Decizia nr. 937/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 și art. 209 din Codul penal, precum și a prevederilor art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 și art. 209 din Codul penal, precum și a prevederilor
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Mihăiță Munteanu și Adrian Giurgea în Dosarul nr. 367/316/2007 al Judecătoriei Târgu Bujor.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 367/316/2007, Judecătoria Târgu Bujor a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 208 și art. 209 din Codul penal, precum și a prevederilor
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Mihăiță Munteanu și Adrian Giurgea în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 24, deoarece faptele furt și furt calificat instituie un tratament discriminatoriu mai aspru față de infracțiunea similară de furt prevăzută de art. 210 din Codul penal. Or, ar trebui ca cetățeanului care ia din posesia sau detenția unei persoane un bun mobil, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept să i se aplice același tratament juridic ca aceluia care comite o faptă identică al cărei subiect pasiv este o rudă apropiată, tutore ori îl găzduiește pe autor. De vreme ce în cea din urmă situație legea permite posibilitatea ca răspunderea penală să fie înlăturată de împăcarea părților, pentru identitate de tratament, și în prima situație ar fi echitabil să existe o astfel de reglementare.
În ce privește dispozițiile
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
prin care s-a abrogat art. 333 din Codul de procedură penală, autorii excepției susțin că prin absența posibilității instanței de judecată de a restitui cauza la procuror le sunt afectate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Judecătoria Târgu Bujor opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin conținutul lor infracțiunile de furt și furt calificat se deosebesc de infracțiunile de furt prevăzute de art. 210 din Codul penal, în cazul cărora acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Or, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
De asemenea, dispozițiile
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
au fost adoptate în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție care conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 208 - Furtul și art. 209 - Furtul calificat, ambele din Codul penal, precum și
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, prin care s-a abrogat art. 333 din Codul de procedură penală.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 87 din 10 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005, și
Deciziei nr. 344 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 208 și art. 209 din Codul penal, precum și ale
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
sunt constituționale.
Așa fiind, deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 și art. 209 din Codul penal, precum și a prevederilor
art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Mihăiță Munteanu și Adrian Giurgea în Dosarul nr. 367/316/2007 al Judecătoriei Târgu Bujor.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.