Decizia nr. 927/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Doina Constanța Barbu și Elena Mariana Bârzan în Dosarul nr. 2.983/36/2005 (număr în format vechi 773/C/2005) al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, pentru minori și familie, litigii de muncă și asigurări.

La apelul nominal răspund părțile Mircea Rădulescu și Ioana Rădulescu, personal. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Părțile Mircea Rădulescu și Ioana Rădulescu depun la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.983/36/2005 (număr în format vechi 773/C/2005), Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, pentru minori și familie, litigii de muncă și asigurări a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Doina Constanța Barbu și Elena Mariana Bârzan, într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, aflată în faza de recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate au efecte retroactive, deoarece validează acte juridice încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, și anume actele de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidența

Legii nr. 10/2001 , cu condiția existenței bunei-credințe a cumpărătorului. Se susține că acest criteriu al cumpărătorului de bună-credință este discriminatoriu, generând un statut juridic special pentru o anumită categorie de cetățeni, respectiv cumpărătorii imobilelor preluate în mod abuziv de stat, față de foștii proprietari ai acestor imobile, care nu mai pot beneficia de restituirea în natură a imobilelor în cauză.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, pentru minori și familie, litigii de muncă și asigurări consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile

art. 45 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.(...)

(4) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

În opinia autoarelor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și art. 136 - Proprietatea.

Examinând excepția, Curtea constată că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală și cu o motivare similară.

Astfel, în ceea ce privește pretinsa contrarietate cu dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, că prevederile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , devenit art. 45 alin. (1), recunoscând validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare, consacră principiul tempus regit actum, iar art. 46 alin. (2) din același act normativ, devenit art. 45 alin. (2), aplicând principiul ocrotirii bunei-credințe și pe cel al aparenței în drept, nu consacră o soluție legislativă novatoare și, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.

Referitor la încălcarea dispozițiilor

art. 44 din Legea fundamentală, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, că dispozițiile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , devenit art. 45 alin. (1), au în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cărora statul a devenit proprietar. S-a mai reținut că titularul inițial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să invoce încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală criticată nu contravine principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Legea fundamentală.

De asemenea, prin

Decizia nr. 145 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a reținut că același text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale privind protecția proprietății private, deoarece, recunoscând validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credință al unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, nu consacră prevalența acestuia față de titlul proprietarului inițial.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001 , Curtea a constatat, de exemplu prin

Decizia nr. 315 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 29 octombrie 2004, și prin

Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, că acestea nu contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1), (2) și (3) și art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru considerentele acolo reținute.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 136 alin. (1)-(4) din Constituție, Curtea constată că acestea nu au relevanță în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 45 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Doina Constanța Barbu și Elena Mariana Bârzan în Dosarul nr. 2.983/36/2005 (număr în format vechi 773/C/2005) al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, pentru minori și familie, litigii de muncă și asigurări.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 decembrie 2006.