Decizia nr. 554/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecătoriei Pitești.

La apelul nominal răspunde Ion Romică Sandu, personal, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de exemplu prin

Decizia nr. 324 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 iulie 2005, statuând că acestea sunt constituționale. Arată că soluția adoptată este valabilă și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 11.759/2004, Judecătoria Pitești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44, 53 și art. 124 alin. (2) din Constituție. Astfel, se arată că modalitatea de calcul a cauțiunii nu este evidențiată, iar "cauțiunea poate fi de o valoare apropiată sumei ce face obiectul contestației la executare, putându-se ajunge la situația în care suspendarea executării să nu mai fie de folos". De asemenea, se arată că obligativitatea plății cauțiunii este de natură a discrimina între posibilii contestatori pe criteriul averii. Cauțiunea reprezintă o măsură de siguranță inutilă, pentru că suspendarea executării se dispune de către instanță după analizarea fondului cauzei.

Judecătoria Pitești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece condiționarea judecării capătului de cerere privind suspendarea executării silite de plată unei cauțiuni nu aduce atingere principiului statului de drept, nu creează privilegii și nu reprezintă o discriminare, obligația de plată a cauțiunii justificându-se pentru protejarea creditorului, care poate să își asigure recuperarea unui eventual prejudiciu suferit ca urmare a suspendării executării silite. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, se arată că prevederile de lege criticate nu au interzis accesul la justiție și nici nu a fost îngrădită exercitarea acestui drept, dimpotrivă, au fost stabilite condițiile în care se poate exercita acest drept. De asemenea, se arată că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispozițiile art. 44, 53 și 124 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziția de lege criticată nu vine în contradicție cu prevederile art. 16 din Constituție, deoarece egalitatea în fața legii se apreciază față de persoanele aflate în situații similare, or, obligația depunerii cauțiunii subzistă în toate cazurile în care se cere suspendarea executării silite, pentru orice parte care formulează contestație la executare.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală, se arată că nici acesta nu a fost încălcat, deoarece, potrivit alin. 3 al art. 403 din Codul de procedură civilă, autorul cererii de suspendare poate formula recurs, inclusiv în ceea ce privește cuantumul cauțiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat. De asemenea, se arată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia prevederile criticate vin în contradicție cu dispozițiile art. 44 din Constituție, deoarece procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. Se arată, în continuare, că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 53 din Constituție, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, care prevede că procedura de judecată și competența instanțelor judecătorești sunt prevăzute numai prin lege, este la latitudinea autorității legiuitoare stabilirea competenței instanței de a fixa cuantumul cauțiunii cerute pentru suspendarea executării silite, în funcție de specificul fiecărei cauze.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 44 din Constituție, arată că procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă vin în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece dispozițiile de lege criticate nu conțin norme contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii, ele fiind aplicabile nu doar unei categorii de persoane, ci oricărei persoane aflate în situațiile menționate în ipoteza normei. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, se arată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece instituirea unei obligații de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de-o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, cât privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție. Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă față de art. 53 din Constituție, se arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile de lege criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, articol introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 403 alin. 1: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44, 53 și art. 124 alin. (2) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție. Astfel, prin numeroase decizii, precum

Decizia nr. 36 din 25 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 februarie 2005,

Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004,

Decizia nr. 375 din 28 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004, și

Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a statuat că textul de lege criticat este constituțional. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează condițiile procedurale de admisibilitate a unui capăt de cerere intermediar, formulat prin cererea introductivă sau separat, în cadrul contestației la executare. Textul de lege criticat constituie o normă de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Constituția, consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții, reguli de procedură, în privința exercitării acestui drept. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor părților din proces. Pentru aceste motive, condiționarea suspendării executării silite de depunerea unei cauțiuni, în cuantum stabilit de instanța judecătorească, se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum și pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creanțelor lor, stabilite prin titluri executorii. În același timp, depunerea cauțiunii constituie o garanție în sensul că, în urma respingerii contestației la executare, creditorul va putea cere și obține despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării silite.

De asemenea, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate și sub aspectul încălcării principiului constituțional al dreptului de proprietate. Astfel, prin

Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea a reținut că procedura contestației la executare asigură garanții suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiție, cât și pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 16 din Constituție, se constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, se reține că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție nu au relevanță în cauza dedusă controlului.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecătoriei Pitești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2005.