Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1757/2006

privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.538/2003 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare

prezumat în vigoare

Data actului
6 decembrie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1030 din 27 decembrie 2006
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 4 anexe · 17.365 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 1538/2003 18 decembrie 2003 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 2, art. 3 alin. (3) și al

art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003

pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2004, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Garda Financiară este instituție publică de control, cu personalitate juridică, care exercită controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte din domeniul economic, financiar și vamal, cele care au ca efect evaziunea și frauda fiscală, organizată ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală."

2. La articolul 2, alineatele (1), (3), (4) și (5) vor avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Garda Financiară este condusă de un comisar general, funcționar public, numit în condițiile legii.

........................................................................................

(3) Comisarul general reprezintă Garda Financiară în relațiile cu terții, numește, angajează, promovează, sancționează și eliberează din funcții personalul din structura Gărzii Financiare, potrivit legii, cu avizul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru funcțiile de conducere.

(4) Comisarul general asigură, prin deciziile luate, îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce revin Gărzii Financiare potrivit dispozițiilor legale în vigoare și răspunde în fața ministrului finanțelor publice și a președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală de întreaga activitate desfășurată de unitățile din structura Gărzii Financiare.

(5) Comisarul general este ajutat în activitate de 3 comisari generali adjuncți. În absența comisarului general, Garda Financiară este reprezentată de unul dintre comisarii generali adjuncți, pe baza mandatului expres dat prin decizie de comisarul general. Comisarii generali adjuncți sunt numiți prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală."

3. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Numărul total de posturi pentru Garda Financiară este de 1.005, din care 120 de posturi pentru aparatul Comisariatului general."

4. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, numărul total de posturi pentru Garda Financiară este de 1.305, din care 150 pentru aparatul Comisariatului general, prin preluarea unui număr de 300 de posturi vacante din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților subordonate acestora. Posturile sunt alocate funcțiilor publice specifice și generale și personalului contractual, cu respectarea dispozițiilor legale. Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară vor stabili, pe bază de protocol, posturile care vor fi preluate de Garda Financiară."

5. La articolul 3, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Numărul de posturi pentru fiecare comisariat regional și pentru Comisariatul Municipiului București se distribuie din numărul total prevăzut la alin. (3^1), prin decizie a comisarului general, cu avizul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală."

6. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Comisariatul general are structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 2. În cadrul diviziilor se pot organiza servicii, birouri, compartimente funcționale, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 2, prin decizie a comisarului general, cu avizul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală."

7. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Comisariatele regionale se organizează ca unități zonale care coordonează, din punct de vedere administrativ și în vederea exercitării atribuțiilor de ordonator terțiar de credite, în limita competențelor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare, activitatea secțiilor arondate. Numărul comisariatelor regionale și secțiile județene arondate fiecărui comisariat regional sunt prevăzute în anexa nr. 2. Sediile comisariatelor regionale, al Comisariatului Municipiului București și ale secțiilor județene arondate sunt prevăzute în anexa nr. 3."

8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - Prin Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se stabilesc relațiile de coordonare, colaborare și răspundere pentru toate structurile Gărzii Financiare."

9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Secțiile județene se organizează ca unități fără personalitate juridică, în subordinea Comisariatului general, arondate din punct de vedere administrativ comisariatelor regionale și Comisariatului Municipiului București, conform anexei nr. 2."

10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Comisarii din comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului București și ai secțiilor județene au competență de control pe teritoriul județului în care își desfășoară activitatea.

(2) Din dispoziția comisarului general sau cu aprobarea scrisă a acestuia, la cererea comisarilor-șefi, pentru anumite operațiuni de control, pot participa comisari din oricare dintre comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului București și din oricare dintre secțiile județene. În situațiile operative care nu suportă amânare, aprobarea scrisă poate fi obținută ulterior începerii controlului."

11. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Atribuțiile Gărzii Financiare, stabilite potrivit legii, se aduc la îndeplinire de către comisarii Gărzii Financiare, cu respectarea deontologiei funcționarilor publici învestiți cu exercițiul autorității publice.

(2) În exercitarea atribuțiilor sale Garda Financiară efectuează controlul operativ și inopinat, sub forma controlului curent sau tematic, după caz, cu privire la:

a) participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și de combatere a activităților ilicite care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală;

b) respectarea normelor de comerț, urmărind prevenirea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite;

c) modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea operatorilor economici;

d) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege, conform competenței materiale.

(3) Garda Financiară poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale care constituie mijloace de probă, potrivit legii."

12. La articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Pentru perfecționarea personalului Gărzii Financiare, susținerea tematică la diferite acțiuni organizate de Garda Financiară sau la invitația organismelor similare din alte state, comisarul general desemnează persoanele competente, cu acordul ministrului finanțelor publice."

13. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Comisarii nou-angajați vor efectua un curs de pregătire profesională specifică în cadrul Școlii de Finanțe Publice și Vamă. Durata cursului, programa de studiu și modalitatea de evaluare a cunoștințelor dobândite se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare."

14. La articolul 18, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Numărul maxim de autoturisme și mijloace de transport speciale pentru comisariatele regionale, Comisariatul Municipiului București și secțiile județene se aprobă prin decizie a comisarului general, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute în anexa nr. 6."

15. La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Garda Financiară prevede, în bugetul de venituri și cheltuieli, cheltuieli pentru manipularea, transportul și depozitarea mărfurilor sau bunurilor supuse confiscării."

16. Modelul insignei metalice înseriate, pe suport din piele, atașabilă la uniformă, modelul legitimației de control și modelul ordinului de serviciu, prevăzute la punctele 4.5, 4.7 și 4.9 din anexa nr. 4, se înlocuiesc cu modelele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

17. Anexele nr. 1, 5 și 6 se înlocuiesc cu anexele nr. 2, 3 și 4 la prezenta hotărâre.

Articolul II

În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se va elabora Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare și se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul III

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului acestuia.

Articolul IV

Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003

pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2004, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
București, 6 decembrie 2006.
Nr. 1.757.

Anexa 1

Anexa 2 (Anexa nr. 1 la

Hotărârea Guvernului nr. 1.538/ 2003 )
Numărul maxim de posturi = 1.005, din care 120 în cadrul Comisariatului general*)
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A GĂRZII FINANCIARE
*Font 9*
┌───────────────────────┐
│
│
│
COMISAR GENERAL
│
└───────────┬───────────┘
│
┌───────────┴───────────┐
│
│
│
COMISARIAT GENERAL
│
└─┬─────────────────────┘
│
│
┌─────────────────┐
┌──────────────────────────┐
│
┌┤Serviciul juridic│
│Compartiment de colaborare│
│
││și contencios
│
│europeană și relații
├─┐
│
│└─────────────────┘
│internaționale
│ │
│
│
└──────────────────────────┘ │
│
│
┌──────────────────────────┐ ├───┼───────────────────────┤┌──────────────────┐
│Compartiment organizare și│ │
│
││Compartiment audit│
│managementul resurselor
├─┘
│
└┤public intern și
│
│umane
│
│
│inspecție internă │
└──────────────────────────┘
│
└──────────────────┘
│
┌───────────────────┼────────────┬──────────────────────────────┐
│
│
│
│
┌──────────┴────────────┐
│ ┌──────────┴────────────┐
┌──────────┴────────────┐
│COMISAR GENERAL ADJUNCT│
│ │COMISAR GENERAL ADJUNCT│
│COMISAR GENERAL ADJUNCT│
└──────────┬────────────┘
│ └──────────┬────────────┘
└──────────┬────────────┘
│
│
│
│
┌──────┴─────────┐
│
┌──────┴──────┐
┌──────┴──────┐
┌─────┴───────┐
┌─────┴──────┐
│┌────┴──────┐┌─────┴──────┐
┌──────┴─────┐┌──────┴────┐
│DIVIZIA 1
│
│DIVIZIA 6
│
││DIVIZIA 2
││DIVIZIA 3
│
│DIVIZIA 4
││DIVIZIA 5
│
│de control
│
│intervenție │
││de control ││de control
│
│-analize,
││Financiar- │
│operativ-
│
│rapidă
│
││operativ-
││operativ-
│
│sinteze,
││contabili- │
│inopinat
│
│colaborare
│
││inopinat
││inopinat
│
│metodologii,││tate,
│
│în dome-
│
│și interope-│
││în domeniul││în domeniul │
│proceduri,
││execuție
│
│niile:
│
│rabilitate
│
││produselor ││produselor
│
│norme
││bugetară,
│
│-producției, │
│cu alte
│
││accizate:
││generale de │
│-control
││investiții │
│distribuției │
│instituții
│
││tutun și
││larg consum,│
│operativ
││și logis-
│
│și
│
│de stat
│
││cafea;
││târguri și
│
│inopinat
││tică,
│
│transportului│
│-serviciul
│
││operațiuni ││oboare
│
│-tehnologia ││adminis-
│
│alcoolului
│
│de luptă
│
││de import- ││-jocuri de
│
│informației ││trativ-
│
│și petrolului│
│antifraudă
│
││export
││noroc
│
│și
││protocol,
│
└─────────────┘
└────────────┘
│└───────────┘└────────────┘
│gestiunea
││relații
│
│
│datelor
││cu publicul│
│
└────────────┘│-control
│
│
│operativ
│
┌──────────┬─┴─────┬────────────────────┐
│inopinat
│
┌─────────────┴───────┐
┌───────────┴─────────────┐
└───────────┘
│COMISARIATE REGIONALE│
│
│
│COMISARIATUL MUNICIPIULUI│
└────────┬────────────┘
│
BUCUREȘTI
│
│
│
│
└─────────────┬───────────┘
┌──────┴────────┐
┌───────┴───────┐
│Secții județene├------┘
└--------------┤Secții județene│
└───────────────┘
└───────────────┘
NOTĂ: Diviziile se organizează la nivel de direcție.

*) Începând cu 01.01.2007 numărul maxim de posturi = 1.305, din care 150 în cadrul Comisariatului General.

Anexa 3 (Anexa nr. 5 la

Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003 )

NORMA 06/12/2006

Anexa 4 (Anexa nr. 6 la

Hotărârea Guvernului nr. 1.538/2003 )
NUMĂRUL MAXIM
de autoturisme, mijloace de transport
speciale și consumul lunar de carburanți aprobat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tipul mijlocului de transport
Numărul maxim aprobat
Consumul maxim lunar
(bucăți)
de carburanți aprobat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Autoturisme pentru transportul
497
400 litri/autovehicul
comisarilor în operațiuni
specifice de control
Microbuze persoane
3
400 litri/autovehicul
Ambarcațiuni fluviale:
- cu o capacitate de 4 locuri
1
800 litri/ambarcațiune
plus echipaj
- cu o capacitate de 8-10 locuri
1
1000 litri/ambarcațiune
plus echipaj
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL:
502
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ:
1. Alocarea de drepturi, repartizarea, detalierea transferul mijloacelor de transport, indiferent de categoria lor, se fac numai cu aprobarea comisarului general al Gărzii Financiare.
2. Nu se consideră depășiri la consumul normat la mijloacele de transport consumul care la nivelul anului se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul de mijloace de transport aprobat pentru Garda Financiară.
3. Numărul de autoturisme achiziționate în perioada 1991-2005 este de 300, din care 171 sunt fabricate în perioada 1988-2000 și îndeplinesc condițiile de casare, urmând a fi scoase din uz și înlocuite prin achiziții în perioada imediat următoare.
4. Personalul navigant și de întreținere al ambarcațiunilor fluviale va fi prevăzut în statul de funcții aprobat.
----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.