Decizia nr. 622/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Inter Gusto" - S.R.L. în Dosarul nr. 4.481/2000 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal răspunde Gheorghe Paraschiv, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită admiterea excepției, considerând că prevederile legale criticate sunt neconstituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca nefondată, apreciind că reglementarea atribuției judecătorului-sindic de a autentifica actele juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, nu încalcă principiile constituționale ale imparțialității justiției, independenței judecătorilor și egalității în drepturi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.481/2000, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Inter Gusto" - S.R.L. în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 64/1995 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), ale art. 16, precum și ale art. 123 (devenit art. 124, după republicarea Constituției).

În legătură cu critica de neconstituționalitate formulată prin invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, referitoare la separația și echilibrul puterilor în stat, autorul excepției arată că atribuția de autentificare a actelor stabilită prin prevederile criticate în sarcina judecătorului-sindic "nu este una ce ține de puterea judecătorească, ci una care ține de serviciul de interes public reglementat de

art. 3 din Legea nr. 36/1995

privind activitatea notarilor publici".

Autorul excepției consideră că, "deși judecătorul este independent și ar trebui să se supună numai legii, în fapt, prin

art. 11 lit. j) din Legea nr. 64/1995 , republicată, i se impune să autentifice acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părți în proces și în condițiile pe care lichidatorul și terțele persoane străine de cauză le stabilesc. În acest fel, judecătorul nu mai este imparțial, ci este nevoit să se supună voinței unor terțe persoane străine de cadrul procesual, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a art. 123 alin. (2) din Constituție [devenit art. 124 alin. (2) din Constituție, republicată]".

De asemenea, autorul excepției consideră că, prin actul autentificat de către judecător, bunurile debitoarei sunt dobândite de terțe persoane, fără să achite taxele de timbru la care este obligată orice altă persoană care încheie acte translative de proprietate, încălcându-se principiul conform căruia "justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "atribuția de autentificare a actelor juridice încheiate de judecătorul-sindic nu aduce atingere independenței puterii judecătorești, iar plata taxelor aferente vânzărilor [se face], oricum, la momentul intabulării dreptului de proprietate în Cartea funciară". Se arată că, de altfel, "în speța de față, obiectul vânzării l-au constituit drepturi litigioase, iar nu un bun mobil al debitoarei".

În conformitate cu prevederile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere se arată că "din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii fundamentale reiese că reglementarea procedurii de judecată intră în competența exclusivă a legiuitorului".

În opinia Guvernului, "prin acordarea judecătorului-sindic a atribuției de a autentifica actele încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, nu se produce o ingerință a puterii judecătorești în sfera altei puteri, cu atât mai mult cu cât nici o normă constituțională nu prevede competența exclusivă a notarilor publici în activitatea de autentificare a actelor juridice".

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În motivarea acestui punct de vedere se arată că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate formulată prin invocarea dispozițiilor art. 16 din Constituție.

În legătură cu critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995

față de art. 124 din Constituție, Avocatul Poporului consideră că nu este încălcat "principiul potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, [iar] în ceea ce privește atribuțiile, precum și caracterul hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic, acestea constituie chestiuni de procedură, pe care legiuitorul este liber să le [reglementeze], în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție".

Cât privește invocarea încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, Avocatul Poporului consideră că "dispozițiile constituționale referitoare la organizarea statului român potrivit principiului separației și echilibrului puterilor nu au incidență în cauza de față".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 11 (1) : "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]

j) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică; [...]";

- Art. 30: "(1) Actele încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, vor fi supuse autentificării judecătorului-sindic.

(2) Judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de autentificare, în baza căreia actul va putea fi înscris în registrele de publicitate."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege sunt invocate prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 16 și 123 din Constituție. În realitate, din conținutul motivării excepției rezultă că autorul excepției face referire la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul statului de drept, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, precum și la cele ale art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției.

Critica de neconstituționalitate are la bază, în esență, susținerea potrivit căreia dispozițiile legale care stabilesc în sarcina judecătorului-sindic autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, prin aceea că atribuția respectivă "ține de serviciul de interes public reglementat de

art. 3 din Legea nr. 36/1995

privind activitatea notarilor publici". Sunt încălcate totodată, în opinia autorului excepției, și principiul imparțialității justiției, al independenței judecătorilor și al egalității în drepturi, întrucât prin dispozițiile legale menționate judecătorului-sindic "i se impune să autentifice acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părți în proces și în condițiile pe care lichidatorul și terțele persoane străine de cauză le stabilesc", iar terții care dobândesc bunurile debitorului sunt scutiți de taxa de timbru.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Dispozițiile legale criticate sunt cuprinse într-un act normativ care instituie o procedură specială. Or, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum și prin alte decizii, s-a statuat că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale".

Totodată, Curtea reține că din însăși economia

Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

rezultă că notarii publici nu dețin exclusivitatea în efectuarea actelor notariale. Astfel, art. 5 din lege prevede: "Actele notariale pot fi efectuate și de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, precum și de alte instituții, în condițiile și limitele prevăzute de lege".

Mai mult decât atât, în legătură cu materia reglementată prin textele legale criticate Curtea observă că însăși activitatea proprie notarilor publici este supusă controlului instanțelor judecătorești. Astfel, potrivit art. 67 din lege, "În cazul în care notarul public respinge cererea de autentificare, încheierea va cuprinde mențiunile de la art. 51 alin. 1.

Dacă se face plângere împotriva încheierii de respingere și judecătoria o admite, notarul public va da încheierea de autentificare a actului, conform hotărârii judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă, și va menționa că actul produce efecte de la înregistrarea cererii de autentificare."

În consecință, nu se poate pune problema încălcării, prin dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 din Legea nr. 64/1995 , a principiului separației și echilibrului puterilor.

Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și nici pe cele ale art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea justiției, având în vedere că autentificarea de către judecătorul-sindic a actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, este o măsură care se aplică tuturor lichidatorilor desemnați de către judecătorul-sindic în temeiul art. 28 alin. (1) din lege, care încheie astfel de acte juridice. Instituirea de către legiuitor, în sarcina judecătorului-sindic, a acestei atribuții se justifică rațional și obiectiv prin necesitatea realizării scopului legii, acela de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment ( art. 2 din Legea nr. 64/1995 ).

În ceea ce privește susținerea încălcării prin dispozițiile criticate a principiului independenței justiției, prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că este neîntemeiată. Acest principiu constituțional vizează independența justiției față de celelalte autorități publice, de puterea politică. Or, atribuția judecătorului-sindic de a autentifica acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părți în proces nu are legătură cu principiul independenței judecătorilor.

De altfel, dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate. Prin

Decizia nr. 377 din 14 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 12 decembrie 2003, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate referitoare la mai multe prevederi din

Legea nr. 64/1995 , între care și art. 23^1 alin. (1) [devenit, în actuala redactare, după republicarea legii, art. 30 alin. (1)]. În cuprinsul deciziei s-a statuat că "nici o dispoziție constituțională nu prevede dreptul sau competența exclusivă de a autentifica anumite acte, legiuitorul fiind în drept de a deroga printr-o lege de la reglementările cuprinse într-o altă lege. Pe de altă parte, dreptul judecătorului-sindic de a autentifica prin încheiere actele încheiate de lichidator, prevăzut de

art. 23^1 din Legea nr. 64/1995 , este instituit tocmai în interesul debitorului, pentru a evita grevarea patrimoniului acestuia cu noi cheltuieli pentru taxe și onorarii". Totodată, Curtea a constatat că "nici una dintre dispozițiile legale criticate nu împiedică îndeplinirea, în cadrul procedurii falimentului, a cerințelor unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să schimbe această jurisprudență, soluția adoptată în decizia menționată și considerentele care au stat la baza acesteia își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. j) și ale

art. 30 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Inter Gusto" - S.R.L. în Dosarul nr. 4.481/2000 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.