Decizia nr. 1038/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 95/2006 14 aprilie 2006 (prevederi anume) privind reforma în domeniul sănătății
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 451 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Clara Romila în Dosarul nr. 1.310/99/2007 al Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la
Decizia nr. 298 din 29 martie 2006 , pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.310/99/2007, Tribunalul Iași - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 451 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Clara Romila.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1) și ale art. 52 alin. (1) din Constituție, fără a arăta în ce mod.
Tribunalul Iași - Secția comercială și de contencios administrativ arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1) și ale art. 52 alin. (1) din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, prin
Decizia nr. 298 din 29 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, în sensul că dispozițiile
art. 451 din Legea nr. 95/2006
nu contravin prevederilor art. 21 și art. 52 din Constituție.
Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, dau expresie dispozițiilor consacrate în Constituție și oferă posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției și de a se prevala de toate garanțiile și regulile de natură procedurală pe care le presupune dreptul la un proces echitabil. Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 52 din Constituție, din moment ce împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 451 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu următorul cuprins: "Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 52 alin. (1) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că motivarea criticii se limitează la indicarea textelor constituționale fără a evidenția în ce constă pretinsa relație de contrarietate dintre acesta și norma dedusă controlului.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea reține că în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
De asemenea, prin
Decizia nr. 298 din 29 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, Curtea a statuat că dispozițiile
art. 451 din Legea nr. 95/2006
nu contravin prevederilor art. 21 și art. 52 din Constituție. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că, în materia răspunderii disciplinare, sancțiunile se stabilesc de către conducerea unipersonală sau colegială a unității, iar, în ceea ce privește contestațiile împotriva măsurilor de sancționare, legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar instituirea unor jurisdicții speciale administrative, care sunt facultative și gratuite. Accesul liber la justiție ar fi încălcat numai dacă legiuitorul ordinar ar prevedea în mod exclusiv competența organelor de jurisdicție administrativă, fără a da posibilitatea părților interesate de a sesiza instanțele judecătorești. Potrivit art. 451 din legea criticată, împotriva deciziei de sancționare pronunțate de organul administrativ, cel sancționat poate formula acțiune în anulare, respectiv contestație, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată se stabilesc numai prin lege, iar în materia contenciosului administrativ se stabilesc numai printr-o lege organică, așa cum prevăd dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție. Prin urmare, Curtea a reținut că legiuitorul are legitimarea constituțională de a stabili, chiar prin derogare, competența unor instanțe judecătorești de a soluționa litigii în legătură cu domeniul reglementat.
Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 451 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Clara Romila în Dosarul nr. 1.310/99/2007 al Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.