Decizia nr. 916/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal este prezentă partea Andi Cristian Mihai, asistată de avocat Dumitru Rădescu, care reprezintă și partea Dumitru Mihai. Răspunde, de asemenea, reprezentantul părții Nelu Mihai, avocat Ioana Munteanu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că Niculae Dercaci a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Având cuvântul, reprezentanții părților prezente solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. Avocatul Dumitru Rădescu depune și concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 6.600/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Niculae Dercaci în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 173 din același cod sunt neconstituționale, deoarece "partea vătămată, victima unei infracțiuni, este neprotejată în raport cu autorul faptei care are dreptul la apărare obligatoriu, deși toți cetățenii sunt egali, iar dreptul la apărare este garantat." În ceea ce privește art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, se susține că este neconstituțional, întrucât reglementează numai calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de instanță la soluționarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Se arată că aceasta "reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare a părții vătămate care este astfel pusă în imposibilitatea de a beneficia de un proces echitabil și de a dovedi vinovăția învinuitului sau inculpatului, fiind discriminată în raport cu învinuitul sau inculpatul căruia legea îi oferă o cale suplimentară de atac (apelul) și deci o nouă posibilitate de a se apăra." În concluzie, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate "în sensul că să se prevadă în norma legală apărarea obligatorie și pentru partea vătămată, iar împotriva hotărârii pronunțate privind plângerea formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală să se poată declara apel și apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic."

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi a cetățenilor și, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiție și dreptul la apărare al persoanei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 171 alin. 3, art. 173 și 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin Încheierea din 30 mai 2006, dispozițiile art. 173 alin. 1 și 3, precum și cele ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au fost modificate prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, fiind păstrată soluția legislativă de principiu criticată de autorul excepției. Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității textelor de lege criticate, în actuala redactare.

Prevederile legale ce fac obiectul excepției au următorul cuprins:

- art. 171 alin. 3: "În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";

- art. 173: "Apărătorul părții vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezența părții căreia îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii.

În cursul judecății, apărătorul exercită drepturile părții pe care o asistă.

Când organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător."

- Art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."

Dispozițiile constituționale invocate ca fiind încălcate sunt cuprinse în art. 16 privind "Egalitatea în drepturi", în art. 21 privind "Accesul liber la justiție", respectiv dreptul la un proces echitabil, și în art. 24 privind "Dreptul la apărare".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

I. Astfel, critica potrivit căreia art. 171 alin. 3 și art. 173 din Codul de procedură penală nu prevăd asistența juridică obligatorie și pentru partea vătămată, ceea ce, în opinia autorului excepției, încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi și dreptul la apărare, nu poate fi reținută. Aceasta întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, dreptul la asistență juridică nu presupune, în mod automat, dreptul la asistență juridică obligatorie. În acest sens, prin

Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, criticate în raport de art. 16 și art. 24 din Constituție, Curtea a reținut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat de Legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și situațiile în care consideră că este necesar. În concluzie, Curtea a statuat că dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale chiar dacă nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată.

Argumentele care au fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt valabile și în ceea ce privește dispozițiile art. 173 din același cod, întrucât în legătură cu acest text de lege nu au fost formulate critici distincte.

II. În ceea ce privește critica art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității acestui text de lege, în raport de aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză și față de motivări similare. Astfel, prin

Decizia nr. 294 din 28 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 20 aprilie 2006, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reținute, că art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 24 privind "Dreptul la apărare".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția pronunțată prin decizia menționată, cât și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

De altfel, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției solicită completarea textelor de lege criticate "în sensul că să se prevadă în norma legală apărarea obligatorie și pentru partea vătămată, iar împotriva hotărârii pronunțate privind plângerea formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală să se poată declara apel și apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic." Asemenea critici nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , analizează constituționalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată în raport de normele și principiile Constituției.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art 1.-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 decembrie 2006.