Decizia nr. 301/2009

Articolul 22

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 : "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.";

-

Articolul 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 : "Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la garantarea valorilor supreme ale poporului român și a idealurilor Revoluției din decembrie 1989, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) relative la universalitate, ale art. 16 alin. (2) care consacră principiul legalității, ale art. 20 alin. (1) și (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (1), (2) teza întâi, (3) și (4) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, expropriere și naționalizare și orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, invocă contrarietatea textelor de lege criticate raportat atât la dispozițiile art. 2 privind dreptul la viață, art. 17 relative la interzicerea abuzului de drept, art. 28 privind declarații ale unor comitete privind inadmisibilitatea și art. 30 privind desesizarea în favoarea Marii Camere din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și la dispozițiile art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții constituționale.

Astfel, Curtea a analizat contrarietatea textelor de lege criticate față de dispozițiile

art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, statuând, prin Decizia nr. 922 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2007, că reglementarea în cauză este în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit căreia "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

Curtea a reținut că reglementarea unui termen de decădere pentru notificare, ca procedură prealabilă solicitării în justiție a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent, nu poate echivala cu o expropriere sau o naționalizare ori o altă măsură de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri. Recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare.

De asemenea, Curtea a constatat, în aceeași decizie, că textul de lege criticat nu încalcă nici art. 21 alin. (1) din Constituție referitor la accesul liber la justiție, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

În prezenta cauză, autorii excepției susțin și contrarietatea prevederilor criticate raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) care consacră principiul legalității, cu motivarea că statul, care în opinia autorilor are calitatea de "posesor neproprietar", este privilegiat, în temeiul prevederilor

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin "blocarea" acțiunilor în revendicare, datorată aplicării termenului de decădere, "față de ceilalți posesori neproprietari care răspund civil în cadrul acțiunilor în revendicare."

Curtea constată însă că pierderea beneficiului termenului reglementat prin textul de lege criticat nu poate constitui temei pentru invocarea unei eventuale contrarietăți între acesta și dispozițiile constituționale precizate de autori, întrucât nerespectarea termenului legal prevăzut de lege pentru trimiterea notificării nu poate fi invocată ca generând o situație discriminatorie, potrivit principiului general de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În ceea ce privește critica autorilor excepției în sensul că prevederile

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt contrare dispozițiilor art. 53 din Constituție, se observă că aceasta nu poate fi reținută, de vreme ce, în cauză, nu s-a constatat o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Celelalte dispoziții constituționale invocate nu sunt incidente.

II. În ceea ce privește prevederile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , Curtea reține că acestea au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 896 din 16 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 21 octombrie 2008, și

Decizia nr. 117 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 22 martie 2006, constatându-se constituționalitatea acestora.

Prin dispozițiile alin. (2) al art. 6 din legea criticată se stabilește că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale cu caracter reparatoriu, iar în aceste cazuri instanțele de judecată sunt competente să stabilească valabilitatea titlurilor. Curtea a reținut că, față de această situație, este neîntemeiată critica privind îngrădirea liberului acces la justiție. De asemenea, Curtea a constatat că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție.

În acest sens, Curtea a reținut că este constituțională opțiunea Parlamentului de a reglementa soluția legislativă potrivit căreia bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului să nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului, putând astfel să fie revendicate, potrivit alin. (2) al

art. 6 din Legea nr. 213/1998 , dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Celelalte dispoziții constituționale invocate nu sunt relevante pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

De asemenea, Curtea reține că, în prezentul dosar, autorii excepției invocă și contrarietatea textelor de lege criticate prin raportare atât la dispozițiile art. 2, 17, 28 și 30 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și la dispozițiile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea față de prevederile din convenție menționate. Or, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Rada Pârvu, Niculina Popescu, Mihai Ionuț Mateescu, Cristian Viorel Mateescu, Irina Mariana Mocanu, Traiana Anghel, Ana Maria Anghel, Alexandru Cristian Anghel, Constantin Panait, Magdalena Ilie, Petruța Popescu și Florentina Pivniuc în Dosarul nr. 13.879/3/2008 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2009.