Ordinul nr. 271/2005
privind aprobarea Procedurii de recunoaștere a specificațiilor tehnice naționale în domeniul produselor pentru construcții
prezumat în vigoare
În aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2), ale
art. 14 și 20 din Hotărârea Guvernului nr. 622/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții,
în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Procedura de recunoaștere a specificațiilor tehnice naționale în domeniul produselor pentru construcții, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Comisia de recunoaștere a organismelor desemnate pentru atestarea conformității produselor pentru construcții, constituită în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în baza
Hotărârii Guvernului nr. 622/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții, va urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 4
La data publicării prezentului ordin
Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 288/2003
pentru aprobarea Procedurii de recunoaștere a specificațiilor tehnice existente la nivel național, utilizate ca referințe pentru aplicarea marcajului CS în domeniul produselor pentru construcții, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 28 martie 2003, se abrogă.
Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Gheorghe Dobre București, 22 februarie 2005. Nr. 271.
Anexa PROCEDURĂ
de recunoaștere a specificațiilor tehnice
naționale în domeniul produselor pentru construcții
Capitolul I Prevederi generale
Articolul 1
Prezenta procedură stabilește responsabilitățile și metodologia de recunoaștere a versiunii oficiale în limba română, cu denumirea de specificații tehnice naționale în domeniul produselor pentru construcții, a următoarelor categorii de documente prevăzute de
Hotărârea Guvernului nr. 622/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții, care servesc direct sau indirect la aplicarea marcajului european de conformitate CE:
a) specificațiile tehnice naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene recunoscute la nivel comunitar, ale căror indicative sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
b) agrementele tehnice europene, eliberate în oricare stat membru al Uniunii Europene;
c) ghidurile pentru agremente tehnice europene, elaborate în cadrul Organizației Europene pentru Agremente Tehnice (EOTA).
Prevederile prezentei proceduri nu se aplică în cazul în care specificațiile tehnice prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt standarde; acestea se adoptă ca standarde române de către organismul național de standardizare potrivit metodologiei proprii.
Capitolul II Reguli de procedură
Articolul 2
Recunoașterea specificațiilor tehnice naționale în domeniul produselor pentru construcții se face prin decizia Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții (C.T.P.C.).
Articolul 3
Versiunea în limba română a specificațiilor tehnice prevăzute la art. 1 constă în textul în limba română al documentului, la care se adaugă coperta națională, preambulul național, ultima pagină și, dacă este cazul, anexele naționale.
Articolul 4
Pentru recunoașterea unei specificații tehnice naționale în domeniul produselor pentru construcții se parcurg următoarele etape:
a) inițierea procedurii de recunoaștere a unei specificații tehnice naționale;
b) elaborarea specificației tehnice în faza de anteproiect, prin traducerea integrală în limba română a textului documentului publicat în una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene și redactarea textului copertei naționale, a preambulului național, a ultimei pagini și, dacă este cazul, a anexelor naționale;
c) difuzarea anteproiectului către membrii Grupului de Lectură stabilit conform art. 7 alin. (1), pentru examinarea acestuia și formularea de observații;
d) elaborarea specificației tehnice în faza de proiect, pe baza eventualelor observații;
e) aprobarea specificației tehnice naționale de către C.T.P.C.
Articolul 5
Inițierea procedurii de recunoaștere se face de către C.T.P.C.:
a) pe baza propunerii C.T.P.C. aprobate de autoritatea competentă pentru finanțarea temei în cadrul programului de activități aferente reglementărilor tehnice;
b) la solicitarea unei părți interesate, care poate fi o entitate sau un grup de entități din sectorul public ori privat, care asigură finanțarea activității pe bază de contract.
Prin contractul de finanțare se stabilesc responsabilitățile implicate, termenele pe etape și termenul final de aprobare a specificației tehnice naționale, precum și sumele aferente, calculate pe bază de tarife.
Articolul 6
Redactarea versiunii în limba română se face de elaboratori desemnați de C.T.P.C. astfel:
a) pentru redactarea traducerii documentului: specialiști din cadrul C.T.P.C., specialiști desemnați de către C.T.P.C. sau specialiști propuși de solicitant;
b) pentru redactarea preambulului și a anexelor naționale: specialiști din cadrul C.T.P.C. sau specialiști desemnați de către C.T.P.C.
Elaborarea copertei naționale și a ultimei pagini se face de către responsabilul de temă stabilit conform art. 8.
Regulile de tehnoredactare a versiunii în limba română, indicativele de codificare aferente și formatul-cadru pentru coperta națională, preambulul național, ultima pagină și anexele naționale se stabilesc, pe cele trei tipuri de documente prevăzute la art. 1, prin instrucțiuni elaborate și aprobate de C.T.P.C., cu avizul autorității competente.
Elaboratorii răspund de redactarea corespunzătoare a versiunii în limba română în fazele de anteproiect și proiect și de predarea la termenele stabilite a documentelor întocmite responsabilului de temă.
Articolul 7
Pentru fiecare procedură de recunoaștere inițiată, C.T.P.C. stabilește Grupul de Lectură (GdL), format din 3 specialiști din cadrul C.T.P.C., care nu participă ca elaboratori la redactarea versiunii române, pentru examinarea anteproiectului în ceea ce privește:
a) verificarea corespondenței dintre textul versiunii în limba română și textul documentului original;
b) verificarea respectării terminologiei de specialitate;
c) verificarea traducerii și a conținutului copertei, al preambulului și al anexelor naționale.
În termen de maximum 10 zile de la primirea anteproiectului, membrii GdL trebuie să-și formuleze observațiile, care se analizează în ședință comună împreună cu elaboratorii, iar modificările acceptate se consemnează într-un proces-verbal.
În termen de maximum 5 zile de la data ședinței, GdL și elaboratorii trebuie să pună la dispoziție responsabilului de temă versiunea în limba română în faza de proiect.
Articolul 8
Pentru fiecare procedură de recunoaștere inițiată, C.T.P.C. numește un responsabil de temă din cadrul secretariatului C.T.P.C., care răspunde de:
a) asigurarea circulației documentului pe parcursul etapelor recunoașterii;
b) organizarea ședinței GdL și întocmirea procesuluiverbal;
c) finalizarea copertei și a ultimei pagini a versiunii române cu datele prevăzute la art. 10;
d) constituirea dosarului aferent recunoașterii specificației tehnice.
Articolul 9
Aprobarea specificațiilor tehnice naționale se stabilește prin decizie semnată de președintele C.T.P.C., care se transmite, în copie, autorității competente.
Articolul 10
Pe coperta specificației tehnice naționale se înscriu următoarele informații:
a) titlul în limba română și indicativul de codificare stabilit conform art. 6 alin. (3);
b) titlul în limba engleză și indicativul original, dacă există;
c) numărul și data deciziei de aprobare a C.T.P.C.;
d) datele de identificare ale C.T.P.C.;
e) dreptul de proprietate asupra documentului, așa cum rezultă din contractul de finanțare.
În preambulul național sau într-o anexă națională, după caz, se prezintă lista de corespondență dintre documentele de referință citate în documentul original și versiunile române ale acestora, dacă există.
Pe ultima pagină a specificației tehnice naționale se înscriu următoarele informații:
a) numele și locul de muncă ale elaboratorilor;
b) numele și locul de muncă ale membrilor GdL;
c) alte informații relevante, după caz.
Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 11
Specificațiile tehnice naționale prevăzute la art. 1 lit. a) se înscriu în Lista cuprinzând indicativele de referință ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate și ale specificațiilor tehnice recunoscute, prevăzută la
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 .
Până la data intrării în vigoare a protocolului la Acordul european privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale PECA în domeniul produselor pentru construcții sau până la data aderării României la Uniunea Europeană, dacă un astfel de protocol nu este încheiat anterior, specificațiile tehnice naționale prevăzute la alin. (1) pot fi utilizate pentru aplicarea marcajului național de conformitate CS.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.