Decizia nr. 854/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Stanciu și de Ion Stanciu în Dosarul nr. 3.084/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
La apelul nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.084/301/2006, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Elena Stanciu și de Ion Stanciu în cadrul rejudecării unei cauze civile având ca obiect o acțiune în constatare și declarare a nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin accesului liber la justiție datorită caracterului obligatoriu al hotărârii instanței de recurs pentru judecătorul fondului, asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării probelor.
Judecătoria Sectorului 3 București și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate apare ca inadmisibilă, întrucât autorii acesteia critică modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate de către instanță. În măsura în care este criticat art. 315 din Codul de procedură civilă, excepția este neîntemeiată, întrucât acesta nu contravine accesului liber la justiție.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât, pe de-o parte, sunt norme de procedură pe care legiuitorul este liber să le reglementeze, iar, pe de altă parte, nu sunt contrare dreptului părților interesate de a se adresa justiției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 315 din Codul de procedură civilă.
Alin. 1 al art. 315 a fost modificat prin
art. I pct. 117 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar alin. 4 a fost introdus prin art. I pct. 118 din același act normativ.
Astfel, dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:
"În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.
După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător."
Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, reglementarea lor este de competența legiuitorului.
Prin faptul că, rejudecând cauza, judecătorul preia rezolvările în drept stabilite de instanța de casare, nu se încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât aceste rezolvări sunt date în cadrul activității cu caracter jurisdicțional a instanțelor de casare, pe cale de hotărâri pronunțate în urma dezbaterilor contradictorii, și nu au nimic comun cu situația nepermisă când, pe cale administrativă, un judecător ar primi indicații asupra modului în care trebuie să judece o anumită cauză.
Pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 332/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2002, dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanței de control judiciar, putând reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Stanciu și de Ion Stanciu în Dosarul nr. 3.084/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.