Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1030/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale

prezumat în vigoare

Data actului
13 noiembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 813 din 28 noiembrie 2007
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 11.251 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 31/1990 16 noiembrie 1990 (prevederi anume) privind societățile comerciale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 132 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoșani în Dosarul nr. 5.224/40/E/2006 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde partea Dumitru Dănuț Leonte, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autorul excepției a solicitat amânarea judecării cauzei, deoarece apărătorul ales este plecat din țară.

Partea prezentă solicită respingerea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că de la data invocării excepției și până în prezent a existat timp suficient pentru angajarea unui apărător.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei, apreciind că aceasta nu este temeinic motivată, în sensul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Având cuvântul, partea Dumitru Dănuț Leonte solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece nu sunt încălcate prevederile constituționale invocate în motivarea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.224/40/E/2006, Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 132 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoșani într-o cauză având ca obiect judecarea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile

art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990

contravin dispozițiilor constituționale, referitoare la proprietatea privată și libertatea economică, deoarece sunt de natură a crea instabilitate în cadrul activității unei societăți comerciale și de a îngrădi dreptul la liberă inițiativă, prin acordarea posibilității oricărei persoane interesate de a ataca în instanță hotărârile adoptate de adunarea generală a acționarilor.

Se mai susține că prevederile art. 132 alin. (5), potrivit cărora cererea de anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat, contravin dispozițiilor art. 21, 24 și 126 din Legea fundamentală, fără a se arăta motivele de neconstituționalitate.

Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat reprezentând transpunerea legislativă a principiului constituțional al liberului acces la justiție. Se mai arată că acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor, contrare legii sau actului constitutiv, reprezintă o măsură de protecție a acționarilor minoritari care se consideră vătămați printr-o astfel de hotărâre.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 132 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, raportate la art. 21, 24, 44 și 45 din Constituție, este neîntemeiată. În ceea ce privește referirea pe care autoarea excepției o face la art. 126 din Constituție, apreciază că aceste dispoziții nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile constituționale criticate constituie norme de procedură, a căror reglementare este în competența exclusivă a legiuitorului, instituind o măsură de protecție a acționarilor minoritari care se consideră vătămați printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrare legii sau actului constitutiv.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie prevederile

art. 132 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, modificate prin

art. I pct. 76 din Legea nr. 441/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, potrivit cărora: "(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.

(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată. [..]

(5) Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat."

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prin aceste dispoziții de lege sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 -Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică și art. 126 - Instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Prevederile

art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate într-o cauză în care motivarea excepției era similară celei din prezenta cauză, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la cele privind libertatea economică (art. 45).

Astfel, prin

Decizia nr. 250 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 13 aprilie 2006, Curtea, respingând excepția, a statuat că textul de lege criticat reprezintă o consacrare în plan legislativ a principiului constituțional al accesului liber la justiție. S-a arătat că reglementarea instituită de

art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990

constituie o măsură de protecție a acționarilor minoritari care se consideră vătămați printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrară legii sau actului constitutiv, aceștia putându-se adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.

De asemenea, în decizia menționată, Curtea a apreciat că nu poate fi primită susținerea autorului excepției potrivit căreia introducerea în justiție, în mod abuziv, a unor acțiuni în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor are drept scop blocarea activității societății.

Astfel, conform

art. 133 din Legea nr. 31/1990 , intentarea acțiunii în anulare nu este suspensivă de executare a hotărârii atacate, suspendarea executării pronunțându-se prin ordonanță președințială, cu posibila obligare a reclamantului la plata unei cauțiuni. Aceste prevederi ale legii reprezintă garanții procesuale de natură să evite introducerea șicanatorie a acțiunilor de anulare a hotărârilor adunărilor generale ale societăților comerciale.

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței în această materie.

De altfel, se constată că instituirea posibilității acționarilor minoritari care se consideră vătămați printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrară legii sau actului constitutiv, de a o ataca în justiție este în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, cu atât mai mult cu cât cadrul juridic instituit de legiuitor pentru exercitarea dreptului de proprietate nu trebuie să contravină intereselor generale sau intereselor particulare ale unor subiecte de drept.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990

potrivit cărora cererea de anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat, se constată că acestea reprezintă norme de procedură, a căror instituire, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, este de competența exclusivă a legiuitorului, și nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 132 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoșani în Dosarul nr. 5.224/40/E/2006 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.