Decizia nr. 1505/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Ilie și Ovidiu Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 453/102/2010, Curtea de Apel Târgu Mureș-Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Ilie și Ovidiu Stelian Păcurar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale, deoarece interzic exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive, ceea ce poate avea ca efect menținerea unei astfel de măsuri luate în mod nelegal. Se arată în acest sens că "este inadmisibil ca o prevedere a Codului de procedură penală să facă distincție între diferitele încheieri, deși Constituția folosește termenul de încheieri referindu-se la toate, fără nicio distincție". În plus, principiul egalității armelor impune tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurilor în fața instanțelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces. Or, nu există un just echilibru dacă procurorul are la îndemână calea de atac a recursului în cazul admiterii cererii de revocare a măsurii preventive, iar inculpatului i se interzice acest drept, în cazul respingerii aceleiași cereri. Rezultă din acest raționament și faptul că cetățenii nu sunt tratați egal de autorități. Se încalcă și dispozițiile art. 53 din Constituție, deoarece restrângerea drepturilor în situația relevată "este chiar abuzivă și contravine principiilor fundamentale care guvernează statul democratic constituțional".

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este întemeiată. În opinia instanței, textul de lege criticat aduce o limitare drepturilor recunoscute de art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (7) din Constituție și creează un tratament diferențiat, contrar art. 16 din Legea fundamentală. Se arată în acest sens că o astfel de limitare este disproporționată și nu are nicio justificare obiectivă. Nu se poate susține că este luată în interesul unei bune instrucții penale, întrucât eventualele practici abuzive și prelungiri nejustificate ale procesului, pe care dorește să le preîntâmpine, pot fi prevenite prin adoptarea altor măsuri, proporționale cu scopul urmărit, și care nu aduc atingere exercițiului drepturilor fundamentale, cum ar fi prevederea și sancționarea abuzului de drept ca abatere judiciară. Este adevărat că intră în atributul exclusiv al legiuitorului să instituie procedurile și căile de atac, dar această împuternicire nu este una absolută și necontrolabilă, actele normative ale autorității legiuitoare fiind subordonate Legii fundamentale și tratatelor internaționale la care România este parte.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: "[...] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (7) privind căile de atac împotriva încheierilor instanței privind măsura arestării preventive, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se invocă totodată dispozițiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dublul grad de jurisdicție în materie penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, se constată că dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași texte din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 126 și ale art. 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi. În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentințele și deciziile. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

Așadar, faptul că încheierea prin care se respinge, în timpul urmăririi penale, cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că aceasta poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Pe de altă parte, nu se poate susține nici că textul de lege criticat ar fi contrar art. 53 din Constituție, nefiind vorba de limitarea unui drept constituțional. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice cauză, oricând și de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituție stabilește că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile stabilite de lege.

În același sens sunt și

Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 486 din 29 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Ilie și Ovidiu Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.