Decizia nr. 81/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Publiserv" - S.A. din Zalău în Dosarul nr. 1.419/84/2006 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, lichidator Vasile Nicorici, prin consilier juridic Oliviu Puie cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezentă susține, în esență, că dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , fiind reglementări anterioare revizuirii Constituției, contravin prevederilor art. 52 alin. (1) și (2) și ale art. 126 alin. (6) teza întâi din Legea fundamentală, precum și ale

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Întrucât, prin

Decizia nr. 349/2003 , Curtea Constituțională a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ de constatare, apreciază că plângerea contravențională ar trebui soluționată de o instanță de contencios administrativ, așa cum este stabilită competența materială în cazul recursului. Oricum, instituirea unei alte proceduri de judecată, derogatorie de la normele

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , revine unei legi organice, și nu unei legi de natură ordinară, cum sunt

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sau

Legea nr. 180/2002

de aprobare a ordonanței criticate. În plus, menționează că dreptul de acces la instanță, conferit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune și accesul la un tribunal specializat și solicită, pentru toate aceste motive, admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public menționează că argumentele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 359/2003

nu pot fi reiterate și în cauza de față, situația fiind diferită. Mai mult decât atât, regimul juridic al contravențiilor, reglementat de

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , nu este supus legii organice, iar legiuitorul poate stabili, în temeiul atribuțiilor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, reguli de procedură diferite, în funcție de diverse criterii, printre care și natura și gravitatea cauzei, astfel încât plângerea contravențională să fie soluționată în fond de judecătorie, iar în recurs de o instanță specializată, respectiv secția de contencios administrativ a tribunalului. Ca atare, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.419/84/2006, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Publiserv" - S.A. din Zalău într-un recurs împotriva unei sentințe civile având ca obiect o plângere contravențională.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituție, raportat la art. 52 alin. (1) și (2) din aceasta, precum și dispozițiilor speciale în materia recursului paralel instituite prin

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Potrivit

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , competența de soluționare a plângerii în materie contravențională revine judecătoriei. Totodată, prin

Decizia nr. 349/2003 , Curtea Constituțională a stabilit în mod expres că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de constatare. Ca atare, devin aplicabile prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție și ale

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , însă textul de lege criticat conține norme de procedură derogatorii, fără a fi cuprins într-un act normativ de rang organic, așa cum prevede norma constituțională invocată. Mai mult, prin dispozițiile de lege supuse examinării, legiuitorul a instituit o "soluție inedită în ceea ce privește recursul împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie, soluționarea acestuia fiind dată în competența secției de contencios administrativ a tribunalului". Așadar, reglementând căile de atac în materie contravențională, legea cadru în această materie -

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

- "consacră un sistem mixt în care judecata în fond are loc la instanța de fond (judecătoria), iar soluționarea recursului revine instanței de contencios administrativ specializate".

În concluzie, solicită ca, prin decizia pe care o va pronunța, Curtea Constituțională, în baza art. 154 alin. (1) din Constituție, să admită excepția și să constate că dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

"nu mai sunt în vigoare, acestea fiind contrare art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituție, raportat la art. 52 alin. (1) și (2) din aceasta, precum și dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ".

Tribunalul Sălaj - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În esență, arată că procesul-verbal contestat în speță nu are atributele unui act administrativ în sensul

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , iar singura modalitate de a se anula sau modifica procesul-verbal de contravenție este aceea reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 .

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstitu-ționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sunt constituționale. Aceasta deoarece ele nu contravin regulilor constituționale consacrate de art. 126 alin. (6) teza întâi și art. 52 din Legea fundamentală, potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Totodată, textul de lege criticat conține norme de procedură privind competența materială de soluționare a plângerilor în materie contravențională, ceea ce reprezintă opțiunea legiuitorului, aceasta fiind în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstitu-ționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, având următorul cuprins: "(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția."

În motivarea excepției autorul acesteia invocă prevederile constituționale ale art. 52 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 126 alin. (6) teza întâi privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că argumentele formulate în susținerea sa vizează, în esență, aspectul referitor la competența materială de soluționare a plângerii contravenționale, reglementată prin

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor. În opinia autorului, această competență ar trebui să revină unei instanțe specializate, astfel cum competența de soluționare a recursului este atribuită secției de contencios administrativ a tribunalului, invocând în acest sens considerentele reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 349/2003 , prevederile art. 52 alin. (1) și (2) și ale art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituție, precum și ale

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Cât privește referirile autorului excepției la argumentele expuse în

Decizia nr. 349/2003 , Curtea constată că prin această instanță de contencios constituțional a stabilit că "persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege". S-a mai reținut, cu același prilej, că "din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată și responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare". Or, aceasta nu poate duce la concluzia susținută de autorul excepției că soluționarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții urmează regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin

Legea nr. 554/2004 .

În legătură cu pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din ordonanța criticată față de prevederile art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 797 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 14 decembrie 2006, instanța de contencios constituțional a statuat că textul legal examinat nu contravine normelor constituționale invocate, arătând, cu acel prilej, că "prin reglementările criticate legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiții optime, a acestor drepturi constituționale". Mai mult, Curtea a reținut că textul de lege atacat reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenței atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituție legiuitorului, care poate institui, pentru situații deosebite, reguli speciale în ceea ce privește stabilirea competenței instanțelor de judecată și a procedurii de judecată.

Întrucât, față de considerentele și soluția pronunțată de Curte prin decizia menționată, nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba această jurisprudență, cele reținute cu acel prilej își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că, potrivit

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Cât privește critica de neconstituționalitate a textului de lege atacat față de prevederile art. 52 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Normele constituționale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condițiile și în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de față este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravențional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăsește printre cele strict și limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituție, în privința cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. Totodată, așa cum s-a arătat deja, actul normativ atacat pune la dispoziția persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este garantat accesul liber și efectiv la justiție.

Curtea constată, de asemenea, că invocarea dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

nu poate fi primită, deoarece controlul constituționalității prevederilor legale are loc numai prin raportare la norme constituționale sau cuprinse în convenții și tratate la care România este parte, și nu la alte dispoziții sau acte normative din legislația internă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Publiserv" - S.A. din Zalău în Dosarul nr. 1.419/84/2006 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2007.