Decizia nr. 733/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mercur" - S.A. din Ploiești în Dosarul nr. 5.921/2005 al Judecătoriei Ploiești.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 1 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.921/2005, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mercur" - S.A. din Ploiești.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, întrucât instituie un termen foarte scurt - 3 zile, în care persoana nemulțumită poate formula contestație împotriva procesului-verbal prin care se stabilește modul pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită.
Judecătoria Ploiești apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, la stabilirea termenului procedural ținându-se seama de consecințele produse prin exercitarea dreptului de a formula contestație, respectiv suspendarea de drept a executării silite.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul cuprins: "Cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestația suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea. Judecata ei se face de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textului de lege criticat, de exemplu prin
Decizia nr. 158/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006. Cu acel prilej, Curtea a apreciat că "dispozițiile art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă, analizate în coroborare cu cele ale art. 399 din același cod și cu întregul sistem normativ al procedurii executării silite, nu contravin prevederilor constituționale care consacră accesul liber la justiție, așa cum fără temei susține autorul excepției, orice parte interesată sau vătămată printr-un act de executare, altul decât cel prevăzut de textul de lege criticat, având posibilitatea să se adreseze cu contestație instanței de judecată".
În ceea ce privește termenul prevăzut de lege, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Așa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, expresie a principiului constituțional referitor la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mercur" - S.A. din Ploiești în Dosarul nr. 5.921/2005 al Judecătoriei Ploiești.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.