Decizia nr. 640/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (1)-(3) ale

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Bagis Sanghirai, în Dosarul nr. 4.172/118/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal răspunde avocat Cătălin Radu Dancu, reprezentantul Muftiatului Cultului Musulman din România, parte, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul autorului excepției depune concluzii scrise, declarând că nu le poate susține în fața Curții, dat fiind că nu îndeplinește condiția de vechime.

Cauza fiind în stare de judecată președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea nr. 454/CM din 4 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 4.172/118/2007, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (1)-(3) ale

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, ridicată de Bagis Sanghirai, în calitate de imam, într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile alin. (1)-(3) ale

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, deoarece reglementează posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată pentru probleme de disciplină internă, cărora le sunt aplicabile doar prevederile statutare și canonice. De asemenea, textul criticat este contrar dispozițiilor constituționale ale art. 4, deoarece prevăd discriminarea cetățenilor pe criterii religioase, celor ale art. 16, întrucât cetățenii care aparțin unui cult religios nu sunt egali în fața legii prin aceea că lor nu le este aplicabilă legislația muncii, ci prevederile statutare ale cultului; textul criticat este contrar prevederilor constituționale ale alin. (2) și (3) ale art. 26, întrucât jurisdicțiile speciale administrative nu sunt obligatorii, ci doar facultative, precum și celor ale art. 53, deoarece exercițiul dreptului de acces la justiție este restrâns pe criteriul apartenenței cetățenilor la un cult religios.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, textul criticat fiind aplicabil doar în probleme de disciplină internă, deoarece drepturile și obligațiile ce revin fiecărei persoane ca membru al unui cult religios sunt reglementate prin statutele și regulamentele proprii cultelor. Raporturilor exterioare cultului le sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, membrii cultelor bucurându-se de toate drepturile, libertățile și obligațiile prevăzute în Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, susținerea părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Autorul excepției de neconstituționalitate critică alin. (1)-(3) ale

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul cuprins:

"(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.

(3) Existența organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 4 referitor la nediscriminare, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (4) referitor la accesul liber la justiție și art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Critica de neconstituționalitate vizează, în esență, existența în cadrul cultelor a organelor proprii de judecată pentru probleme de disciplină internă, ce privează în mod discriminatoriu personalul cultelor de dreptul de acces la justiție, drept al cărui exercițiu este restrâns cu încălcarea Constituției.

Curtea reține că, în scopul examinării excepției, se impune analizarea naturii juridice a unităților de cult și raporturile acestora cu statul român, așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 alin. (1)-(5) din Constituție, potrivit cărora:

"(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate."

Văzând aceste dispoziții, Curtea constată că alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioșilor de o anumită religie, că ele sunt autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Așadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entități statale, deoarece ele sunt autonome față de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârșirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Cât privește statul, Curtea Constituțională reține că acesta este o organizație politică care își realizează atribuțiile prin exercitarea funcțiilor publice. Or, statul nu exercită funcții publice și în domeniul activității interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile și personalului cultelor religioase.

Față de acestea, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, privind accesul la justiție. Astfel, instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică, în materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.

Deosebit de aceasta, Curtea constată că dispozițiile alin. (3) al textului criticat instituie garanția liberului acces la justiție pentru membrii clerului, în cazul contravențiilor și infracțiunilor, adică în cazul săvârșirii unor acte antisociale, stabilite prin norme generale.

De asemenea, este neîntemeiată și critica privind încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție potrivit căruia "Jurisdicțiile administrative sunt facultative [..]", întrucât astfel de organe de jurisdicție sunt proprii organelor administrative, însă în cazul supus examinării nu este vorba despre un organ administrativ, ci despre un cult religios, autonom față de stat, cu rol spiritual în societate. Or, legiuitorul la alin. (1) al textului examinat a utilizat noțiunea de "organe proprii de judecată religioasă" tocmai pentru a stabili natura lor juridică de organe de jurisdicție religioasă, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin norme de reglementare generală.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 4 și 16 din Constituție, Curtea constată că aceasta este nefondată, deoarece, în materia răspunderii pentru încălcarea disciplinei interne, personalul clerical din cadrul unor culte se află în situații diferite față de cetățenii laici, în sensul că primii se supun normelor juridice și canonice speciale, iar ceilalți cetățeni se supun normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate. În legătură cu principiul egalității, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat, în mod constant, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite, justificate obiectiv și rațional, pentru situații diferite. Tratamentul diferit se justifică prin statutul juridic diferit al membrilor clerului.

Urmează să fie respinsă și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece instanțele de judecată nu sunt competente să judece abaterile disciplinare de la disciplina internă a cultelor religioase și, în consecință, personalul religios nu are dreptul de acces la justiție, în materie disciplinară.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (1)-(3) ale

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Bagis Sanghirai în Dosarul nr. 4.172/118/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2008.