Decizia nr. 18/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 35/2002
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ion Predescu - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Popa - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin
Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 , excepție ridicată de Mircea Cazan, Gheorghe Dicu, Maria Valeria Isaicu, Nicolaescu Gheorghe, Cornel Știrbeț și Partidul Național Liberal - Filiala Sibiu în Dosarul nr. 3.664/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și de Nicolae Neagu, Nicolae Nan, Grigore Popescu, Maria Marcela Raulea și Partidul Democrat - Filiala Sibiu în Dosarul nr. 3.663/2004 al aceleiași instanțe.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 3.664/2004 și nr. 3.663/2004 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 443D/2004 la Dosarul nr. 442D/2004, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public învederează Curții că, ulterior sesizării acestei instanțe cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, a intervenit abrogarea
prin
art. 31 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , dar soluția legislativă criticată de autorii excepțiilor a fost preluată în actul abrogator, în art. 7 alin. (1). Ținând cont de jurisprudența Curții cu privire la constituționalitatea procedurii administrative prealabile în raport cu prevederile art. 21 din Constituție, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, apreciază, de asemenea, că este neîntemeiată, întrucât hotărârile la care face trimitere acest text de lege nu produc efecte juridice, având doar rolul de a constata parcurgerea unor proceduri prevăzute de lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 21 iulie 2004, pronunțate în dosarele nr. 3.663/2004 și nr. 3.664/2004, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin
Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 . Excepția a fost ridicată de Mircea Cazan, Gheorghe Dicu, Maria Valeria Isaicu, Nicolaescu Gheorghe, Cornel Știrbeț și Partidul Național Liberal - Filiala Sibiu, respectiv de Nicolae Neagu, Nicolae Nan, Grigore Popescu, Maria Marcela Raulea și Partidul Democrat - Filiala Sibiu cu prilejul soluționării unor acțiuni în contencios administrativ îndreptate împotriva prefectului județului Sibiu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile
art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990
contravin dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, conform cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite." În același timp, potrivit opiniei lor, prevederile art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale aduc atingere dispozițiilor constituționale consacrate în art. 21 alin. (1) și (2), în art. 52 alin. (1) și în art. 126 alin. (6). Argumentând această susținere, arată că textul de lege criticat "limitează accesul la justiție al celor vătămați prin hotărârile adoptate în ședința de constituire a consiliilor locale, scoțând în mod neconstituțional de sub controlul jurisdicțional al contenciosului administrativ hotărârile adoptate în ședința de constituire, cu toate că ele nu fac parte din categoria actelor administrative exceptate constituțional de la acest control."
Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prin prevederile art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale "este reglementată procedura alegerii comisiei de validare, validarea mandatelor, constituirea consiliului și alegerea președintelui de ședință, dispoziții care nu încalcă norma constituțională și care sunt în concordanță și cu dispozițiile
Legii administrației publice locale nr. 215/2001 ."
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost communicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, referindu-se la dispozițiile
art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 , arată că procedura de judecată, inclusiv condițiile sesizării instanței judecătorești, se întemeiază pe dispozițiile constituționale consacrate în art. 126 alin. (2), care dau libertate legiuitorului să statueze în aceste domenii. Așa fiind, cererea de chemare în judecată, ca orice act de procedură, este supusă atât unor condiții de formă, cât și unor condiții extrinseci, așa cum este condiția procedurii administrative prealabile. Această procedură, însă, nu încalcă principiul accesului liber la justiție și nici dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ de a obține recunoașterea pe calea justiției a dreptului pretins, anularea actului sau repararea pagubei, ci reprezintă o posibilitate suplimentară pentru cetățean de apărare a drepturilor sale. De altfel, amintește că, în sensul aceleiași soluții, este și jurisprudența Curții Constituționale, așa cum reiese din
Decizia nr. 145/2003 , Decizia nr. 174/2004 sau
Decizia nr. 216/2004 . În ceea ce privește dispozițiile art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, arată că "Hotărârile invocate de textul citat [...] au doar rolul de a constata parcurgerea unor proceduri prevăzute de lege, nefiind întrunite condițiile pentru angajarea controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ". Având în vedere caracterul acestor norme, consideră că acestea nu sunt de natură să afecteze drepturi sau interese legitime ale persoanelor, în sensul textelor constituționale invocate.
Avocatul Poporului apreciază că numai instanța de contencios constituțional poate decide cadrul constituțional în care urmează să fie examinată excepția de neconstituționalitate, întrucât din încheierea prin care Curtea Constituțională a fost sesizată nu reies textele constituționale pretins a fi încălcate. De asemenea menționează că, în opinia sa, textele de lege criticate "nu contravin nici unui text din Constituție [...]".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificările ulterioare, dispoziții potrivit cărora: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta."
De asemenea, autorii excepției invocă și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin
Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 2 februarie 2002 și aprobată cu modificări prin
Legea nr. 673/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 24 decembrie 2002. Potrivit acestui text de lege, "Hotărârile nr. 1-4 se semnează de președintele de vârstă și de cei 2 asistenți ai acestuia și se contrasemnează de secretar. Aceste hotărâri au caracter constatator. Ele nu produc efecte juridice, neputând forma obiectul unor acțiuni în justiție."
În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1), (2) și (4), ale art. 52 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora:
- Art. 21 alin. (1), (2) și (4): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. [...]
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
- Art. 52 alin. (1): "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.";
- Art. 126 alin. (6) din Constituție: "(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, a intervenit abrogarea
prin
art. 31 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. În același timp, observă că soluția legislativă criticată de autorii excepțiilor a fost preluată în actul abrogator, în art. 7 alin. (1), potrivit căruia: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există". Așa fiind, Curtea urmează să analizeze conformitatea acestui din urmă text de lege cu prevederile constituționale invocate.
Astfel, Curtea constată că problema constituționalității procedurii administrative prealabile a fost supusă în mai multe rânduri controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză, soluția constantă fiind aceea de respingere a excepțiilor ca neîntemeiate. În acest sens pot fi amintite
Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, și
Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004, în care s-a statuat că "textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziția constituțională invocată a desființat condiția prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicțională. Nici o dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este [...] procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic."
Curtea apreciază că în speță nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței amintite.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate îndreptată împotriva dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, Curtea observă că aceasta are în vedere imposibilitatea atacării în justiție a hotărârii de alegere a comisiei de validare, a celei de validare a mandatelor de consilieri locali, a celei de constituire a consiliului local ori a celei de alegere a președintelui de ședință, autorii excepției apreciind că astfel este încălcat principiul constituțional al liberului acces la justiție. Curtea constată, însă, că la o examinare mai atentă a textelor legale criticate argumentele invocate în susținerea neconstituționalității apar ca fiind neîntemeiate. Astfel, așa cum reiese din însuși conținutul acestor prevederi legale, hotărârile despre care s-a făcut mențiune nu întrunesc condițiile pentru declanșarea unei acțiuni în contencios administrativ, deoarece nu produc efecte juridice, ele având doar rolul de a constata parcurgerea unor proceduri prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobat prin
Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 , excepție ridicată de Mircea Cazan, Gheorghe Dicu, Maria Valeria Isaicu, Nicolaescu Gheorghe, Cornel Știrbeț și Partidul Național Liberal - Filiala Sibiu în Dosarul nr. 3.664/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și de Nicolae Neagu, Nicolae Nan, Grigore Popescu, Maria Marcela Raulea și Partidul Democrat - Filiala Sibiu în Dosarul nr. 3.663/2004 al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2005.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.