Decizia nr. 286/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Muhammad Nasim Tarik în Dosarul nr. 12.122/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă traducătorul autorizat desemnat în cauză.

Magistratul-asistent arată că partea Oficiul Național pentru Refugiați a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12.122/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Muhammad Nasim Tarik într-o cauză având ca obiect judecarea plângerii formulate împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați asupra unei cereri de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției se arată, în esență, că textul criticat din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. Se arată că, în ipoteza admiterii de către instanță a unei plângeri formulate împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați, solicitantul dreptului de azil nu cunoaște motivele reținute de instanță ca relevante în acordarea statutului de refugiat, astfel încât acesta este obligat să declare recurs indiferent de soluția pronunțată de instanță, spre deosebire de Oficiul Național pentru Refugiați, care va declara recurs numai atunci când soluția pronunțată de instanța de fond îi este nefavorabilă. Autorul excepției susține că dispozițiile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , care instituie termenul de declarare a recursului în 5 zile de la pronunțare, nesocotesc dreptul refugiaților de acces liber și facil la instanțele de judecată, statuat prin art. 16 alin. (1) din Convenția de la Geneva. În continuare, compară durata acestui termen cu termenele de introducere a recursului stabilite de regulile de procedură civilă, de procedură penală și în contencios administrativ și conchide că se creează o situație nefavorabilă solicitanților statutului de refugiat.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate, devenite

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006 , sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006.

Prevederile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

au fost preluate în cuprinsul

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006 . Prin urmare, Curtea va exercita controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, care au următorul cuprins:

"(1) Împotriva hotărârii instanței contestatarul sau Oficiul Național pentru Refugiați poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. (...)

(4) În cazul în care recursul a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1), solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării recursului."

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil. De asemenea, se invocă și nerespectarea art. 16 paragrafele 1 și 2 din Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la 28 iulie 1951 la Geneva, la care România a aderat prin

Legea nr. 46/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, referitor la accesul oricărui refugiat în fața tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, raportat la textele constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) - "Dreptul internațional și dreptul intern", ale art. 18 alin. (2) privind dreptul de azil și ale art. 20 alin. (2) - "Tratatele internaționale privind drepturile omului".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare identică.

De exemplu, prin

Decizia nr. 898 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a respins excepția și a statuat că textul de lege criticat nu conține norme contrare prevederilor convenționale invocate. Împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, solicitantul poate formula plângere în fața instanței de judecată, în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare a acesteia, iar hotărârea instanței poate fi atacată, la rândul ei, cu recurs, în condițiile prevăzute de

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 . Pe de altă parte, solicitantul nu este supus riscului de a fi expulzat până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, deoarece recursul este suspensiv de executare. Astfel, Curtea observă că drepturile procedurale ale solicitantului sunt garantate și nu contravin prevederilor Convenției din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților și nici altor documente juridice internaționale în materie de refugiați, referitoare la minimul de garanții procedurale pe care România, în calitate de stat parte, are obligația să le asigure.

Cele statuate în decizia pronunțată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Muhammad Nasim Tarik în Dosarul nr. 12.122/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2007.