Decizia nr. 1477/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și ale art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 2 și ale art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Matdan Service" - S.R.L. din comuna Bradu, județul Argeș, în Dosarul nr. 7.767/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 12 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.767/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și ale art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Matdan Service" - S.R.L. din comuna Bradu, județul Argeș, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în principal, că dispozițiile art. 37 alin. 2 și ale art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale prin faptul că enumeră limitativ situațiile în care se poate solicita strămutarea judecării unei cauze, deși în practică se pot ivi și alte cauze ce ar determina strămutarea judecării cauzei la o altă instanță egală în grad. De asemenea, autorul excepției mai susține că nemotivarea admiterii sau respingerii cererii de strămutare este de natură a ridica prin ea însăși probleme de bănuială legitimă, lucru inadmisibil prin raportarea la garanțiile unui proces echitabil.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2 și ale art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul conținut:
- Art. 37 alin. (2): "Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică. Bănuiala se socotește legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurării pricinii, calității părților ori vrăjmășiilor locale. Constituie motive de siguranță publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanța competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice.";
- Art. 40 alin. (4): "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Examinând excepția, Curtea observă următoarele:
I. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate cere, de fapt, modificarea și completarea prevederilor legale, fapt ce excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit prevederilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
"Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, excepția cu un atare obiect este inadmisibilă.
II. În ceea ce privește constituționalitatea prevederilor art. 40 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat, statuând - față de critici similare - că textul menționat din Codul de procedură civilă este în acord cu Constituția.
Astfel, prin
Decizia nr. 468 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iulie 2008, Curtea a reținut că hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiției, iar nu de soluționare în fond a unei cauze civile.
Totodată, Curtea a reținut, prin
Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, că prin hotărârea de strămutare, nejudecându-se fondul cauzei, se urmărește numai asigurarea condițiilor pe care le implică art. 37 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea litigiului, condiții de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală. Altfel spus, strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanța sesizată cu judecarea pricinii și are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independența sau imparțialitatea acesteia. Așadar, critica textelor legale menționate nu poate fi reținută.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Matdan Service" - S.R.L. din comuna Bradu, județul Argeș, în Dosarul nr. 7.767/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.