Decizia nr. 28/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul de procedură penală, ridicată de Abrudan Adrian în Dosarul nr. 2.145/1996 al Judecătoriei Oradea.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Oradea, prin Încheierea din 8 ianuarie 1997 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Codul de procedură penală, invocată de Abrudan Adrian.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 4 din Codul de procedură penală, care reglementează rolul activ al judecătorului, sunt neconstituționale și incompatibile cu principiul inamovibilității judecătorului, deoarece permit acestuia sa devină parte în proces, depasindu-și rolul de arbitru impartial. În concluzie, se precizează ca, atâta vreme cat s-a introdus inamovibilitatea, trebuie reintrodus și principiul rolului pasiv al judecătorului, singurul de natura să asigure respectarea art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, și a art. 23 din legea fundamentală, referitor la libertatea individuală.

Exprimandu-și opinia asupra excepției invocate, instanța de judecată apreciază ca aceasta este neîntemeiată și ca textul de lege criticat este constituțional.

În scopul soluționării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece întreaga activitate procesuala este calauzita de anumite principii fundamentale, între care și principiul rolului activ al organelor judiciare. Se precizează, de asemenea, ca rolul activ al instanței în desfășurarea procesului penal trebuie discutat împreună cu dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la aflarea adevărului, pe considerentul ca ele se completează și interconditioneaza, aflarea adevărului nefiind posibila fără exercitarea rolului activ al instanței judecătorești în desfășurarea procesului penal.

În concluzie, se arata ca dispozițiile art. 4 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 și 23 din Constituție, care reglementează situații total diferite de cele aflate în discuție, și nici altor prevederi constituționale.

Se menționează că și legislația penală din România dintre cele doua razboaie mondiale conținea dispoziții privitoare la rolul activ al instanțelor de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Codul de procedură penală: "Organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal".

Aceasta regula este în concordanta cu dispozițiile art. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la scopul procesului penal, cu prevederile art. 2 din Codul de procedură penală, referitoare la oficialitatea procesului penal, și, de asemenea, cu dispozițiile art. 3 din același cod, privind aflarea adevărului. Este greu de înțeles cum s-ar putea asigura aflarea adevărului, dacă organele judiciare ar asista pasiv la activitatea de probațiune desfășurată în fața lor, cu atât mai mult cu cat organele de urmărire penală au ca sarcina, potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, tocmai strângerea probelor necesare cu privire la existenta infracțiunilor, la identitatea faptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate ar fi contrare prevederilor art. 23 din Constituție, referitoare la libertatea persoanei. Prin Decizia nr. 143 din 21 noiembrie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 martie 1997, Curtea Constituțională a analizat dispozițiile art. 4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 din Constituție, considerând textul criticat ca fiind constituțional.

Cele stabilite prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de fața, deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluției adoptate.

Tot în motivarea excepției de neconstituționalitate se considera ca dispozițiile art. 4 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție. Or, este, de asemenea, greu de înțeles cum acest drept fundamental este afectat prin rolul activ al organelor judiciare în descoperirea adevărului în cauza.

În susținerea excepției se mai arata ca, pentru a se asigura apărarea intereselor inculpatului, judecătorul trebuie să aibă un rol pasiv și ca el putea avea rol activ atunci când era amovibil. Cu privire la acest aspect, prin decizia menționată Curtea a reținut ca "înfăptuirea justiției nu este posibila fără cunoașterea situației de fapt, iar aceasta cunoaștere nu poate fi dobandita fără o preocupare specială din partea organelor judiciare; or, în condițiile în care legea acorda inculpatului toate garanțiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistat de un apărător în tot cursul procesului penal, nu se poate vorbi vreo prejudiciere a intereselor apărării".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul de procedură penală, invocată de Abrudan Adrian în Dosarul nr. 2.145/1996 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 1998.