Decizia nr. 347/2002

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23-25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Ileana Natalia Cristea în Dosarul nr. 534/2002 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal sunt prezenți Ileana Natalia Cristea și Șerban Nicolae David, prin avocat Valeriu Plesoianu. Este prezent, de asemenea, Valentin Ioan Stamo.

Avocatul părților prezente solicita admiterea excepției pentru aceleași motive invocate în fața instanței.

Valentin Ioan Stamo solicita respingerea excepției, invocand în acest sens jurisprudenta Curții. În sustinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, arătând ca textele criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2002 Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23-25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Ileana Natalia Cristea într-un proces civil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1) și ale art. 25 alin. (2) din Constituție, prevederilor art. 7 și 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, aducând în sprijinul acestei opinii o serie de decizii ale Curții, ca de exemplu Decizia nr. 139/2001, Decizia nr. 142/2001, Decizia nr. 113/2000, precum și Decizia nr. 35/2001. În final conchide ca "dispozițiile legale criticate urmăresc ocrotirea în mod egal a proprietarilor și a chiriașilor, stabilind, pe de o parte, dreptul chiriașului de a refuza acest schimb, dacă locuinta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Astfel nu se poate susține ca sunt incalcate prevederile art. 25 alin. (2) din Constituție privind dreptul cetățenilor de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țara".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate are ca obiect prevederile

art. 23-25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , prevederi al căror conținut este următorul:

- Art. 23:

"(1) Proprietarii au dreptul sa ceara și să obțină mutarea chiriașilor din spațiile cu destinația de locuinta pe calea unui schimb obligatoriu.

(2) Pentru aceasta proprietarul este obligat sa pună la dispoziție chiriașului, cu contract de închiriere, un alt spațiu cu destinația de locuinta în aceeași localitate sau într-o alta localitate, cu acordul chiriașului și cu asigurarea exigențelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Dacă locuinta oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul inițial."

- Art. 24:

"(1) Chiriașul nu este obligat să se mute, dacă în locuinta care i se oferă în schimb nu i se asigura suprafața locuibilă și numărul de camere la care este îndreptățit conform anexelor nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență, dar nici nu poate pretinde o suprafața locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptățit potrivit prezentei ordonanțe de urgență sau decât cele pe care le deține cu chirie și nici condiții mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinta din care urmează să se mute.

(2) Nu i se va putea cere chiriașului să se mute într-o locuinta insalubra și nici sa accepte o locuinta lipsită de dependintele strict necesare - bucatarie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinței din care urmează să se mute.

(3) Chiriașul nu va putea însă sa invoce, ca motiv al refuzului de a se muta, faptul ca locuinta oferită este situata într-un cartier periferic, ca este mai puțin confortabila datorită felului diferit de încălzire, că nu are curte ori datorită etajului la care se afla locuinta oferită în schimb.

(4) Chiriașul poate fi evacuat și din garajul deținut, dacă acesta a aparținut, la data preluării de către stat, locuinței din care urmează să se mute, chiar dacă proprietarul nu poate să îi ofere chiriașului un alt garaj la schimb."

- Art. 25:

"Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

În argumentarea criticii de neconstituționalitate, în urma unei analize semantice a notiunii de "obligatoriu" ce caracterizează, în reglementarea legală, schimbul de locuinta menit sa imbine interesele chiriașilor cu cele ale proprietarilor deposedati abuziv, autorul pretinde ca titularul contractului de închiriere ar fi constrâns să-și stabilească domiciliul împotriva voinței sale, anume asa cum a stabilit "o altă persoană". Mai mult, se presupune ca reglementarea legală ar putea duce la concluzia ca cel în cauza (chiriașul) nici nu ar putea să se mute într-o alta locuinta. Asadar, ar fi vorba aici despre un fel de "domiciliu obligatoriu", ceea ce în opinia sa ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1) și ale art. 25 alin. (2) din Constituție.

Se mai susține ca dispozițiile legale criticate ar fi contrare și prevederilor art. 7 și 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Criticile de neconstituționalitate sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvari diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității în fața legii. Asa se explica de ce în cazul chiriașilor statului, unde protecția socială se realizează și prin reînnoirea contractului de închiriere, nu își găsește aplicare schimbul obligatoriu de locuinta, în timp ce în cazul chiriașilor din locuintele retrocedate, domeniu în care prevalează principiul garantarii dreptului de proprietate, s-a impus consacrarea unui atare schimb.

Curtea retine ca statul, chemat sa medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoana fizica și chiriaș, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea unei valorificari plenare a atributelor dreptului sau de proprietate, ingrijindu-se totodată de protecția celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri, prin instituirea unor exigente rezonabile fără a căror satisfacere chiriașul nu poate fi obligat sa elibereze locuinta.

Curtea mai constata că nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia prevederile criticate din ordonanța ar încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, privitoare la accesul liber la justiție.

În jurisprudenta sa, de exemplu Decizia nr. 113 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000, și Decizia nr. 35 din 6 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 4 aprilie 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , Curtea Constituțională a statuat ca accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Atât considerentele, cat și soluțiile din aceste decizii sunt valabile și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 24 din Constituție, referitoare la garantarea dreptului la apărare, Curtea nu o poate retine ca fiind relevanta, întrucât litigiile legate de schimbul obligatoriu de locuinta se judeca de către instanțele judecătorești, părțile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, indiferent de gradele de jurisdicție.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituție, referitoare la libera circulație a persoanelor, Curtea observa ca dispoziția legală criticata nu are legătură cu acest text constituțional. Prin urmare, nu se poate conchide ca persoana în cauza nu ar putea sa calatoreasca, să își stabilească domiciliul sau reședința în orice alta localitate din țara sau din străinătate.

În cauza a mai fost invocată și încălcarea prevederilor art. 7 și 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În legătură cu acest aspect Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a statuat ca, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicție și nici exercitarea mai multor cai de atac de către toate părțile din proces.

Fața de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23-25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Ileana Natalia Cristea în Dosarul nr. 534/2002 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2002.