Decizia nr. 914/2006
referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) și lit. b) și ale art. 282^1 din Codul de procedură civila
prezumat în vigoare
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Tudorel Toader - judecator
Ion Tiuca - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^1 din Codul de procedură civila, excepție ridicata de Societatea Comerciala "Fructexport International" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.631/2005 al Tribunalului Dambovita - Sectia comerciala și de contencios administrativ.
La apelul nominal raspunde, pentru autorul excepției, avocatul G.G. Florescu, lipsa fiind partea Societatea Comerciala "Beneton Serv" - S.R.L. din comuna Bezdead, județul Dambovita, față de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul autorului excepției solicita admiterea excepției de neconstitutionalitate, aratand ca dispozitiile de lege criticate instituie un tratament discriminatoriu în cadrul aceleiasi categorii de persoane, pe criterii valorice, stabilind totodata numărul gradelor de jurisdictie la care au acces justițiabilii.
Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstitutionalitate ca neintemeiata.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.631/2005, Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civila, excepție ridicata de Societatea Comerciala "Fructexport International" - S.R.L. din București.
Desi, prin incheierea instanței de judecată, Curtea a fost sesizata numai cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civila, din examinarea notelor scrise, depuse de autorul excepției în motivarea acesteia, rezultă ca au fost criticate ca fiind neconstitutionale și dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) și b) din Codul de procedură civila.
În motivarea excepției de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca reglementarea în mod diferentiat a cailor de atac ce pot fi urmate în cauze având ca obiect imparteala de bunuri, în functie de valoarea bunurilor de impartit, contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 4, 16, art. 21 alin. (1) și (3), art. 73 alin. (1) și ale art. 115 alin. (6) și (7).
Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala și de contencios administrativ apreciaza ca excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civila este neintemeiata.
În acest sens, arata ca reglementarea criticata nu cuprinde elemente care să atraga încălcări ale drepturilor constitutionale la care face referire autorul excepției.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 282^1 din Codul de procedură civila sunt constitutionale. În acest sens, invoca
Decizia nr. 380/2006 , prin care Curtea Constituțională a statuat ca reglementarea criticata nu contravine prevederilor art. 4, 16 și 21 din Legea fundamentala. În ceea ce priveste celelalte prevederi constitutionale invocate, considera ca acestea nu au incidența în cauza de fața.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecatorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, sustinerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine urmatoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizata și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , sa solutioneze excepția de neconstitutionalitate.
Curtea observa ca, dintr-o posibila eroare, instanța de judecată nu a sesizat instanța de contencios constituțional și nici nu s-a pronuntat asupra excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) și b) din Codul de procedură civila ridicate de autorul acesteia, asa cum reiese din examinarea notelor scrise depuse la dosar.
În aceste condiții, Curtea urmeaza a se pronunță și asupra acestor dispozitii, astfel încât obiectul excepției de neconstitutionalitate îl constituie atât dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) și b), astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedura civila, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, cat și ale art. 282^1 din acelasi cod.
Dispozitiile de lege criticate au urmatorul continut:
Articolul 2
pct. 1 lit. a) și b): "Tribunalul judeca:
1. în prima instanța:
a) procesele și cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în aceasta materie al caror obiect este neevaluabil în bani;
b) procesele și cererile în materie civila al caror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de imparteala judiciara, a cererilor în materia succesorala, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de tertii vatamati în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;";
Articolul 282
^1: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în prima instanța în cererile introduse pe cale principala privind pensii de întreținere, litigii al caror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civila, cat și în materie comerciala, actiunile posesorii, precum și cele referitoare la inregistrarile în registrele de stare civila, luarea masurilor asiguratorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
Hotărârile instanțelor judecătorești prin care se solutioneaza plangerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdictionala și ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."
Autorul excepției sustine ca textele de lege criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 4 privind egalitatea între cetățeni, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (1) privind categoriile de lege și ale art. 115 alin. (6) și (7) referitoare la delegarea legislativa.
Examinand excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor
art. 282^1 din Codul de procedură civila, prin Decizia nr. 226 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, și
Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalitatii cetatenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea a retinut, în esenta, ca diferentierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale și, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminari pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constitutie, de natura sa aduca atingere principiului egalitatii cetatenilor în fața legii. Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situații, care impune solutii legislative diferite în vederea asigurarii celeritatii solutionarii cauzelor aflate pe rolul instanțelor.
Tot cu acel prilej, referitor la prevederile constitutionale ale
art. 21 privind accesul liber la justiție, prin Decizia Plenului nr. 1/1994
Curtea a stabilit că nu se poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate caile de atac.
Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cat și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de fața.
Referitor la celelalte norme constitutionale invocate, Curtea constata ca acestea nu pot fi reținute ca relevante pentru solutionarea excepției de neconstitutionalitate. Pentru aceleasi argumente care au stat la baza demonstrarii netemeiniciei excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civila, Curtea retine că nu poate fi primita nici critica de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) și b) din acelasi cod.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUTIONALA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) și lit. b) și ale art. 282^1 din Codul de procedură civila, excepție ridicata de Societatea Comerciala "Fructexport International" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.631/2005 al Tribunalului Dambovita - Sectia comerciala și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în sedinta publică din data de 14 decembrie 2006.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.