Decizia nr. 1526/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ, prin judecătorul-sindic, în Dosarul nr. 31/85/2003.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul în Dosarul nr. 5.593D/2009, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.564/85/2009. De asemenea, președintele Curții dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 5.777D/2009, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 315 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki și Ibolya Nagy în Dosarul nr. 1.496/337/2008 al Judecătoriei Zalău.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea pune, din oficiu, problema conexării dosarelor nr. 5.593D/2009 și nr. 5.777D/2009 la Dosarul nr. 4.853D/2009, care este primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 31/85/2003, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă

într-o cauză având ca obiect procedura insolvenței.

Prin Încheierea din 4 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.564/85/2009, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă

într-o cauză având ca obiect procedura insolvenței.

Prin Încheierea din 16 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.496/337/2008, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 315 din Codul de procedură civilă , excepția de neconstituționalitate fiind ridicată de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki și Ibolya Nagy într-un dosar având ca obiect constatarea nulității unui titlu de proprietate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate judecătorul-sindic arată că prevederile

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă , față de dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 85/2006 , care abrogă

Legea nr. 64/1995 , sunt neconstituționale în raport cu art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, judecătorul fondului fiind ținut de instanța ierarhic superioară să aplice o lege abrogată. Astfel, întrucât practica Curții de Apel Alba Iulia este constantă în aplicarea în continuare a dispozițiilor

Legii nr. 64/1995 , procedurilor de insolvență deschise sub imperiul acestei legi, inclusiv după intrarea în vigoare a

Legii nr. 85/2006 , instanța - judecătorul-sindic apreciază că în mod evident dispozițiile

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă

sunt în totală contradicție cu art. 124 din Constituția României. În consecință, având în vedere practica curții de apel ce înlătură aplicarea

Legii nr. 85/2006 , precum și faptul că judecătorul-sindic este pasibil de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a unor hotărâri judecătorești în cazul în care nu face aplicarea acestei practici, se ajunge la concluzia că dispozițiile

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă

încalcă dispozițiile art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție.

Autorii Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki și Ibolya Nagy consideră că art. 21 din Constituție este încălcat, în măsura în care părțile nu pot devolua total litigiul sub toate aspectele în instanța de rejudecare.

Judecătoria Zalău consideră că textele legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

După examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă , text de lege care are următorul conținut: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 privind liberul acces la justiție și art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor de lege criticate, raportate la prevederile constituționale ale

art. 124 alin. (1), s-a pronunțat prin deciziile nr. 332 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2002, și nr. 360 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 7 martie 2003.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că principiul independenței justiției, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, derivă din separația puterilor în stat, din necesitatea existenței unui echilibru între autoritățile care exercită puterea în stat. Este imperios necesar ca instanțele judecătorești să fie la adăpost de orice ingerință și, în consecință, independența judecătorilor reprezintă o garanție fundamentală a exercitării drepturilor omului.

Din principiul independenței justiției decurge, pe de-o parte, obligația judecătorilor de a soluționa litigiile cu care sunt învestiți numai în baza legii, iar, pe de altă parte, obligația tuturor autorităților publice de a se abține de la orice imixtiune în activitatea de judecată.

Referitor la controlul judiciar ce se exercită de către instanțele care soluționează căile de atac asupra instanțelor care au pronunțat hotărârile atacate, acesta nu reprezintă o limitare a independenței justiției, deoarece controlul judiciar este întotdeauna posterior, nefiind posibil să îl influențeze pe judecătorul care a pronunțat hotărârea supusă controlului judiciar.

Dispozițiile legale criticate nu reprezintă o încălcare a independenței judecătorului prin faptul că, rejudecând cauza, acesta preia rezolvarea în drept stabilită de instanța de casare, deoarece îndrumările sunt date în cadrul activității jurisdicționale a instanțelor de grade diferite, pe cale de hotărâri pronunțate în urma unor dezbateri contradictorii. De asemenea, independența judecătorului de fond nu este știrbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanța de casare, deoarece prin aceasta el nu se supune voinței unei autorități străine de cauza judecată, ci se conformează hotărârii judecătorești date în exercitarea competenței legale de control judiciar.

Pe de altă parte, Curtea reține că în toate legislațiile se admite intervenția instanțelor superioare în cadrul sistemului căilor de atac, aceasta neîncălcând principiul independenței justiției. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la noțiunea de "instanță independentă", cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Cauza Pretto și alții contra Italiei, 1983).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 21 din Constituție, Curtea observă că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, reglementarea lor este de competența legiuitorului.

Prin faptul că, rejudecând cauza, judecătorul preia rezolvările în drept stabilite de instanța de casare nu se încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât aceste rezolvări sunt date în cadrul activității cu caracter jurisdicțional a instanțelor de casare, pe cale de hotărâri pronunțate în urma dezbaterilor contradictorii, și nu au nimic comun cu situația nepermisă când, pe cale administrativă, un judecător ar primi indicații asupra modului în care trebuie să judece o anumită cauză. Astfel a decis Curtea Constituțională și în Decizia nr. 854 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarele nr. 31/85/2003 și nr. 1.564/85/2009, precum și de Irina Szalontai, Magdalena Rozalia Dalnoki și Ibolya Nagy în Dosarul nr. 1.496/337/2008 al Judecătoriei Zalău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.