, incalcindu-se astfel prevederile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Recurentul considera ca astfel a fost împiedicat: a) sa ceara amînarea cauzei în vederea angajării unui apărător; b) să-și desemneze un apărător; c) sa recuze pe unii dintre membrii completului de judecată, în temeiul art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

2. În contextul primului motiv de recurs, recurentul a invocat, de asemenea, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucît prin aceste prevederi sunt incalcate dispozițiile art. 21 și ale art. 24 din Constituție, adică accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

3. În fond, recurentul a invocat faptul ca decizia Curții Constituționale care face obiectul recursului este "esentialmente gresita", întrucît, prin raportare la prevederile art. 134 din Constituție, rezultă ca, incalcindu-se aceste prevederi, prin dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992

"s-au stabilit clauze obligatorii în convenții comerciale".

În temeiul art. 24 alin. (3) în Legea nr. 47/1992 s-a solicitat Camerelor Parlamentului și Guvernului comunicarea punctelor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera "că nu se poate retine neconstituționalitatea prevederilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992

și ca excepția este lipsită de obiect, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996", hotarind ca dispozițiile atacate sunt constituționale. În continuare, se arata ca, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

1. Motivul de recurs vizind soluționarea excepției în fond ca vadit nefondata, fără citarea părților, nu este întemeiat. Potrivit art. 16 din Legea nr. 47/1992, procedura jurisdicțională prevăzută de această lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale, iar compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte. Din prevederile art. 16 al Legii nr. 47/1992 rezultă ca normele comune de procedura civilă au, în materie de contencios constituțional, un caracter subsidiar, ele aplicindu-se numai dacă, printr-un text de lege expres, nu se prevede altfel sau, chiar în lipsa unui text expres derogatoriu, dacă ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Or, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la normele cuprinse în Codul de procedură civilă. În sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, completul de judecată poate să respingă excepția de neconstituționalitate fără citarea părților. Cu privire la un incident identic, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 19 din 27 februarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.

2. În cadrul primului motiv de recurs, recurentul invoca, pentru prima data, însăși neconstituționalitatea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prevederi prin care ar fi incalcate dispozițiile art. 21 și ale art. 24 din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate invocată direct în recurs nu poate fi primită, deoarece din economia reglementărilor constituționale în materie, precum și din cele ale Legii nr. 47/1992 rezultă ca aceasta nu poate fi invocată pentru prima data în fața Curții Constituționale, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996.

Abstractie făcând de regulile imperative cu privire la procedura invocarii excepției de neconstituționalitate, rezolvarea excepției în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu contravine prevederilor art. 21 și ale art. 24 din Constituție, deoarece accesul la justiția constituțională nu este împiedicat prin modul de deliberare a completului de judecată, ci, dimpotriva, el este confirmat prin soluționarea sesizării adresate Curții Constituționale. De asemenea, dreptul la apărare se realizează, pe de o parte, prin posibilitățile oferite părților de prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, prin recursul garantat părților de dispozițiile art. 25 din aceeași lege.

3. Nici motivul de recurs care vizează soluția pe fond nu poate fi reținut. Dispozițiile art. 134 din Constituție nu pot fi considerate un obstacol în calea stabilirii prin lege a unor penalități de întârziere aplicabile debitorilor - agenți economici -, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, precum și în calea actualizării periodice a nivelului acestor penalități în raport cu evoluția ratei dobinzilor la creditele bancare.

Deci, în legătură cu constituționalitatea prevederilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , se constată că nu exista motive care să îndepărteze Curtea de la soluțiile anterioare pronunțate în materie prin deciziile nr. 89 din 4 octombrie 1995 și nr. 18 din 27 februarie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.

Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Pantea Ilie împotriva Deciziei nr. 38 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 3 aprilie 1996.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 1996.