Decizia nr. 347/2005

Articolul 3

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000

are caracter retroactiv, dispunând măsuri aplicabile de la 1 ianuarie 2000; d) Contrar prevederilor art. 38 alin. (2) din Constituție, dispozițiile criticate nu respectă dreptul la protecția socială a muncii; e) Prin încălcarea principiilor înscrise în art. 53, 136 și art. 138 alin. (1) din Constituție, prevederile de lege criticate au prevăzut impozitarea plăților compensatorii și a ajutoarelor, deși acestea, conform reglementării legale a impozitului pe venit, nu reprezintă venituri impozabile; f) Prin încălcarea prevederilor art. 43 alin. (1) și art. 49 din Constituție, dispozițiile criticate au înlăturat măsurile de protecție socială prevăzute de acte normative anterioare, respectiv

Legea nr. 138/1999 ,

Ordonanța Guvernului nr. 7/1998

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/1999 ; g) Se încalcă principiul supremației legii, întrucât ordonanțele de urgență criticate reglementează probleme ce ar trebui să fie reglementate prin lege.

Curtea de Apel Craiova - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât necesitatea abilitării Guvernului de către Parlament printr-o lege specială și interdicția reglementării în domeniul legii organice se aplică numai în cazul ordonanțelor simple, iar cele trei acte normative criticate sunt ordonanțe de urgență, a căror adoptare a fost justificată de existența cazului excepțional. Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 140/1999 și nr. 136/2000 sunt constituționale, deoarece "legiuitorul este în drept să reglementeze în mod diferit, în perioade diferite, măsuri de protecție socială în funcție de oportunitatea măsurii și posibilitățile economiei să suporte astfel de eforturi financiare, prin aceste reglementări diferite neproducându-se, de fapt, o discriminare privind acordarea drepturilor bănești".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul consideră că excepția ridicată este neîntemeiată pentru următoarele considerente: a) Autorii excepției confundă ordonanțele simple cu ordonanțele de urgență, pentru care nu se cere lege specială de abilitare și nu este prevăzută nici interdicția de a se reglementa în domenii care fac obiectul legilor organice; b) În cazul acestor ordonanțe au fost îndeplinite exigențele stabilite în jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la interesul public și urgența reglementării pentru a se constata existența cazului excepțional, prevăzut de art. 114 alin. (4) din Constituție; c)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000 , prevăzând alt mod de calcul al plăților compensatorii și al ajutoarelor, nu încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât dispozițiile sale se aplică în situații diferite. Nici

art. 8 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999

nu conține vreo dispoziție cu caracter discriminatoriu; d)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000

nu are un caracter retroactiv, deoarece dispozițiile sale sunt aplicabile numai în privința plăților compensatorii și ajutoarelor care se acordă după intrarea sa în vigoare, iar

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venitul global se aplică tot de la 1 ianuarie 2000; e) Neconcordanțele existente între diferite acte normative succesive constituie probleme de aplicare a legii, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale; f) Nu sunt întemeiate nici criticile potrivit cărora ar fi încălcate prevederile art. 49, 51, 53, 72, 107, 136 sau 138 din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2000 și nr. 105/2000 sunt constituționale, întrucât nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în ipotezele prevăzute de textele de lege criticate. Stabilirea faptului dacă aceste două ordonanțe de urgență au fost emise sau nu cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită intră în competența Curții Constituționale.

Constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999

a fost abrogată, astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestui act normativ este inadmisibilă.

Arată că prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție nu au relevanță în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții de lege:

-

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 24 septembrie 1999, aprobată prin

Legea nr. 44/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 18 aprilie 2000;

-

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000

privind modul de stabilire a plăților compensatorii și a ajutoarelor care se acordă personalului militar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 22 septembrie 2000, aprobată prin

Legea nr. 130/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 4 aprilie 2001;

-

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 243/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 8 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile distinct criticate din aceste ordonanțe sunt următoarele:

-

Articolul 8

alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999 : "(2) Prevederile

Legii nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se aplică începând cu data de 1 decembrie 1999.

(3) Până la data de 1 decembrie 1999 se aplică în continuare prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 0282/1993

cu privire la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare."

-

Articolul 1

și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000 :

- Art. 1: "Sumele reprezentând plățile compensatorii prevăzute la

art. 7, 8 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 7/1998 , la

art. 6 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/1999 , precum și ajutoarele prevăzute la art. 31 și la

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999

se stabilesc în raport cu solda lunară netă.";

- Art. 3: "Plățile compensatorii și ajutoarele prevăzute la art. 1, plătite începând de la data de 1 ianuarie 2000, nu sunt supuse globalizării."

Conform susținerilor autorilor excepției, cele trei ordonanțe de urgență ale Guvernului încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (1) și alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 56, art. 73, art. 78, art. 108 alin. (2) și (3), art. 115 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 137 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din Constituție, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 41 alin. (2): "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.";

- Art. 47 alin. (1) și alin. (2) teza întâi: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 56: "(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.

(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.

(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.";

- Art. 73: "(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

(2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției.

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;

b) organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;

c) statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea și desfășurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;

f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;

g) regimul stării de asediu și al stării de urgență;

h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;

j) statutul funcționarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;

n) organizarea generală a învățământului;

o) organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială;

r) statutul minorităților naționale din România;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.";

- Art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.";

- Art. 108 alin. (2) și (3): "(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.";

- Art. 115 alin. (1), (2), (3) și (4): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.";

- Art. 137 alin. (1): "Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.";

- Art. 139 alin. (1): "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată următoarele:

a) Toate cele trei acte normative criticate prin excepția de neconstituționalitate sunt ordonanțe de urgență pe care Guvernul le-a emis în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, text aplicabil la datele la care au fost adoptate actele normative respective. În aceste cazuri nu era necesară adoptarea de Parlament a unei legi speciale de abilitare și nu exista nici o limitare în ce privește domeniile care pot fi reglementate.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999

s-a adoptat pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 1999, fiind necesare modificări urgente pentru corectarea unor neconcordanțe ori neajunsuri apărute pe parcursul execuției bugetare. Având în vedere că legile privind bugetul de stat au caracter anual, iar

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 149/1999

de rectificare a legii bugetului de stat a avut aplicabilitate temporară, respectiv până la finele anului 1999, în conformitate cu dispozițiile

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , această ordonanță nu mai poate fi supusă controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/1999

urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000

s-a emis pentru precizarea modului de calcul al plăților compensatorii și al ajutoarelor acordate cadrelor militare trecute în rezervă. Procesul de restructurare a unităților militare a fost în curs de desfășurare, ceea ce impunea eliberarea din funcții a numeroaselor cadre militare, îndreptățite la plăți compensatorii sau la ajutoare, iar reglementarea bazei de calcul a acestor plăți, în raport cu resursele bugetare, apărea ca fiind urgentă.

Reglementarea neîntârziată a problemelor legate de frontieră de stat a României prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001

a fost determinată de exigențele în această privință ale Uniunii Europene.

b) Reglementarea compensațiilor sau a ajutoarelor bănești ce se acordă diferitelor categorii de cetățeni de la bugetul de stat intră în competențele legiuitorului, potrivit opțiunii sale libere, în raport cu resursele financiare ce pot fi destinate acestui scop în diferite perioade. Reglementarea diferită a cuantumului unor asemenea plăți ori ajutoare în diferite perioade nu înseamnă discriminare, beneficiarii acestor drepturi fiind în situații obiectiv diferite în raport cu data nașterii dreptului lor. Neconcordanțele existente între reglementări legale succesive nu ridică probleme de constituționalitate, ci probleme de aplicare a legii, de competența instanțelor judecătorești.

c) Prevederea

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2000 , potrivit căreia plățile compensatorii și ajutoarele acordate de la 1 ianuarie 2000 nu se supun globalizării, nu are efecte retroactive. Reglementarea legală a impozitului pe venit, aplicabilă de la 1 ianuarie 2000, prevedea globalizarea anuală a veniturilor. Astfel, globalizarea urma să se facă după 31 decembrie 2000. În sistemul impozitării progresive a veniturilor, exceptarea de la globalizare a fost chiar în beneficiul titularilor veniturilor respective.

d) Stabilirea într-un anumit fel sau modificarea cuantumului plăților compensatorii sau al ajutoarelor acordate de la bugetul de stat nu semnifică nerespectarea obligației statului de a lua măsuri de protecție socială.

e) Reglementarea impozitării oricăror categorii de venituri ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie privilegii sau discriminări între persoanele aflate în situații identice.

f) Conținutul concret și valoarea ajutoarelor acordate unor categorii de cetățeni în cadrul măsurilor de protecție socială nu sunt prevăzute de Constituție, acestea urmând a fi reglementate prin lege. Astfel, modificările operate în privința anumitor măsuri de protecție socială nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, prevederile art. 53 din Constituție neavând incidență în cauză.

g) Ordonanțele emise de Guvern, fie simple, fie de urgență, au putere de lege, deci forță juridică echivalentă cu cea a legilor ordinare sau organice. Ordonanțele emise cu respectarea prevederilor art. 115 din Constituție nu înfrâng principiul supremației legilor, față de acte normative cu forță juridică inferioară.

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor

art. 8 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999 , Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 284/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 16 ianuarie 2002, ocazie cu care a arătat că "prevederile legale criticate nu fac vreo discriminare între cadrele militare sau civile la care fac referire dispozițiile

Legii nr. 138/1999 , ele aplicându-se deopotrivă tuturor acestor categorii de angajați. Așadar, textul de lege criticat nu vizează crearea unor situații juridice privilegiate pentru o anume categorie de salariați, ci urmărește reglementarea valorificării, în condiții egale, a unor drepturi cuvenite acestora.

Aplicarea într-o anumită perioadă a dispozițiilor

Legii nr. 138/1999

sau ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/1999

constituie o problemă legată de acțiunea în timp a normelor juridice, problemă a cărei rezolvare intră în competența instanțelor judecătorești, ținând seama și de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție. [...] Astfel fiind, aceasta nu poate constitui obiect al controlului de constituționalitate, întrucât, conform dispozițiilor

art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, «Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției». [...] Problema aplicabilității dispozițiilor

art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/1999 , prin care s-a reglementat modalitatea de salarizare a personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, vizează, de asemenea, reguli privind interpretarea și aplicarea normelor juridice care nu aparțin competenței Curții Constituționale".

De asemenea, în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2000 , Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 258/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002, prilej cu care a constatat că "plățile compensatorii și ajutoarele ce se acordă de stat cadrelor militare trecute în rezervă sau direct în retragere au fost reglementate prin acte normative succesive. Aplicarea acestor acte normative se face pe baza regulilor generale ale acțiunii în timp a normelor juridice, iar aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii, care este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. [...]

Legiuitorul este în drept să reglementeze în mod diferit, în perioade diferite și în funcție de posibilitățile existente în privința măsurilor de protecție socială drepturile ce se acordă unor categorii de cetățeni, fără să aducă atingere drepturilor anterior stabilite, precum și să determine veniturile supuse impozitării".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât excepția de neconstituționalitate invocată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/1999

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999, excepție ridicată de Ungureanu Victor, Pătrunjel Nicolae, Ciotîrlă Marcel, Alexandrescu Gheorghe, Răducan Nicolae, Crâng Georgel, Guță Radu, Homeag Ion, Filimon Mihail, Trandafir Gheorghe, Cornea Tudor, Iovănel Ștefan, Drăghicescu Vasile, Lică Nicolae, Pop Leontin Emil, Pleș Eugen, Mîrloi Gheorghe, Pomană Dorel, Mutu Ilie, Stăiculescu Nicolae, Trușcă Ion, Popescu Aristică, Brebenoiu Venus, Voicu Constantin, Iacob Constantin, Voin Gigel, Padina Ion, Berariu Ioan, Paleacu Aristică, Gavrilă Virgil, Mitroescu Marius, Mirea Ion, Mircea Ion, Duroi Rină, Milcu Gheorghe, Ungureanu Haș Nicolae, Bârlan Gheorghe, Țăpoșanu Nicolae, Dîrmon Constantin, Guran Gheorghe, Măracine Marin, Șerbănescu Adrian, Crețu Mircea, Simion Ioan, Popa Nicolae, Nica Octavian și Dincă Ionel în Dosarul nr. 1.810/CM/2004 al Curții de Apel Craiova - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2000

privind modul de stabilire a plăților compensatorii și a ajutoarelor care se acordă personalului militar, precum și a celor ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al Curții de Apel Craiova - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2005.