Decizia nr. 437/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 86/2006 8 noiembrie 2006 (prevederi anume) privind organizarea activității practicienilor în insolvență
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 , excepție ridicată de Denisa Mărăcine în Dosarul nr. 7.027/3/2004 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia. Arată că
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006
contravine prevederilor art. 108 alin. (3) din Constituție, deoarece modifică o lege organică, iar, potrivit principiului simetriei juridice, o normă organică poate fi modificată numai printr-o altă normă de aceeași natură. Sunt încălcate și dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu este motivată existența situației extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată. Textul de lege criticat este în contradicție și cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece înlătură posibilitatea formulării unei cereri de recuzare/ abținere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. Arată că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea art. 108 alin. (3) din Constituție, întrucât Guvernul poate emite ordonanțe de urgență și în domenii care fac obiectul legilor organice. De asemenea, este neîntemeiată și critica privind îngrădirea, prin
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 , a liberului acces la justiție, deoarece aspectele menționate de autorul excepției sunt de competența judecătorului-sindic.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7.027/3/2004, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 , excepție ridicată de Denisa Mărăcine într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii acesteia de recuzare a administratorului judiciar Societatea Comercială "General Group Expert" - SRL.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 108 alin. (3) și ale art. 115 alin. (1) din Constituție, deoarece, făcând parte dintr-o ordonanță de urgență, modifică o lege organică. Totodată,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006
este contrară și prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu a fost justificată emiterea sa de existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată.
Autorul excepției mai arată că abrogarea, prin textul de lege criticat, a
art. 19 din Legea nr. 85/2006
a înlăturat posibilitatea introducerii unei cereri de recuzare/abținere a administratorului/lichidatorului judiciar, fiind îngrădit accesul liber la justiție, garantat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.
Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât este în neconcordanță cu normele de tehnică legislativă. Pe de altă parte, o lege organică poate fi modificată numai printr-o normă de natura legii organice, iar emiterea ordonanței de urgență nu a fost justificată de existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată.
În conformitate cu prevederile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, având în vedere că ordonanțele de urgență se emit fără abilitarea Guvernului, printr-o lege specială de abilitare, iar reglementarea în domenii ce fac obiectul legilor organice nu este interzisă. În ceea ce privește existența situației extraordinare, arată că aceasta s-a motivat prin urgența îndeplinirii angajamentelor asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006
privind organizarea activității practicienilor în insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, care au următorul cuprins: "(1)Dispozițiile
art. 19 alin. (6) și (7) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, precum și orice altă dispoziție contrară prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se abrogă."
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 108 alin. (3) și ale art. 115 alin. (1) privind emiterea de către Guvern a ordonanțelor în baza unei legi speciale de abilitare și ale art. 115 alin. (4) privind emiterea ordonanțelor de urgență.
Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește critica dispozițiilor
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006
referitoare la îngrădirea accesul liber la justiție, garantat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea reține că este neîntemeiată.
Articolul 19
privind procedura insolvenței, abrogat de textul criticat, prevedea la alin. (6) cazurile de incompatibilitate cu calitatea de lichidator (expert în insolvență), iar la alin. (7) era reglementată obligația de abținere a administratorului judiciar/lichidatorului aflat în situația prevăzută de
art. 149 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, și anume dacă avea într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare societății, ori erau interesați soția, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv. În cazul în care nu se conforma obligației de abținere, administratorul judiciar/lichidatorul putea fi recuzat conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Examinând
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 , Curtea observă că aceasta este un act normativ special pentru reglementarea activității practicienilor în insolvență. Art. 28 din ordonanța de urgență prevede cazurile de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de practician în insolvență, iar potrivit art. 35 lit. a), calitatea de practician în insolvență se suspendă pe durata existenței incompatibilității. Potrivit
art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 , desemnarea administratorului judiciar și a lichidatorului aparține atribuțiilor judecătorului-sindic, iar hotărârea sa luată în această privință, conform art. 12 alin. (1) din lege, poate fi atacată cu recurs. În aceste condiții nu se mai justifică aplicarea normelor din dreptul comun privind abținerea și recuzarea în privința administratorului judiciar și a lichidatorului. Accesul la justiție al celui care consideră că interesele sale legitime au fost lezate prin desemnarea administratorului judiciar sau a lichidatorului este asigurat în condițiile menționate.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate prin invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) privind emiterea ordonanțelor de urgență, Curtea constată că nu poate fi primită. Existența situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată a fost motivată în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2006
prin aceea că "amendarea reglementării profesiei de practician se impune cu stringență în noul context de liberalizare a legislației comunitare în materia liberei circulații a serviciilor (Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale)".
În sfârșit, referitor la susținerea autorului excepției că ordonanța de urgență nu ar putea fi emisă în domenii aparținând legilor organice, Curtea reține, în conformitate cu art. 115 alin. (1) din Constituție, că emiterea de ordonanțe de către Guvern este limitată la domenii care nu fac obiectul legii organice, numai în ceea ce privește ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare. Această limitare nu privește și ordonanțele de urgență pe care Guvernul le poate emite în mod excepțional, în condițiile în care Constituția nu interzice reglementarea prin ordonanță de urgență emisă în temeiul art. 115 alin. (4) a unor domenii ce fac obiectul legilor organice și, în consecință, nici modificarea ori abrogarea unor legi organice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 77 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006
privind organizarea activității practicienilor în insolvență, excepție ridicată de Denisa Mărăcine în Dosarul nr. 7.027/3/2004 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.