Decizia nr. 793/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chivari în Dosarul nr. 331/R/296/2006 al Judecătoriei Satu Mare.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 331/R/296/2006, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chivari în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, precizarea în cuprinsul art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, care condiționează excepția de prevederea "legii", nu reprezintă o garanție suficientă pentru asigurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivă, nu face decât să alimenteze inechitățile în domeniul penal, autorizând un amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale. Procedurile administrative de control ce precedă întocmirea proceselorverbale și a actelor de constatare semnalate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală nu satisfac exigențele procedurale impuse de dreptul la un proces echitabil. Astfel, textul de lege criticat conferă acestor acte vocația de a fi folosite ulterior ca mijloace de probă în procesul penal (cu privire la faptele și împrejurările de fapt constatate, precum și cu privire la explicațiile persoanelor la care se referă și ale martorilor asistenți), fără a fi respectate cerințele referitoare la egalitatea de arme, contradictorialitatea, obligarea de motivare a actelor judiciare, comunicarea probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independența și imparțialitatea autorităților justiției, respectarea prezumției de nevinovăție și garantarea exercitării drepturilor apărării. Prin urmare, aceste acte nu ar putea fi convertite în mijloace de probă în procesul penal fără să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece provin de la organe de stat din afara celor judiciare, de regulă de natură administrativă. Așa fiind, independența și imparțialitatea justiției sunt puse în pericol, întrucât s-a creat posibilitatea ca judecătorii să își întemeieze soluția de condamnare pe acte întocmite în afara procesului penal.

În acest context autorul excepției mai arată că domeniul de aplicare al autorității de lucru judecat în procesul penal este delimitat de diferența de competență funcțională, fundamentată pe independența fiecărui judecător. Or, deși decizia administrativă nu are autoritate de lucru judecat, folosirea ei în procesul penal antrenează imposibilitatea pentru cel interesat de a contesta în fața jurisdicției administrative exactitatea faptelor stabilite de judecătorul represiv.

În acest sens se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, și anume cauzele Funke împotriva Franței, 1993, Fayed împotriva Regatului Unit, 1994 și Saunders împotriva Regatului Unit, 1996.

Judecătoria Satu Mare opinează că pentru proceseleverbale și actele de constatare emise de alte organe s-ar impune o recalificare cu o conotație de sursă de informare pentru organul de urmărire penală și nu convertirea acestora în mijloace de probă în procesul penal. Astfel, prin folosirea acestor mijloace de probă, indiferent de conținutul lor concret și de natura faptei imputate acuzatului, în condițiile în care procedurile administrative sunt supuse altor exigențe, este discutabilă respectarea cerințelor impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului liberului acces la justiție, întrucât întreaga activitate desfășurată de procuror și de organele de urmărire penală, precum și întreg probatoriul administrat sunt supuse controlului instanței judecătorești. Mai mult, împotriva proceselor-verbale și a actelor de constatare, considerate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală ca mijloace de probă, se poate formula contestație ce se soluționează atât pe cale administrativă de către organul competent, cât și de către o instanță de judecată independentă și imparțială, instituită de lege, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicție.

Dispozițiile legale invocate nu sunt de natură să aducă atingere principiului unicității și imparțialității justiției și nici principiului independenței judecătorilor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 90 alin. 2, cu denumirea marginală Procesulverbal ca mijloc de probă, și art. 214 alin. 5, cu denumirea marginală Actele încheiate de unele organe de constatare, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- art. 90 alin. 2: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";

- art. 214 alin. 5: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi invocate și în prezenta cauză și cu motivări similare. Astfel, prin

Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, și

Decizia nr. 331/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate ce vizau dispozițiile art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, statuând în esență că nu contravin dreptului părților la un proces echitabil, întrucât procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanța de judecată pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părți, în condițiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere unicității și imparțialității justiției și nici independenței judecătorilor, întrucât instanța judecătorească este cea care apreciază asupra concludenței și utilității probelor, iar cu ocazia deliberării, tot instanța de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor, care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chivari în Dosarul nr. 331/R/296/2006 al Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2007.