Decizia nr. 226/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55, 56 și ale art. 60 alin. 1, precum și a secțiunii "Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioniță Popa și Viorica Popa în Dosarul nr. 5.342/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2006, în lipsa autorilor excepției, legal citați, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, la cererea reprezentantului autorilor excepției, care s-a prezentat după dezbateri, a amânat pronunțarea pentru data de 7 martie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5.342/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55, 56 și ale art. 60 alin. 1, precum și a secțiunii "Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioniță Popa și Viorica Popa în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în ceea ce privește art. 55 și 56 din Codul de procedură penală, că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, prin aceea că nu precizează care sunt motivele pentru care se poate cere și obține strămutarea judecării unei cauze penale. Se arată în acest sens că sintagma "desfășurarea normală a procesului", cuprinsă în art. 55 din Codul de procedură penală, este insuficientă atât pentru partea care formulează cererea, cât și pentru magistratul care o judecă. De asemenea, faptul că admiterea sau respingerea cererii de strămutare se dispune, potrivit art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, "fără arătarea motivelor" este în contradicție cu dreptul la un proces echitabil și cu normele constituționale care consacră răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Aceasta întrucât, pe de o parte, în lipsa motivării hotărârii asupra cererii de strămutare, nici nu ar putea fi exercitată vreo cale de atac, iar, pe de altă parte, inexistența motivării hotărârii lipsește de eficiență dreptul justițiabilului la despăgubire pentru erorile judiciare. Totodată, se arată că dispozițiile secțiunii "Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul său, încalcă liberul acces la justiție și prevederile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, prin aceea că nu prevăd posibilitatea exercitării acestora. Așadar se solicită "intervenția Curții Constituționale în rectificarea imperfecțiunilor dispozițiilor procedurale din Secțiunea a II-a a Capitolului II al Codului de procedură penală, prin punerea acestor prevederi în acord cu drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Constituție".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate de autorii excepției.

Avocatul Poporului, făcând referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 55, 56 și art. 60 alin. 1, precum și secțiunea "Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 55 (Temeiul strămutării): "Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.

Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiției.";

- Art. 56 (Cererea și efectele ei): "Cererea de strămutare se adresează Curții Supreme de Justiție și trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deținute de partea care cere strămutarea.

În cerere se face mențiune dacă în cauză se găsesc arestați.

Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de președintele Curții Supreme de Justiție la primirea cererii, sau de către Curtea Supremă de Justiție după ce aceasta a fost învestită.

Cererea făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție suspendă de drept judecarea cauzei.";

- Art. 57 (Procedura de informare): "Președintele Curții Supreme de Justiție cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

Când Curtea Supremă de Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer Ministerului Justiției.

În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare cu privire la aceeași cauză, cererea de informații este facultativă.";

- Art. 58 (Înștiințarea părților): "Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, cu mențiunea că părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru soluționarea cererii.

În informațiile trimise Curții Supreme de Justiție se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora.

Când în cauza a cărei strămutare se cere sunt arestați, președintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.";

- Art. 59 (Examinarea cererii): "Examinarea cererii de strămutare se face în ședință secretă.

Când părțile se înfățișează, se ascultă și concluziile acestora.";

- Art. 60 (Soluționarea cererii): "Curtea Supremă de Justiție dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.

În cazul în care găsește cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza se mențin.

Această instanță va fi înștiințată de îndată despre admiterea cererii de strămutare.

Dacă instanța la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.";

- Art. 61 (Repetarea cererii): "Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Curții Supreme de Justiție la soluționarea cererii anterioare sau ivite după aceasta."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă prevederile constituționale cuprinse în art. 21, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 52 alin. (3), privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient. Faptul că dispozițiile art. 55 și 56 din Codul de procedură penală, privind temeiul strămutării, respectiv cererea de strămutare și efectele ei, nu precizează care sunt motivele pentru care se poate cere și obține strămutarea judecării unei cauze penale nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil câtă vreme în cadrul acestei proceduri părțile au posibilitatea să comunice Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod nemijlocit, informații și dovezi cu privire la împrejurările procesului și să își prezinte poziția față de admisibilitatea și temeinicia cererii de strămutare, invocând toate motivele care, în opinia acestora, impietează asupra "desfășurării normale a procesului". Așa fiind, exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție sunt îndeplinite, iar criticile de neconstituționalitate formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor autorilor excepției, faptul că, în condițiile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind soluționarea cererii de strămutare, hotărârea instanței asupra acestei cereri se dispune fără arătarea motivelor nu are ca efect înlăturarea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, așa încât nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a prevederilor constituționale cuprinse în art. 52 alin. (3), privind răspunderea patrimonială a statului pentru asemenea prejudicii.

Și critica potrivit căreia întreaga secțiune "Strămutarea judecării cauzei penale" din Codul de procedură penală încalcă liberul acces la justiție și normele constituționale privind folosirea căilor de atac, prin aceea că nu prevede posibilitatea exercitării acestora, este neîntemeiată. Curtea constată că principiul constituțional al liberului acces la justiție, prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală, nu are semnificația că acest drept trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și în privința tuturor căilor de atac prevăzute de lege, prin lege putând fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situații diferite. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac, deoarece prin această instanță nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.

Nici pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepției, a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală nu poate fi reținută, întrucât prevederile constituționale invocate sunt aplicabile numai în ipoteza restrângerii exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, ceea ce, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Solicitarea autorilor excepției privind "rectificarea imperfecțiunilor" dispozițiilor procedurale criticate de către Curtea Constituțională, în sensul punerii lor de acord cu drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Constituție, nu poate fi primită, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității unora dintre prevederile cuprinse în secțiunea "Strămutarea judecării cauzei penale" din Codul de procedură penală, în raport de critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 156 din 30 martie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. 1 și ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 aprilie 2004, și

Decizia nr. 528 din 11 octombrie 2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 și ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.037 din 22 noiembrie 2005. Atât soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte cu acele prilejuri, cât și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55, 56 și ale art. 60 alin. 1, precum și a secțiunii "Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioniță Popa și Viorica Popa în Dosarul nr. 5.342/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006.