Decizia nr. 1386/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale
art. 20 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5.269/100/2007 al Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul autorului excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepției susține admiterea criticii de neconstituționalitate, întrucât textele de lege criticate instituie discriminări între participanții la procedura insolvenței în funcție de disponibilitățile lor bănești.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 17 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.269/100/2007, Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) coroborat cu
art. 20 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul apreciază că prevederile alin. (1) ale art. 4 coroborate cu cele ale
art. 20 din Legea nr. 85/2006
instituie "o prezumție de ilicitate în contradicție cu prezumția legală constituțională, consacrată de art. 44 alin. (8) teza finală, sub aspectul cheltuielilor aferente procedurii efectuate de administratorul judiciar, în perioada de observație din cadrul procedurii generale". Astfel, legea ar trebui să facă distincție între două situații posibile: dacă deschiderea procedurii generale s-a realizat justificat sau s-a datorat culpei creditorilor sau a altei persoane responsabile, care, cu reacredință, a determinat aplicarea procedurii insolvenței debitorului.
Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) coroborate cu cele ale
art. 20 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conținut:
- Art. 4 alin. (1): "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului."
- Art. 20 referitor la principalele atribuții ale administratorului judiciar.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2), (4) și (8) care garantează dreptul de proprietate privată, precum și prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 651 din 29 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 19 ianuarie 2006, Curtea a statuat că, în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanți la procedură, cu rol și atribuții determinate de lege. Aceștia nu acționează în interes personal, ci în interesul bunei desfășurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ.
În virtutea atribuțiilor stabilite prin lege, administratorul judiciar sau lichidatorul întreprind diverse acte și operațiuni juridice, cheltuielile aferente normalei desfășurări a procedurii fiind suportate din averea debitorului, în temeiul
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 .
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din lege, "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Scopul înființării fondului de lichidare îl reprezintă asigurarea sumelor necesare procedurii, precum și remunerarea activității desfășurate de lichidator sau administrator în situația în care, în patrimoniul debitorului, nu există fonduri sau bunuri valorificabile.
Așa fiind, Curtea constată că prevederile art. 4 alin. (1) coroborate cu cele ale
art. 20 din Legea nr. 85/2006
nu înfrâng dispozițiile art. 44 din Constituție. Autorul excepției pornește de la o premisă greșită, și anume aceea a absolutizării exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. În lumina acestor prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textul de lege criticat legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.
De altfel, o soluție contrară ar fi de natură să genereze o situație inechitabilă pentru ceilalți contribuabili la fondul de lichidare, și anume ca aceștia să suporte indirect cheltuielile de lichidare ale unei societăți, în condițiile în care aceasta deține bunuri în patrimoniu.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale
art. 20 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5.269/100/2007 al Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.