Decizia nr. 329/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 teza întâi și art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu în Dosarul nr. 10.571/3/2006 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, asistat de avocat, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că o hotărâre judecătorească pronunțată anterior admiterii unui recurs în interesul legii nu poate fi modificată în sensul stabilit de hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă aceasta ar fi pentru inculpat o lege penală mai favorabilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea unitară a legii, și nu reformarea hotărârii judecătorești. În subsidiar, se mai apreciază că, în măsura în care excepția vizează interpretarea sau aplicarea legii, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 10.571/3/2006, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 și art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu într-un litigiu având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției autorul acesteia apreciază că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii trebuie să își găsească aplicabilitatea și cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate anterior admiterii unui asemenea recurs.

Tribunalul București - Secția I penală apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală au ca scop asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor penale și de procedură penală pe întreg teritoriul țării, fără ca prin dezlegarea dată să se încalce principiul egalității cetățenilor în fața legii. Totodată, se arată că este de competența legiuitorului să reglementeze în privința aplicabilității interpretărilor date de instanța supremă, fără a se încălca astfel prevederile art. 21 din Constituție.

În ceea ce privește art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, se apreciază că acest text nu instituie privilegii sau discriminări și reprezintă o garanție a accesului liber la justiție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textele criticate nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare și nici nu încalcă accesul liber la justiție. Se mai consideră că este de competența exclusivă a legiuitorului de a stabili competența și procedura de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 414^2 alin. 3 și art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală. Totuși, astfel cum rezultă din motivarea excepției, Curtea observă că se contestă constituționalitatea numai a tezei întâi a prevederilor art. 414^2 alin. 3 și art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, texte asupra cărora urmează a se pronunța prin prezenta decizie. Aceste texte legale au următorul cuprins:

- Art. 414^2 alin. 3 teza întâi: "Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.";

- Art. 461 alin. 1 lit. d): "Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...]

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală consacră instituția recursului în interesul legii, cale extraordinară de atac. Rațiunea instituirii recursului în interesul legii este aceea de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, și nu de a se reforma hotărârile judecătorești definitive. În acest sens, teza întâi a alin. 3 al art. 414^2 din Codul de procedură penală prevede că soluțiile pronunțate în recursurile în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate.

În consecință, Curtea reține că această soluție legislativă nu încalcă cu nimic prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, aplicându-se tuturor persoanelor, fără privilegii sau discriminări, dar fără a avea efect asupra hotărârilor judecătorești anterior pronunțate. Nici accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate, având în vedere faptul că deciziile pronunțate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele ierarhic inferioare, acestea urmând să țină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.

Curtea, prin

Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, a stabilit că dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală sunt constituționale, constituind norme de procedură, adoptate conform art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. Curtea a reținut că art. 461 din Codul de procedură penală prevede, limitativ, cazurile în care se poate face contestație la executare. Contestația la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Ca atare, prin dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul egalității în drepturi.

Cu același prilej, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu îngrădește liberul acces la justiție, întrucât contestația la executare reprezintă în sine o garanție a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale, cum este și cea privind cazurile în care se poate face contestație la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă liberul acces la justiție.

Soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 teza întâi și art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu în Dosarul nr. 10.571/3/2006 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2007.