Decizia nr. 573/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokâr Gâbor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gaspar Andrei și Gaspar Etelka în Dosarul nr. 4.587/2005 al Tribunalului Harghita.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că la dosarul cauzei s-au depus de către mandatarul autorilor note scrise în susținerea admiterii excepției de neconstituționalitate, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 431D/2006, ce are ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție invocată de Delia Marilena Fruman și Maria Georgeta Uzoni în Dosarul nr. 36/R/2006 al Curții de Apel Brașov Secția civilă. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 700D/2006, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție invocată de Gheorghe Păstorel Isvoranu și Veronica Isvoranu în Dosarul nr. 7.745/2005 (număr unic 5.909/300/2005) al Judecătoriei Sectorului 2 București. La apelul nominal lipsesc autorii excepției. Răspund părțile Claudia Ioana Gherghel și Lydia Teodorescu, personal, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 408D/2006, nr. 431D/2006 și nr. 700D/2006 este identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Părțile prezente sunt de acord cu această măsură a conexării cauzelor; de asemenea, și reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 431D/2006 și nr. 700D/2006 la Dosarul nr. 408D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul pe fond.

Partea Claudia Ioana Gherghel solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Partea Lydia Teodorescu adoptă punctul de vedere al autorilor excepției și susține admiterea excepției, arătând, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece limitează accesul liber la justiție pentru apărarea dreptului de proprietate, iar termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru revendicarea unui drept de proprietate, prin derogare de la dreptul comun, este foarte scurt.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 februarie 2006, 1 martie 2006 și 3 martie 2006, pronunțate în dosarele nr. 4.587/2005, nr. 36/R/2006 și nr. 7.745/2005 (număr unic 5.909/300/2005), Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și Judecătoria Sectorului 2 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Gaspar Andrei și Gaspar Etelka în Dosarul nr. 4.587/2005 al Tribunalului Harghita, de Delia Marilena Fruman și Maria Georgeta Uzoni în Dosarul nr. 36/R/2006 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și de Gheorghe Păstorel Isvoranu și Veronica Isvoranu în Dosarul nr. 7.745/2005 (număr unic 5.909/300/2005) al Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale invocate, în esență, pentru că, pe de o parte, acesta încalcă principiul imprescriptibilității dreptului la acțiune în materia constatării nulității absolute, iar pe de altă parte, legalizează acte încheiate cu fraudarea legilor în vigoare. De asemenea, se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între terții dobânditori ai unui imobil preluat în mod abuziv de stat și foștii proprietari ai unor astfel de imobile.

Tribunalul Harghita, Judecătoria Sectorului 2 București și Curtea de Apel Brașov - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul cuprins: "(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an a fost prelungit succesiv prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și principiul prevalenței legii, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, precum și art. 148 alin. (2) și (3) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, a actelor de revizuire a acestora, precum și a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, ca urmare a aderării.

De asemenea, sunt invocate, în susținerea neconstituționalității textului de lege criticat, dispozițiile art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată următoarele:

Prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

instituie un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescrierea acțiunii în constatarea nulității absolute. Această soluție a legiuitorului este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) s-a reținut că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie încălcat.

Mai mult, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la dreptul de acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Z și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001), că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia din drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".

De asemenea, în Cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii (1996), instanța de contencios european al drepturilor omului a arătat că statele părți ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea dreptului de acces la justiție.

De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, statuându-se că textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. (5),

art. 16, 21 și 44 din Constituție. În acest sens sunt Decizia nr. 91 din 4 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004,

Decizia nr. 253 din 15 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, și

Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006.

Soluția și considerentele pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând niciun element nou de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

În ceea ce privește invocarea în prezenta cauză a încălcării prevederilor art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la proprietate, prin raportare la dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție, Curtea constată că textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, ce au ca obiect dreptul de proprietate.

Referitor la invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (1) privind universalitatea, precum și în art. 148 alin. (2), (3) și (4) referitoare la prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, ca urmare a aderării, precum și la garantarea aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Gaspar Andrei și Gaspar Etelka în Dosarul nr. 4.587/2005 al Tribunalului Harghita, de Delia Marilena Fruman și Maria Georgeta Uzoni în Dosarul nr. 36/R/2006 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă, și de Gheorghe Păstorel Isvoranu și Veronica Isvoranu în Dosarul nr. 7.745/2005 (număr unic 5.909/300/2005) al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2006.