Decizia nr. 1475/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială Geometric Service în Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 27.662/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială Geometric Service într-un dosar având ca obiect o acțiune în anulare a unei dispoziții a Primarului Municipiului București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că dispozițiile legale criticate contravin art. 16 și art. 21 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, pe de o parte se încalcă principiul egalității în drepturi prin introducerea unui regim juridic distinct între persoanele care au dreptul de a ataca dispoziția sau decizia emisă în baza

Legii nr. 10/2001

și terți, ceea ce trebuie avut în vedere fiind natura actului juridic și nu calitatea persoanei, iar pe de altă parte se încalcă principiul liberului acces la justiție, deoarece terțele persoane nu au posibilitatea de a ataca dispoziția sau decizia de restituire decât pe calea dreptului comun și nu în cadrul legii speciale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală nu și-a exprimat opinia.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut: "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi și în art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituționale. Astfel, Curtea, prin

Decizia nr. 1.248 din 6 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009 și prin

Decizia nr. 1.422 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 17 decembrie 2009, a constatat că

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

stabilește dreptul persoanei care se pretinde îndreptățită la restituirea imobilului de a ataca, la secția civilă a tribunalului competent, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

În speța de față, argumentele care stau la baza motivării excepției vizează nemulțumirea autorului cu privire la limitarea, prin dispoziția criticată, a categoriei persoanelor care au calitatea de a promova acțiunea în instanță. Or, în condițiile în care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire privește interesele legitime ale persoanelor care se pretind îndreptățite, în vederea recuperării bunurilor care le-au aparținut și care au fost preluate abuziv de stat, numai acestea justifică un interes și, implicit, calitatea procesuală activă în declanșarea controlului judiciar de legalitate al respectivelor hotărâri.

Așa fiind, dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu fac altceva decât să reglementeze cadrul desfășurării fazei judiciare a procedurii privind restituirea imobilelor care fac obiectul legii reparatorii. Curtea reține că lărgirea acestui cadru procesual, sub aspectul persoanelor care pot avea calitate procesuală activă, echivalează cu o completare a legii pe calea controlului de constituționalitate, operațiune care excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

În ceea ce privește art. 21 din Constituție, Curtea reține că, în cauza de față, sunt pe deplin aplicabile cele statuate prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994

privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Astfel, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă în mod categoric din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și ale art. 129, în conformitate cu care, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", au semnificația că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit niciun cetățean ori categorie sau grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul la instanță nu este un drept absolut; statele sunt libere să stabilească condiționări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanței dreptului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia, considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială Geometric Service în Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă, și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2010.