Decizia nr. 390/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, precum și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Petrică Herăscu în Dosarul nr. 3.808/200/2008 al Judecătoriei Buzău.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât taxa judiciară de timbru este o condiție legală pentru demararea unei proceduri judiciare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.808/200/2008, Judecătoria Buzău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, precum și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Petrică Herăscu într-o cauză având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt contrare art. 16, 21, 24 și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 20 din Legea fundamentală raportat la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, consideră că instanțele de judecată au obligația să soluționeze cauzele deduse judecății fără a condiționa accesul la justiție de achitarea unei taxe de timbru. De asemenea, susține că cenzurarea excepției de neconstituționalitate de către instanța de judecată, în virtutea

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție în materie de jurisdicție constituțională, singura instanță competentă în materia contenciosului constituțional fiind doar Curtea Constituțională.

Judecătoria Buzău consideră că excepția de neconstitu ționalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, precum și ale

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textele legale criticate se referă, în esență, la modalitatea de taxare a acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, la principiul plății anticipate a taxelor de timbru și sancțiunile nerespectării acestuia, respectiv la competența instanței judecătorești de a respingere printr-o încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale în cazul în care excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă, precum și la căile de atac împotriva încheierii menționate.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 146 lit. d) referitor la excepția de neconstituționalitate. Totodată, se consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Curtea, prin numeroase decizii, s-a pronunțat în sensul constituționalității

art. 2 și 20 din Legea nr. 146/1997

în raport cu critici identice de neconstituționalitate. În acest sens amintim, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 865 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 12 august 2009,

Decizia nr. 40 din 13 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 27 februarie 2009,

Decizia nr. 421 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008,

Decizia nr. 354 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 24 august 2005,

Decizia nr. 372 din 28 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004,

Decizia nr. 473 din 4 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 10 ianuarie 2005,

Decizia nr. 499 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 31 ianuarie 2005,

Decizia nr. 87 din 27 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003,

Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000, și

Decizia nr. 245 din 23 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 29 martie 2001.

În aceste decizii, Curtea a reținut că accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, nu înseamnă gratuitate. Nici o dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.

De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenții sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestațiile efectuate, în condițiile legii, de organele de justiție.

Din cele de mai sus, Curtea a stabilit că nu sunt încălcate nici prevederile art. 24 din Constituție.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri (spre exemplu,

Decizia nr. 421 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008), statuând, în esență, că aceste prevederi sunt constituționale, reprezentând norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională.

Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale prin analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute la

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 . Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, precum și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Petrică Herăscu în Dosarul nr. 3.808/200/2008 al Judecătoriei Buzău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2010.